Fractura – metode corecte de tratament şi recuperare

Ce putem face în cazul unei fracturi ?

 

     Principalele probleme apar din cauza imobilizării în aparat gipsat ( doar pentru că este ieftin este folosit la scară largă) , o soluţie mult mai bună dar şi mai scumpă fiind orteza care este concepută special în funcţie de zona afectată şi care ajută organismul să se vindece mai repede şi mai corect fără neplăceri.

    Supravegheaţi cu foarte mare atenţie recuperarea copiilor pentru că pot rămâne cu probleme care mai târziu se vor repara foarte greu.     

                                   Fracturile constau în fisurarea sau ruperea osului.

     În cazul fracturilor tratamentul de recuperare începe încă în timpul aparatului gipsat. Pacientul urmează o dietă cu alimente bogate în calciu; se va face masaj şi gimnastică a membrului sănătos, stimulând astfel circulaţia şi revigorarea somatică a membrului gipsat prin influx nervos; apoi gimnastică şi cu membrul care este în ghips – contracţii izometrice; dacă degetele sunt libere: mişcări de flexie, extensie, tot ce ne permite.

     Consolidarea efectivă a osului fracturat are loc într-un interval de 6-12 luni, astfel după îndepărtarea aparatului gipsat este absolut necesar un tratament intensiv de recuperare ce constă în LT pe locul fracturat, masaj (mai întâi sedativ apoi excitant), gimnastică izometrică (serii de contracţii – 4- 5 sec. şi de relaxare –8- 10 sec.); la scoaterea aparatului gipsat constatăm membrul este tumefiat datorită stazei limfatice şi venoase – masaj intens de decongestionare şi drenaj limfatic.

                                                   fractura la copii mici la mana fata si baiat

     Prin geluiri, fricţiuni şi laser se urmăreşte îndepărtarea depunerilor de calciu vicios de pe traiectul de fisură.

     Se mai recomandă cataplasme/băi călduţe cu tărâţe şi cataplasme cu frunze de varză şi ţinerea picioarelor ridicate pe pernă.
     

     Prepararea amestecului de tărâţe: se pune un pumn de tărâţe într-un vas cu apă; vasul se pune la fiert şi se lasă apoi la răcit până la temperatura corpului; cu membrul bolnav se fac mişcări în vasul cu apă şi tărâţe; dacă nu:se strecoară şi se aplică cataplasme cu tărâţele respective; compoziţia se refoloseşte mai multe zile, dimineaţă şi seară înainte de culcare (doarme cu ea); este foarte bogată în vitamina B (întreg complexul de vitamine B).
 

     Se poate face şi reflexoterapie. (cel mai bun tratament de recuperare în viziunea domnului Cristian Dragomir)

 

 




Iubirea necondiţionată – uşor de spus, greu de realizat

 

 

Reiki şi iubirea necondiţionată. Câţi dintre noi iubesc necondiţionat?

 

     „Prin definiţie, Reiki este energia iubirii (necondiţionate), deci este una dintre metodele cele mai simple şi uşoare de care putem beneficia.

     Toţi susţinem că ştim ce înseamnă iubirea şi avem o părere despre ea. La şcoală am avut lecturi obligatorii, am citit despre iubire şi am visat la această iubire.

    Ne-am îndrăgostit şi am fost părăsiţi, deci ne-am dat seama că iubirea e ceva rău.

     De Crăciun primim cadouri de la cei dragi, în semn de iubire, deci atunci ne place iubirea. Dar vroiam un alt cadou, merităm mai mult, contabilizăm iubirea şi ajungem la concluzia că noi oferim mai multă iubire decât primim şi devenim trişti.

     Ne dăm seama că nimeni nu ne iubeşte deci ne demonstrăm nouă înşine că ţinem la noi şi mâncăm dulciuri şi suntem fericiţi. Dar totuşi simţim nevoia de mai multă iubire, deci ne cumpărăm un animal de casă pe care-l ţinem sechestrat toată ziua între patru pereţi. Lista ar putea continua.

     Iată că toţi considerăm că ştim ce este iubirea. Înţelegem astfel iubirea, pentru că, începând din copilărie, am învăţat că iubirea este condiţionată.
    Mama ne spunea că ne iubeşte dacă mâncăm tot, dacă suntem cuminţi.
    Societatea şi oamenii ne iubesc dacă suntem cum vor ei.
    Partenerul ne iubeşte dacă îi satisfacem nevoile.

 

     Deci am învăţat că nu există iubire necondiţionată, ci iubirea este condiţionată de ceva care se află în exteriorul nostru.
                                                      
iubire-neconditionata-desen

   Majoritatea oamenilor se tem de iubire sau consideră că nu o merită pentru că nu au experimentat iubirea adevărată, deoarece o caută în exterior şi aşteaptă că altcineva sau altcea, din exterior, să le satisfacă nevoia de iubire.
     Dau definiţi şi ştiu totul despre iubire dar, în adâncul lor, sunt singuri, trişti, depresivi şi plini de frici.
Consideră că iubirea este ceva rău, refuză respectul şi iubirea de sine. Pentru ei amintesc ceea ce toţi creştinii ar trebui să cunoască şi să aplice: Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”.

 

     Poate acum ne dăm seama de ce este atâta ura între oameni: pentru că nu avem cum să oferim iubire dacă nu ştim ce este iubirea.


     Lipsa iubirii ne determina să suferim de boli fizice şi psihice. Astfel gelozia, ura, supărarea creează afecţiuni pe organele vitale.


     Egoismul şi dorinţa de posedare duc la afecţiuni pe organele uro-genitale şi inimă.


     Victimizarea poate provoca autodistrugere şi gânduri de sinucidere.

     Negarea părinţilor şi strămoşilor provoacă afecţiuni la rinichi şi pierderi de vitalitate.

   Înţelegerea greşită a iubirii ne determină să ne abuzăm corpul fizic prin trăirea superficială a sexualităţii, printr-o alimentaţie haotică şi toxică sau prin inacceptarea corpului nostrum şi supunea să la tratamente invasive şi nocive pentru remodelarea lui.

     O altă modalitate greşită de înţelegere a iubirii este autosacrificiul, datorat nevoii de acceptare şi apartenenţă. Astfel dorim cu orice preţ să fim pe plac altora, alergăm după apreciere din exterior şi neglijăm nevoile noastre reale pe toate planurile (fizic, emoţional, mental, spiritual).

   Lipsa iubirii şi acceptării de sine ne scade nivelul de vibraţie, devenim vulnerabili şi vom atrage în viaţa noastră situaţii/persoane/experienţe cu care vibrăm/rezonăm.
 

    Să acceptăm fricile legate de iubire şi apoi să le eliberăm prin iubire.


    Soluţia nu este să le negăm sau să le refulăm, pentru că ele vor veni la suprafaţă mai repede sau mai târziu prin boli şi frustrări. În măsură în care integrăm iubirea şi acceptăm eliberarea de blocaje legate de iubire, create în decursul vieţii noastre, ne vom putea îndrepta către iubirea necondiţionată, superioară, divină. Atâta timp cât nu integrăm iubirea de sine în interiorul nostru, nu vom putea trece la iubirea necondiţionată, ci vom rămâne blocaţi în propriile noastre limitări, supărări, nemulţumiri şi frustrări.

     Este esenţial să înţelegem că nu-i putem iubi pe ceilalţi, dacă nu ne iubim pe noi înşine.


    Pentru ca o relaţie să fie de durată este nevoie de autotransformare, este necesar ca, din când în când, să ne dezbrăcăm de egoul nostru ai să vedem în partener oglinda prin care Universul ne ajută să ne vedem pe noi înşine, cu bucuriile, împlinirile, problemele, durerile, frustrările noastre. Să mulţumim partenerului nostru că ne ajută în acest proces de autocunoaştere şi să fim conştienţi că avem partenerul pe care-l merităm.
 

     Iubirea şi respectul faţă de propria persoană ar trebui să stea la baza valorilor noastre de viaţă.

    Prin Reiki putem elibera rănile trecutului şi integra iubirea în viaţa noastră, în toate aspectele ei: iubirea lumească şi iubirea divină” –  Simon Eniko – “Reiki, Universul te iubeşte

 

 

 



Fed Up (2014) – documentar despre obezitate

 

     Dacă îţi pasă de sănătate ta sau a altcuiva ar trebui să vezi acest documentar.

     Îţi ocupă în jur de 1h 30 min din viaţă dar îţi poate adaugă mulţi ani ţie sau cuiva drag.

 

documentar alimentatie sanatoasa fed up 2014

 



Scolioza – exerciţii eficiente, metoda germană

 

Cum apare scolioza în copilărie şi de ce o avem toţi.

 

     În şcoala generală din clasa a I a şi până în a VIII a am stat toţi în aceleaşi bănci indiferent de vârstă, înălţime sau alte caracteristici.

    Nu mai vorbesc de copiii care au avut unele afecţiuni minore ale coloanei înainte să intre în clasele primare şi care s-au agravat din această cauză.

     În unele ţări dezvoltate, în care se pune accentul pe prevenirea afecţiunilor şi nu pe tratarea lor în faze avansate există scaune reglabile, pupitre reglabile şi alte dispozitive care să ajute copilul să aibă o dezvoltare cât mai corectă.

      Poziţia incomodă prin care trebuie să stai aplecat peste o masă prea joasă iar coloana vertebrală este ţinută un timp îndelungat încovoiată şi deviată uşor în lateral este una din principalele cauze ale apariţiei scoliozei.

     Generaţia actuală care îşi petrece majoritatea timpului în faţa calculatorului într-o poziţie vicioasă, cu rucsacul pe un umăr şi cu capul aplecat în telefonul mobil sunt viitorii scoliotici.

     Normal că şi eu am un început de scolioză, stadiu în care curburile se pot redresa dar în timp dacă nu se face nimic pot apărea modificări osoase şi durere.

     Mai jos am pus un filmuleţ cu o metodă germană de exerciţii prin care se poate redresa această problemă.

https://www.youtube.com/watch?v=JUXcQvzx2H0
 



Dureri musculare – cauze şi tratament (I)

 

 
Terapia punctelor dureroase (Trigger points therapy) – partea I

 

     Pentru a vă explica mai uşor ce sunt trigger points-urile prima oară trebuie să înţelegeţi cum funcţionează muşchii din corpul nostru.

     Muşchiul scheletic este format din fascicule de celule numite fibre. Fibrele conţin miofibrile iar miofibrilele la rândul lor sunt alcătuite din sarcomere care conţin filamente proteice.

     Sarcomerele în mod obişnuit funcţionează ca nişte pompe mici, care se contracta şi eliberează sângele în funcţie de nevoile metabolice ale vaselor capilare.

     Când sarcomerele dintr-un trigger point rămân contracturate circulaţia sângelui este oprită în acea zonă de unde rezultă o lipsă de oxigen şi o acumulare de deşeuri care irită acel punct.

    Trigger point-ul răspunde la această problemă declanşând semnale dureroase către creier până acesta instaurează o politică de odihnă a muşchiului.
         Acesta intră în repaus, încetezi să-l mai foloseşti iar el începe să se scurteze şi să se strângă.

terapia-punctelor-dureroase-desen-fibre-musculare

      Dacă te doare gâtul încetezi să-l mai întorci prea mult.
     Dacă te doare umărul, laşi pe altcineva să se întindă după un obiect.


      Acesta este un sistem natural de apărare pentru ca muşchiul să nu sufere şi mai mult.
     Fiind un sistem foarte bine pus la punct, corpul vine cu o idee care pare excelentă la început, să folosească alţi muşchi pentru a duce povara.
   

    Problema este că acei muşchi trebuie să facă o treabă incomodă şi neobişnuită pentru ei şi în scurt timp vor dezvolta şi ei trigger points-uri iar întreaga zonă va rămâne blocată.

     În funcţie de zona afectată poţi să ajungi să nu-ţi mai poţi îndoi genunchiul, întoarce capul, să-ţi ridici braţul sau să-ţi legi şireturile.

     Durerea acestor trigger points-uri se poate manifesta ca o durere profundă, uneori ascuţită şi se poate regăsi pe toată suprafaţa corpului, poate apărea ca o durere de cap, durere în zona sinusurilor, durere cervicală, durere de spate sau în oricare altă parte a corpului.

     În partea a II a voi prezenta cauzele formării acestor puncte dureroase şi cum se pot evita.

 

       Aceste informaţii sunt preluate din cartea  – "The Trigger Point Therapy Workbook – Your Self-Treatment Guide for Pain Relief" – Clair Davies şi dacă vreţi s-o citiţi în întregime v-o pot trimite în format pdf.

     Dacă aveţi dureri de spate,  dureri de cap sau alte părţi ale corpului iar timpul nu vă permite să învăţaţi cum să vă reparaţi singuri, atunci sunaţi la Cinnamon Salon ( 0730.992.638) sau direct pe mine (0722.394.420)pentru o programare la o şedinţă de masaj terapeutic.

 



Detoxifierea de primăvară

 

   

 

Detoxifierea de primăvară (gemoterapie) - doctor Sorina Soescu

 

1.  Seva de Mesteacăn D1, 2 ml în apă, de 2 ori pe zi, dim şi seara, o lună.

2.  Poly-gemma rinichi, 2 ml în apă, de 2 ori pe zi, o lună.

3.  Poly-gemma intestine - de 2 ori pe zi, o lună.

4.  Poly-gemma articulaţii - de 2 ori pe zi, dim şi seară, o lună.

 

Despre complexele gemoterapice găsiţi aici mai multe informaţii.

                                                                     remedii-homeopate-polygemma-plantextrakt

Mai multe informaţii despre doamna Soescu gasiti la Asociatia Romana de Gemoterapie si Homeopatie  iar dacă vreţi s-o contactaţi pentru orice fel de întrebare puteţi să-i scrieţi pe adresa ssoescu@yahoo.com şi o să va răspundă cu cea mai mare plăcere.

O zi frumoasă