Biblioteca mea virtuală și reală 358


 

 

 

Cărți deosebite pe care le pot pune la dispoziția voastră

 

     În primul rând să știți că nu încurajez pirateria de aceea multe din cărțile aflate în biblioteca mea virtuală există și în biblioteca reală. După ce le-am citit online am ajuns să le și cumpăr în format clasic.

     Pasiunea pentru citit apare în timp, se dezvoltă, și crește odată cu noi. Pot spune că în primii 20 de ani de viața a fost aproape inexistentă mici excepții făcând cărțile de aventură, cu eroi gen Legendele Olimpului și cele istorice cu lupte. Cam atât am avut nevoie și interes în acea perioadă a vieții plină de joacă și distracție.

     Nu știu cum a început totul, cum a luat amploare, dar mi-am dat seama că situația a ajuns destul de gravă atunci când pe la 2-3 noaptea stăteam pe elefant să fac liste de cărți și mă bucuram să ridic o comandă de câteva sute de lei noi. Când te bucuri că ți-ai luat cărți deja e nasoală treaba.

     Cu această ocazie am realizat că trebuie să-mi las copiii în pace, să se distreze, și să nu pun niciun fel de presiune în acest sens.

     Când eram mic nu înțelegeam cum putea maică-mea să se bucure că are timp să citeacă. Din punct de vedere intelectual acest lucru mă depășea. Pentru că încă nu venise momentul.

     "Totul depinde de gradul de evoluţie. Orice am face, oricare ar fi argumentele sau sistemele filozofice pe care le prezentăm, nu îi vom putea convinge pe oameni, dacă ei nu vor fi pregătiţi în interiorul fiinţei lor.

     Fiinţa omenească are nevoie să vadă, să înţeleagă, să recunoască şi chiar să primească lovituri, suferind, căci este atât de inertă, de înţepenită şi nemişcată încât dacă nu primeşte impulsuri din lumea exterioară, nu poate fi trezită, scuturată, şi pusă la treabă.

     De aceea instructorii, maeştrii, ne sînt atât de necesari: prin viaţa pe care o duc, prin vibraţiile lor, prin gândurile atât de pure şi de luminoase, aceste fiinţe reuşesc să mişte ceva în noi.

     Şi, dacă nu reuşesc, nu înseamnă că ei sînt incapabili sau lipsiţi de forţă, ci noi suntem cei împotmoliţi, sub atâtea straturi de materiale cenuşii şi apăsătoare, încât se pune întrebarea dacă Dumnezeu însuşi ar mai putea face ceva!"

     Pot s-o lungesc la infinit cu povești dar să trecem și la cărți. Ordinea va fi alfabetică dupa numele autorului. Cărțile sunt în format pdf sau clasic. La cerere pot să le trimit și în format pentru kindle pe adresa voastră.

     Dacă vreți să-mi trimiteți o carte online puteți s-o faceți pe  adresa vladcpopescu@kindle.com sau vladcpopescu@gmail.com . Mulțumesc.

     P.S.  Cititul este unul dintre cele mai importante lucruri pentru dezvoltarea noastră ca ființe superioare. Fără el putem rămâne la stadiul de animale și să ne ratăm orice șansă de a ne atinge adevăratul potențial.

     P.S. 2 – Creierul știe ceea ce-i transmitem noi. Percepția asupra lucrurilor care ne înconjoară este un factor determinant asupra stării noastre generale. Noi trebuie să fim angrenați în acțiuni pe care să le înțelegem și care să ne facă plăcere.

     Aleargă pe o bandă fără să înțelegi de ce sau fără nicio plăcere și creierul o să perceapă că ești alergat de un câine iar asta nu e sport ci stres și n-o să te ajute la nimic.

     Mănâncă fără să ști de ce sau la ce ajută ci doar că așa ți-am spus eu ca nutriționist și atunci creierul o să creadă că ești legat de un calorifer și împotriva voinței tale ești hrănit cu salată.

      Crezi c-o să te ajute la ceva ?

     Citește ca să înțelegi iar apoi, abia apoi, începi să-ți schimbi viața.

     Lectură plăcută.

P.S. Mulțumesc pentru toate cărțile primite de la voi și pe care le-am adăugat în bibliotecă.

 

 

Biblitotecă
Adele Faber Comunicarea eficientă cu copiii (2007) clasic
Adele Faber, Elaine Mazlish Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat (2007) pdf
Adriana Caranfil Valeriu Popa . Din tainele unui inițiat român clasic, pdf
Adrian Nuță Despre iubirea nonposesivă și exuberantă (2005) pdf
Adrian Nuță Ghidul iluminării pentru leneși (2004) pdf
Adrian Nuță Infinitul mic, iubindu-l pe cel Mare pdf
Adrian Nuță Între nicăieri și altundeva (2009) pdf
Adrian Nuță Psihoterapeutul de buzunar(2003) pdf
Adrian Nuță Secrete și jocuri psihologice pdf
Adrian Nuță Umbra pdf
Agnes Martin Lungand Oamenii fericiți citesc și beau cafea (2016) pdf
Alain Braconnier Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău (2012) clasic
Albert Camus Căderea pdf
Albert Camus Carnete pdf
Albert Camus Ciuma pdf
Albert Camus Exilul si imparatia pdf
Albert Camus Mitul lui Sisif pdf
Albert Camus Străinul pdf
Alberto Villoldo Cele patru introspecții (2009) pdf
Alberto Villoldo Să reparăm trecutul pdf
Alex Mucchieli Arta de a comunica (2005) pdf
Alexandr Soljenițîn Casa Matrionei (Incident la gara din Kocetovka – povestiri) 2010 pdf
Alexandra Moșneaga Vindecarea PSI. Tehnica deschiderii celui de-al treilea ochi (2000) pdf
Alexandre Dumas Contele de Monte-Cristo vol. 1 (1957) pdf
Alexandre Dumas Contele de Monte-Cristo vol. 2 (1957) pdf
Alexandre Dumas Contele de Monte-Cristo vol. 3 (1957) pdf
Alexandru Petre Popescu Cronicile unchiului Victor (2013) clasic,pdf
Alexandru Petre Popescu În fiecare zi moare un celebru (2015) clasic
Alexandru Petre Popescu Șopârla (2018) clasic
Alfie Kohn Parenting necondiționat (2013) clasic
Alice Munro Dragă viață (2013) pdf
Allan Kardec Cartea spiritelor pdf
Allan Pease De ce bărbații se uită la meci și femeile se uită in oglindă (2001) pdf
Alphonse Daudet Jack (1877 – română) pdf
Alphonse Daudet Piciul (1868 – română) pdf
Alphonse Daudet Tartarin din Tarascon((1872 – română) pdf
Alphonse Daudet  In the Land of Pain (1929 – engleză ) pdf
Ana Savin Totul se întâmpă înainte de 6 ani (2005) pdf
Andre Moreau Ca să trăiești mai bine în prezent, împacă-te cu trecutul (2006) pdf
Andreas Moritz The amazing liver cleanse (engleză – 2002) pdf
Andrew Leigh Charisma. Cum să faci o impresie puternică și durabilă (2010)  
Andrew Solomon Demonul amiezii (2001) pdf
Anita Moorjani Am murit și m-am descoperit pe mine însămi (2012) pdf
Anne Floret Cum să înlăturăm stările de teamă ale copiilor prin povești terapeutice (2015) clasic
Anthony de Mello Conștiența. Capcanele și șansele realității (1990) pdf
Anthony Robbins Putere nemărginită (2011) pdf
Antoine de Saint-Exupery Citadela (2013) -publicat -1948 clasic,pdf
Antonie de Suroj (Bloom) Despre întâlnirea cu Dumnezeu (o carte excelentă pentru suflet din care avem foarte multe de învățat) clasic,pdf
Antonie de Suroj Școala rugăciunii (2006) pdf
Antonie de Suroj Taina iertării, taina tămăduirii (2010) pdf
Antonie de Suroj Taina iubirii (2002) pdf
Antonie de Suroj Taina vindecării (2009) pdf
Arsenie Boca Cărarea împărăției pdf
Arsenie Boca Cuvinte vii pdf
Arsenie Boca Noi mărturirii despre Arsenie Boca pdf
Arsenie Boca Omul, zidire de mare preț pdf
Arsenie Boca Taina căsătoriei pdf
Arsenie Boca Tinerii, familia și copiii născuți în lanțuri pdf
Arthur Osborne Ramana Maharshi and the Path of Self-Knowledge (2006) pdf
Arthur Osborne The Teachings of Ramana Maharshi in His Own Words (2010) pdf
Astrid Lindgren Pippi Langstrumpf (germană) pdf
Astrid Lindgren Pippi Șoșețica (foarte haioasă pentru copii) pdf,clasic
Augusto Cury Părinți străluciți, profesori fascinanți (2007) clasic,pdf
A. S. Pușkin Dama de pică și Fata căpitanului pdf
A. S. Pușkin Evgheni Oneghin pdf
A. S. Pușkin Opere Alese Vol. 1 pdf
A. S. Pușkin Opere Alese Vol. 2 pdf
A. S. Pușkin Povestea Țarului Saltan pdf
Baird T. Spalding Viaţa şi învăţăturile maeştrilor din extremul orient (2018) pdf
Bedri Cetin Energia Universală pdf
Betty Squibb &Sally J. Deitz Activitați de învățare pentru copii foarte mici, de la naștere la 3 ani. Ghid pentru activități zilnice (2011) pdf
Bill Mollison Introducere în permacultură  (1991) pdf
Bradley Nelson Codul emoțiilor (2010) pdf
Brandon Bays Călătoria (2009) pdf
Brian Tracy Începe cu ce nu-ți place (2002) pdf
Brian Tracy No excuses. The Power of Self-Discipline pdf
Brian Tracy Schimbând gândirea îți schimbi viața (2006) pdf
Brian Tracy Succesul în viață pdf
Brian Tracy Viitorul depinde de tine (2003) pdf
Bruce Lipton Biologia credinței.Eliberarea puterii conștiinței, a materiei și a miracolelor (2008) pdf
C.S. Lewis Cronicile din Narnia 1. Nepotul magicianului pdf
C.S. Lewis Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr pdf
Carl G. Jung The Red Book (engleză) pdf
Caroline Myss Anatomia spiritului (publicat în 1996) pdf
Caroline Myss Contracte sacre pdf
Centrul Medical Naturalia Conceptul alimentului integral. Rețete. (2015) clasic
Charles Dickens Documentele postume ale clubului Pickwick (1837) pdf
Charles Dowding How to Create a New Vegetable Garden Producing a Beautiful and Fruitful Garden from Scratch (engleză -2015) pdf
Charles Dowding How to Grow Winter Vegetables (engleză – 2011) pdf
Charles Dowding Organic Gardening The Natural No-Dig Way (engleză – 2007) pdf
Charles Dowding Salad Leaves for All Seasons Organic Growing from Pot to Plot (engleză -2008) pdf
Charles Hartmann Masaj Presopunctură Reflexoterapie (2007) clasic
Chen Zhaoguang Masaj pentru sănătate (2011) clasic
Christa Todea-Gross Vaccinurile : Prevenție sau boală (2012) pdf
Christian Boiron Viitorul homeopatiei (2011) clasic
Christopher McDougall Born to run (engleză – 2009) pdf
Clair Davies The Trigger Point Therapy Workbook (2001) pdf
Clay James – Pound David Basic clinical massage therapy (engleză -2008) pdf
Cleopa Ilie  Despre vise și vedenii pdf
Constantin Drăgulescu Plantele alimentare din flora spontană a României pdf
Corneliu Zelea Codreanu Cărticica șefului de cuib pdf
D.C. Jarvis Mierea și alte produse naturale pdf
Dale Carnegie Cum să vorbim în public (publicat în 1926) pdf
Dale Carnegie How to win friends and influence people (engleză – 1951) pdf
Dan Luca Ghidul avansat pentru instalarea de obiceiuri productive pdf
Dan Puric Despre omul frumos pdf
Dan Seracu Autocontrolul pentru avansați (1993) pdf
Dan Seracu Inițiere în autocontrol pdf
Daniel Goleman Inteligența emoțională (2001) pdf
Daniel Goleman Emoțiile distructive pdf
Daniel J. Siegel Creierul copilului tău (2014) clasic
Daniel J. Siegel, Tina Payne Bryson The Whole-Brain Child( engleză – 2011) pdf
Daniel J. Siegel Mindsight – The New Science of Personal Transformation (engleză – 2009) pdf
Daniel Keyes Flori pentru Algernon (publicat in 1966) pdf
Danion Vasile Cum să ne creștem copiii. Canon de rugăciune pentru copilul bolnav (2002) pdf
Dante Alighieri Divina Comedie pdf
David R. Hawkins Dizolvarea egoului, realizarea sinelui pdf
David R. Hawkins Transcederea nivelurilor conștiinței pdf
David R. Hawkins Vindecare și recuperare pdf
David Lorimer The Circle of Sacred Dance : Peter Deunov s Paneurythmy (engleză 1991) pdf
David MItchell Atlasul norilor (2004) pdf
David Wolfe The Sunfood Diet Success System (2008- engleză) pdf
Dean Brackley The Call to Discernment in Troubled Times : New Perspectives on the Transformative Wisdom of Ignatius of Loyola-Crossroad (2004) pdf
Debbie Ford Întrebări potrivite. Zece întrebări esențiale care te conduc către o viață extraordinară pdf
Debbie Ford Partea întunecată a căutătorilor de lumină (2001) clasic,pdf
Deepak Chopra, Debbie Ford Efectul umbrei : Revelarea puterii ascunse a sinelui tău real (2011) pdf
Deepak Chopra Calea magului pdf
Diana Gabaldon Tobele toamnei vol 1 pdf
Djuna Davitasvili Masajul fără contact pdf
Don Miguel Ruiz Al cincilea legământ (2010) pdf
Don Miguel Ruiz Arta de a iubi (2002) pdf
Don Miguel Ruiz Cele patru legăminte pdf
Doreen Virtue Medicină cu îngeri (2009) pdf
Doreen Virtue Mesaje de la îngerii tăi (2009) pdf
Doreen Virtue Terapia cu îngeri. Manual practic (2011) pdf
Doru Laza Îndreptar profilactic și terapeutic de medicină naturistă pdf
Doru Laza Rețete din bucătăria edenică (2004) pdf
Douglas Harding On Heaving No Head : Zen and the Re-discovery of the Obvious (1961) pdf
Dragoș Dorin Plante de leac pentru tămăduirea sufletului (2002) pdf
Dumitru Constantin Dulcan Inteligența materiei (1992) pdf
Dumitru Constantin Dulcan În căutarea sensului pierdut (2008) clasic,pdf
Dumitru Constantin Dulcan Mintea de dincolo pdf
Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae Filocalia – volumul 1 pdf
Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae Filocalia – volumul 2 pdf
Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae Filocalia – volumul 3 pdf
Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae Filocalia – volumul 4 pdf
Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae Filocalia – volumul 5 pdf
Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae Filocalia – volumul 6 pdf
Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae Filocalia – volumul 7 pdf
Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae Filocalia – volumul 8 pdf
Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae Filocalia – volumul 9 pdf
Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae Filocalia – volumul 10 pdf
Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae Filocalia – volumul 11 pdf
Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae Filocalia – volumul 12 pdf
Eckhart Tolle  Puterea prezentului (publicat în 1997) pdf
Eckhart Tolle  Un pământ nou (publicat în 2005) pdf
Edouard Schure Marii inițiați (schiță asupra religilor secrete ale lumii) pdf
Elena Niță Ibrian Bucătaria fără foc pdf
Elena Niță Ibrian Tratat de hrană vie pdf
Elena Niță Ibrian Tinerețe fără bătrănețe cu hrană vie pdf
Elena Pridie Alimentația și sănătatea copilului clasic
Elena Pridie Copilul vegetarian (2007) pdf
Elena Pridie Rețete pentru sănătatea noastră (2007) pdf
Eli Jaxon-Bear, Papaji, Sri Ramana Maharshi Wake Up and Roar (20107 pdf
Eliade/Culianu Dicționar al religiilor (1993) pdf
Elisabeth Haich Inițierea pdf
Elizabeth Hainstock Teaching Montessori in home . The pre-school years pdf
Ellen Evert Hopman Secret Medicines from your Garden. Plants fot Healing, Spirituality & Magic (engleză – 2016) clasic
Emil Cioran Revelațiile durerii. Eseuri (1990) pdf
Emil Rădulescu Alimentație inteligentă (2013) pdf
Emile Coue Autocontrolul prin sugestie conștientă pdf
Epicleza Euharistica Cea mai puternică rugăciune pdf
Epictet Antidepresiv la purtător clasic, pdf
Eric Berne Ce spui după Bună ziua ? Psihologia destinului uman pdf
Eric Pearl Reconectarea pdf
Erich Maria Remarque Arcul de Triumf(1945) pdf
Erich Maria Remarque Cuibul Visurilor(1920) pdf
Erich Maria Remarque Nimic nou pe frontul de vest(1929) pdf
Erich Maria Remarque Soroc de viață și soroc de moarte(1954) pdf
Erich Maria Remarque The night in Lisbon( engleză – 1962) pdf
Erich Maria Remarque The road back( engleză -1931) pdf
Erich Maria Remarque Trei camarazi(1936) pdf
Feodor Mihailovici Dostoievski Adolescentul (1875) pdf
Feodor Mihailovici Dostoievski Amintiri din casa morții pdf
Feodor Mihailovici Dostoievski Crimă și pedeapsă pdf
Feodor Mihailovici Dostoievski Dublul pdf
Feodor Mihailovici Dostoievski Frații Karamazov vol. 1 pdf
Feodor Mihailovici Dostoievski Idiotul pdf
Feodor Mihailovici Dostoievski Însemnări din subterană pdf
Feodor Mihailovici Dostoievski Jucătorul pdf
Feodor Mihailovici Dostoievski Nopți albe pdf
Feodor Mihailovici Dostoievski Oameni sărmani pdf
Feodor Mihailovici Dostoievski Umiliți și obidiți pdf
Feodor Mihailovici Dostoievski Visul unui om ridicol pdf
Ferran Adria, Valentin Fuster Bucătăria sănătății (2010) clasic
Filocalia Scrieri grupate pe autori, scrieri grupate pe teme pdf
Filofteia Adina Bunescu Poezii pentru copii și povești terapeutice (2018) clasic
Francoise Dolto Opere vol. 2 Imaginea inconștientă a corpului pdf
Francoise Dolto Opere vol. 6 Femininul pdf
Frank Baum Der Zauberer von Oz (germană) pdf
Frank Baum Vrăjitorul din Oz pdf
Franz Kafka Castelul (1922) pdf
Franz Kafka Jurnal (1949) pdf
Franz Kafka Metamorfoza (1915) pdf
Franz Kafka Procesul (1925) pdf
Franz Kafka Scrisoare către tata (1952) pdf
Frederic Delavier Strenght Training Anatomy (1998) pdf
Friedrich Nietzsche Dincolo de bine și rău (1886) pdf
Hal Urban Puterea cuvintelor. Cum poți obține rezultate majore folosind cuvintele potrivite pdf
Harvey Karp Cel mai fericit bebeluș din lume (2012) clasic
Hierotheos Vlachos Sfântul Grigore Palama Aghioritul pdf
Hiromi Shinya Enzima miracol (2013) pdf, clasic
Gabriel Socaciu Vindecare prin reflexoterapie – ghid practic clasic
Gary Chapman Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor (2001) pdf
Gaspar Gyorgy Copilul invizibil (2016) clasic
Gayelord Hauser   Live young live for long (regimuri și recomandări) pdf
George Orwell O mie nouă sute optezi și patru pdf
George W. Burns 101 povești vindecătoare pentru adulți  pdf
George W. Burns Vindecarea prin povești (2016) clasic
Gerard Dente Macrobolic Nutrition (2004) pdf
Gillian McKeith Ești ceea ce mănânci (2005) pdf
Gillian McKeith Slim for life – The ultimate health and detox plan (engleză – 2006) pdf
Giorgio Mambretti Noua medicină germană pdf
Grigorie Leu Confesiuni și secte (1929) pdf
Haylie Pomroy Mănânci mult, slăbești mult. Dieta metabolismuui rapid. (2016) clasic
Henrik Fexeus Arta de a citi gândurile pdf
Henry G. Bieler Alimentele miracolul vindecării pdf
Hermann Hesse Jocul cu mărgele de sticlă (publicat in 1943) pdf
Ieromonah Mihail Stanciu Sensul Creației (Actualitatea cosmologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul) pdf
Ilie Cioară Calea desăvârșirii spirituale pdf
Ilie Cioară Cartea cărților pdf
Ilie Cioară Cunoașterea lui Dumnezeu prin cuvinte potrivite pdf
Ilie Cioară Eternitatea clipei pdf
Ilie Cioară Ființa umană și adevărul absolut pdf
Ilie Cioară ;Minunata călătorie spre adâncurile propriei ființe pdf
Ilie Cioară Moartea morții și desăvârșirea pdf
Ilie Cioară Murim și înviem în fiecare clipă pdf
Ilie Cioară O călăuză astrală – Ferestre spre infinte pdf
Ilie Cioară Pe urmele absolutului pdf
Ilie Cioară Realitatea supremă și condiționarea umană pdf
Ilie Cioară Spritism și Spiritualitate Mistic- Creștină pdf
Ioan Damaschin Despre cele două voinţe ale lui Hristos (2004) pdf
Ioan Damaschin Dogmatica (2004) pdf
Ioan Gînscă, pr. Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din sec. XX (O sinteză a gândirii părintelui Arsenie în 800 de capete) pdf
Ioan Petru Culianu Eros și Magie în Renaștere 1484 (1984) pdf
Ioan Petru Culianu Experiențe ale extazului (2004) pdf
Ioan Petru Culianu Religie și Putere (1996) pdf
Ioan Sofonea, Pr Am auzit un sfânt vorbind – Părintele Arsenie Boca pdf
Ioan Suciu Mama (2002) pdf
Ioana Chicet-Macoveiciuc O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă (2015) clasic
Ioana Dumitrăchescu Atingerea magică a iubirii pdf
Ioan Mihai Năstase Ghid de aromoterapie (1997) pdf
Irineu de Ekaterinburg Călăuziri pentru creșterea și educarea ortodoxă a copiilor pdf
Iulian Mincu Alimentația dietetică a omului sănătos și a omului bolnav pdf
Iuliu A. Zanne Proverbele românilor – volumul 1(1895) pdf
Iuliu A. Zanne Proverbele românilor – volumul 4 pdf
Iuliu A. Zanne Proverbele românilor – volumul 5 pdf
Iuliu A. Zanne Proverbele românilor – volumul 6 pdf
Iuliu A. Zanne Proverbele românilor – volumul 10 pdf
Jack Newman dr. Ghidul pentru alăptarea al doctorului Jack Newman (2000) pdf
Jacques Martel Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor. Cauzele subtile ale îmbolnăvirii.(2012) pdf
Jacques Salome Vorbește-mi am atâtea să-ți spun (2007) pdf
James Dobson Copilul îndărătnic(2012) clasic
Janine Fontaine dr. Medicina chakrelor (2009) pdf
Jason Vale  7 lbs in 7 days. The Juice Master Diet (engleză – 2012) pdf
Jason Vale Clear skin programme : eczema,psoriasis & acne (engleză) pdf
Jean Liedloff Conceptul continuum (2012) pdf
Jean-Paul Sartre Adevăr și existență (1989) pdf
Jean-Paul Sartre Ființa și neantul (1943) pdf
Jean-Paul Sartre Greața (1938) pdf
Jean-Paul Sartre Imaginatia (1936) pdf
Jeff Brooks The fundraiser`s guide to irresistible communications (engleză) clasic
Jerry Lee Hoover Medicina naturii pdf
Jo Cotterill Lămâi, cărți și prieteni (2018) clasic
Joe Vitale Manual pentru viață pdf
Joe Vitale Zero limite (2010) pdf, clasic
John Holt How children fail (1982) pdf
John Lloyd &John Mitchinson Cartea ignoranței (2007) clasic,pdf
John Lloyd &John Mitchinson A doua carte a ignoranței (2011) clasic
Jose Ortega Y Gasset Revolta maselor pdf
Jose Silva Autocontrolul prin metoda Silva (publicat în1977) pdf
Julia Donaldson The Gruffalo (engleză – 1999) pdf
Julien Sandrel Camera minunilor (2019) pdf
Karl Jaspers Oameni de însemnătate crucială – Socrate Buddha Confucius Iisus (1995)  
Karl R. Popper Filosofie socială și filosofia științei (1985) pdf
Kay Kuzuma Ascultarea de bunăvoie (2011) clasic
Kenneth McAll Vindecarea arborelui genealogic (1993) pdf
Kenneth Wapnick Curs de miracole pdf
K.V. Zorin De ce suferă copiii (2006) clasic
K.V. Zorin Genele și cele 7 păcate capitale pdf
Lao Tse Tao Te Ching. Calea și Puterea (2012) pdf
Laura Allen One year to a Successful Massage Therapy Practice (engleză – 2009) pdf
Laura Markham Peaceful parent, happy kids (engleză – 2012) pdf
Laura Markham Părinți liniștiți, frați fericiți clasic,pdf
Laura Markham Părinți liniștiți, copii fericiți pdf
Laurențiu fr. Viața cu Dumnezeu pdf
Lawrence J. Cohen Arta hârjonelii. Exerciții amuzante de practicat cu copiii (2015) clasic
Lawrence J. Cohen Playful Parenting pdf
Lawrence J. Cohen Rețete de jocuri (2012) clasic
Lawrence Crane Iubește-te pe tine însuți și lasă-i pe ceilalți să facă ce vrei tu pdf
Lev Tolstoi Despre Dumnezeu și om pdf, clasic
Lloyd C. Douglas  Cămașa lui Cristos pdf
Ligia Pop Deserturi raw pentru copii și părinți sănătoși. Ediția a II a (2016) clasic
Ligia Pop Diversificarea raw și vegană (2015) clasic
Lise Bourbeau Ascultă, mănâncă și încetează să te controlezi (2009) pdf
Lise Bourbeau Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine (2007) pdf
Lise Bourbeau Corpul tău îți spune : Iubește-te (1997) pdf
Lise Bourbeau Știi cine ești ? (publicat în 1988) pdf
Louis de Brouwer Vaccinarea : Eroarea medicală a secolului pdf
Louis Kuhne Arta de a vindeca orice boală fără doctori și fără operații (1896) pdf
Louise Hay Poți să-ți vindeci viața (2010) pdf
Louise Hay Puterea este în interiorul tău (1991) pdf
Louise Hay Totul este bine (2013) pdf
Louise Hay Vindecă-ți corpul (2011) pdf
Lucian Blaga Luntrea lui Caron pdf
Luule Viilma Lumina sufletului. Învață să te ierți (2007) pdf
Maria Dorina Pașca Povestea terapeutică (2004) pdf
Maria F. Morgan HypnoBirthing – pentru o naștere naturală mai ușoară, cu blândețe și calm (2013) pdf
Maria Montessori Descoperirea copilului (1977) pdf
Maria Montessori Mintea aborbantă (2006) pdf
Maria Treben Boli specifice copiilor pdf
Maria Treben Sănătate din farmacia domnului (1988) pdf
Marie Haddou Cum să-ți întărești încrederea în tine pdf
Marius Ghidel Frumusețea în dar. Vindecarea sufletului (2018) – recomand maxim clasic
Marius Ghidel Secretul mulțumirii. De fapt eu pe tine te iubesc clasic
Marius Ghidel Shangri-La. Frumusețea fără margini a divinului (2017) clasic
Martin Heidegger  Fiiință și timp pdf
Masanobu Fukuoka Natural Way Of Farming (Green Philosophy) engleză-1975 pdf
Masaru Emoto Mesajele ascunse din apă pdf
Maurice J. Elias, Steven E. Tobias Inteligența emoțională în educația copiilor (2012) clasic
Max Gerson O terapie naturală eficientă pentru tratarea cancerului și a altor boli grave (2005) pdf
Măicuța Veronica și Părintele George Vasii Cercetări în lumea de dincolo pdf
Meister Eckhart Despre omul nobil, cupa din care bea regele – Tratate (1308) pdf
Meister Eckhart  Living without why – Meister Eckhart's critique of the medieval concept of will (engleză – 2014) pdf
Meister Eckhart Selected writings ( engleză – 1941) pdf
Meister Eckhart The Complete Mystical Works of Meister Eckhart ( engleză – 1972) pdf
Michael Greger How Not to Die (engleză – 2016) pdf
Michael Matthews Beyond bigger leaner stronger (2014) pdf
Michael Newton Călătoria Sufletelor (1994) pdf
Michael Newton Destinul Sufletelor (2002) pdf
Michael Newton Viața dintre Vieți – Hipnoterapie pentru regresie spirituală (2004) pdf
Michael Odoul Ghidul complet al durerilor fizice pdf
Miguel de Cervantes Don Quixote de la Mancha (engleză – 1605)  
Mihaela Găișteanu Psihologia copilului pdf
Mihai Popa Îndrumar pentru restabilirea sănătății (1999) pdf
Mikhail Bulgakov Maestrul și Margareta (1967) pdf
Mikhail Tombak Cum să trăim 150 de ani (2012) clasic, pdf
Mikhail Tombak Vindecarea bolilor incurabile prin metode naturale (2011) pdf
Mircea Eliade În curte la Dionis (nuvelă – 1977) pdf
Nathaniel Branden Cei șase stâlpi ai încrederii în sine (publicat în 1994) pdf
Neale Donald Walsch Acasă cu Dumnezeu (publicat în 2006) pdf
Neale Donald Walsch Conversații cu Dumnezeu vol 1. vol 2. vol 3 (2009) clasic, pdf
Neville Goddard Din afara acestei lumi pdf
Neville Goddard Libertate pentru toți pdf
Neville Goddard Puterea conștiinței (publicat în 1951) pdf
Neville Goddard Rugăciunea, arta de a crede pdf
Nichita Stithat Despre suflet pdf
Nichifor Crainic Poezii pdf
Nicolae Cabasila Despre viața în Hristos pdf
Nicolae Velimirovici, sf. Gânduri despre bine și rău (2009) pdf
Nicolae Velimirovici, sf. Prin fereastra temniței (2009) pdf
Nicholas Boothman Cum să construiești relații personale în 90 de secunde… sau mai puțin pdf
Niculae Tache Cele mai frumoase …Ghicitori (2017) clasic
Nisargadatta Maharaj Eu sunt Acela (1973) pdf
Norman W. Walker Fresh vegetables and fruit juices (1978- engleză) pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Adevărata învățătură a lui Hristos pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Adevărul, rod al înțelepciunii și al iubirii pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Alchimia spirituală, căutarea perfecțiunii pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Armonie și sănătate pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Balanța cosmică – numărul 2 pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Calea tăcerii pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Cartea magiei divine pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Ce este un fiu al Domnului ? pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Ce este un maestru spiritual ? pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Centrii și corpuri subtile pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Colecția fascicule pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Crăciunul și Paștele în tradiția inițiatică pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Creație artistică și creație spirituală pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Credința care mută munții pdf
Omraam Mikhael Aivanhov De la om la Dumnezeu pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Destăinuirile focului și ale apei pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Egregorul porumbelului păcii pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Forța sexulă sau dragonul înaripat pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Galvanoplastia spirituală pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Grăuntele fericirii pdf
Omraam Mikhael Aivanhov În duh și adevăr pdf
Omraam Mikhael Aivanhov În pragul cetății sfinte pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Iubirea mai mare decât credința pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Incursiune în invizibil pdf
Omraam Mikhael Aivanhov La izvorul cristalin al bucuriei pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Libertatea, victorie a spiritului pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Limbajul figurilor geometrice pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Lumina, spirit viu pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Natura umană și natura divină pdf
Omraam Mikhael Aivanhov o educație începe înainte de naștere pdf
Omraam Mikhael Aivanhov O filosofie a universalului pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Omul spre victoria destinului său pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Pentru a deveni o carte vie – elemente de autobiografie I (2019) pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Pășiți cât aveți lumină pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Piatra filosofală pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Pomul conașterii binelui și răului pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Puterea gândului pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Râsul înțeleptului pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Reguli de aur pentru fiecare zi pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Secretele cărții naturii pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Spre o civilizație solară pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Un nou înțeles al evangheliilor pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Un viitor pentru tineret pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Viața psihică : elemente și structuri pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Yoga nutriției pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Zodiacul, cheie a omului și a universului pdf
Omraam Mikhael Aivanhov colecția broșuri – Aura, pielea noastră spirituală pdf
Omraam Mikhael Aivanhov colecția broșuri – Cufundarea în tăcere pdf
Omraam Mikhael Aivanhov colecția broșuri – Hrana, o scrisoare de iubire de la creator pdf
Omraam Mikhael Aivanhov colecția broșuri – Înaltul ideal pdf
Omraam Mikhael Aivanhov colecția broșuri – Meditația pdf
Omraam Mikhael Aivanhov colecția broșuri – Moartea și viața de dincolo pdf
Omraam Mikhael Aivanhov colecția broșuri – Muzica și cântecul în viața spirituală pdf
Omraam Mikhael Aivanhov colecția broșuri – PACEA, o stare de conștiință superioară pdf
Omraam Mikhael Aivanhov colecția broșuri – Prețul libertății pdf
Omraam Mikhael Aivanhov colecția broșuri – Respirația pdf
Omraam Mikhael Aivanhov colecția broșuri – Sărbătoarea de Paște, „Eu sunt învierea și viața” pdf
Omraam Mikhael Aivanhov colecția broșuri – Sufletul, instrument al spiritului pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Vol. 01  – A doua naștere pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Vol. 05 – Puterile vietii pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Vol. 07 – Misterele lui Iesod pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Vol. 12 – Legile moralei cosmice pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Vol. 13 – Noul pamant.  Metode, Exercitii, Formule, Rugaciuni pdf
Omraam Mikhael Aivanhov Vol. 16 – Hrani yoga pdf
Osho Iubire, libertate și solititudine pdf
Oswald Rentsch Bowech – manual de instruire pdf
Ovidiu Bojor Pledoarie pentru viață lungă (2005) pdf
Ovidiu Harbădă De vorbă cu Valeriu Popa word
Paisie Aghioritul Cu durere și dragoste pentru omul contemporan (2003) pdf
Paisie Aghioritul Patimi și virtuți (2007) pdf
Paisie Aghioritul Viața de familie (2012) pdf
Pamela Kribbe The Jeshua Channelings pdf
Pantelimon de la Turnu Despre părintele Arsenie Boca și Misiunea României la cea de-a doua venire a lui Iisus (vol I + II ) pdf
Paul Ferrini Cuvinte de înțelepciune pentru fiecare zi pdf
Paul Ferrini Iubirea fără condiții (1994) pdf
Paul McKenna O viață nouă în 7 zile (publicat în 2004) pdf
Paul Wade Convict conditioning 2 (2012) pdf
Paulo Coelho Manualul războinicului luminii (publicat în 1997) pdf
Pavel Chirilă Despre E-uri (2005) pdf
Peter Deunov Arta sfântă a nutriției pdf
Peter Deunov Cartea rugăciunilor pdf
Peter Deunov Cuvintele sfinte ale maestrului pdf
Peter Deunov Ghid spiritual al sănătăţii pdf
Peter Deunov Igiena sufletului și legile maestrului pdf
Peter Deunov în împărăția naturii vii pdf
Peter Deunov Izvorul binelui pdf
Peter Deunov Învăţătura maestrului Peter Deunov pdf
Peter Deunov O nouă conştiinţă pentru femei – secretul dezvăluit pdf
Peter Deunov Respirația pdf
Peter Deunov Secretul celor trei lumi (2000) pdf
Peter Deunov Șoapte din eternitate pdf
Peter Deunov‎  Spirit sănătos în corp sănătos pdf
Peter Deunov Testamentul culorilor pdf
Peter Deunov Vol. 1 – Epistolă către suflete pdf
Peter Deunov Vol. 2 – Conferințe 1914-1917 pdf
Peter Deunov Vol. 3 – Conferințe 1918-1919 pdf
Peter Deunov Vol. 4 – Conferinţe 1920  pdf
Peter Deunov (Beinsa Duono) Peace be with you (2013 – engleză) pdf
Peter Deunov (Beinsa Duono) The Testament of The Colour Rays of Light (engleză) pdf
Peter Deunov (Beinsa Duono) The Truth -vol II (engleză 2013) pdf
Pierre Teilhard de Chardin Activation of energy ( engleză – 1971) pdf
Pierre Teilhard de Chardin Christianity and Evolution  ( engleză – 1969) pdf
Pierre Teilhard de Chardin Let Me Explain (engleză – 1966) pdf
Pierre Teilhard de Chardin Mediul divin (1957) pdf
Pierre Teilhard de Chardin The Future of Man (engleză- 1959) pdf
Pierre Teilhard de Chardin The phenomenon of man (engleză – 1955) pdf
Pierre Teilhard de Chardin Toward The Future ( engleză – 1975) pdf
Radu Greceanu, Șerban Greceanu, C. Cantacuzino Biblia de la București 1688 pdf
Radu Cinamar 12 zile o inițiere secretă pdf
Radu Cinamar Cristalul eteric (2020) pdf
Radu Cinamar Geneza uitată (2019) pdf
Radu Cinamar În interiorul pământului. Al doilea tunel (2017) pdf
Radu Cinamar Misterul din Egipt – Primul tunel pdf
Radu Cinamar Pergamentul Secret pdf
Radu Cinamar Viitor cu cap de mort (2005) pdf
Radu Gyr Poezia în cătușe pdf
Radu Ilie Mânecuță Bioenergia darul divinității (2008) clasic
Radu Ilie Mânecuță Nutriția omului, act sacru (2000) pdf
Ramana Maharshi În căutarea sinelui (1985) pdf
Ramtha Schimbarea liniei temporare a destinului nostru pdf
Ramtha Trezirea la o viață extraordinară pdf
R.J. Palacio Minunea (2013) pdf
Rael Designul inteligent (2005) pdf
Raymond Moody Viață după viață (2016) pdf
Rene Taylor Secretul vieții tribului Hunza (1964) pdf
Richard Gold Thai massage (engleză 1998) pdf
Roald Dahl Charlie și fabrica de ciocolată pdf
Roald Dahl Charlie und die Schokoladenfabrik pdf
Robert Glover No more Mr. Nice Guy (2002) pdf
Robert Hemfelt, Frank Minirth Ieșirea din labirint (2004) pdf
Robert Morse Să trăim sănătos fără toxine (2005) pdf
Robin S. Sharma Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul (2010) clasic, pdf
Robynne Chutkan Trăiește murdar, hrănește-te curat ! (2016) clasic
Rodford Barrat Elemente de numerologie  pdf
Rose Levy Beranbaum The baking Bible (engleză – 2014) pdf
Rudolf Steiner A modern art of education (waldorf education – 2004) pdf
Rudolf Steiner Discussions with teachers ( waldorf education – 1978) pdf
Rudolf Steiner Education as a force for social change (waldorf education -1997) pdf
Rudolf Steiner Education as a social problem (1969) pdf
Rudolf Steiner From Jesus to Christ (1973) pdf
Rudolf Steiner Human values in education ( waldorf education – 2004) pdf
Rudolf Steiner In the Waldorf school. Lectures and Addresses to children, parents and teachers (1996) pdf
Rudolf Steiner Manifestările Karmei (publicată în 1976) pdf
Rudolf Steiner Practical advice to teachers ( waldorf education – 2000) pdf
Rudolf Steiner The child s changing consciousness. As the basic of pedagogical practice (waldorf education -1996) pdf
Rudolf Steiner The essentials of education (waldorf education – 1997) pdf
Rudolf Steiner The foundations of human experience ( waldorf education – 1996) pdf
Rudolf Steiner The genius of language. Observations for teachers (waldorf education – 1995) pdf
Rudolf Steiner The inner nature of music and the experience of tone (1983) pdf
Rudolf Steiner The spiritual ground of education ( waldorf education -2004) pdf
Rudolf Steiner The kingdom of childhood. Introductory Talks on Waldorf Education (1982) pdf
Rudolf Steiner The renewal of education ( waldorf education – 2001) pdf
Rudolf Steiner The roots of education ( waldorf education – 1997) pdf
Rudolf Steiner The Waldorf education and Anthroposophy 1 pdf
Rudolf Steiner The Waldorf education and Anthroposophy 2 pdf
Ryke Geerd Hamer Noua medicină germanică pdf
Savatie Baștovoi Antiparenting (2017) clasic,pdf
Savatie Baștovoi A iubi înseamnă a ierta pdf
Savatie Baștovoi Audiență la un demon mut pdf
Savatie Baștovoi Cuvinte de folos pdf
Savatie Baștovoi Diavolul este politic corect pdf
Savatie Baștovoi Dragostea care ne smintește pdf
Savatie Baștovoi Între Freud și Hristos pdf
Savatie Baștovoi Iepurii nu mor (2002) pdf
Savatie Baștovoi Nebunul pdf
Savatie Baștovoi Răspunsuri la întrebări pdf
Scarlat Demetrescu Din Tainele Vieții și ale Universului (2007) pdf
Sempronia Filipoi Basme terapeutice pentru copii și părinți (1998) pdf
Sepp Holzer Permacultura (ghid practic pentru agricultura la scară mică) 2004 pdf
Serafim Alexiev Curăția. Tâlcuire la rugăciunea sfântului Efrem Sirul pdf
Serghei Nikolaevici Lazarev 01 – Sistemul de autoreglare a câmpurilor  pdf
Serghei Nikolaevici Lazarev 02 – Karma Pură pdf
Serghei Nikolaevici Lazarev 03 – Iubirea pdf
Serghei Nikolaevici Lazarev 04 – Privire în viitor pdf
Serghei Nikolaevici Lazarev 05 – Răspunsuri la întrebări pdf
Serghei Nikolaevici Lazarev 06 – Trepte către Divinitate pdf
Serghei Nikolaevici Lazarev 07 – Transcederea fericirii pdf
Serghei Nikolaevici Lazarev 08 – Dialoguri pdf
Serghei Nikolaevici Lazarev 09 – Îndrumar de supraviețuire pdf
Serghei Nikolaevici Lazarev 10 – Principii de vindecare  pdf
Serghei Nikolaevici Lazarev 11 – Sfârșitul dialogului pdf
Serghei Nikolaevici Lazarev 12 – Viața ca bătaia din aripi a fluturelui pdf
Serghei Nikolaevici Lazarev Omul viitorului 1 – Primul pas către viitor clasic
Serghei Nikolaevici Lazarev Omul viitorului 2 – Educația părinților : partea întâi doc
Serghei Nikolaevici Lazarev Omul viitorului 3 – Educația părinților : partea a doua doc
Serghei Nikolaevici Lazarev Omul viitorului 4 – Educația părinților : Răspunsuri la întrebări pdf, clasic
Serghei Nikolaevici Lazarev Omul viitorului 5 – Educația părinților : partea a treia pdf
Serghei Nikolaevici Lazarev Omul viitorului 6 – Educația părinților : partea a patra pdf
Serghei Nikolaevici Lazarev Omul viitorului 7 – Educația părinților : partea a cincea –tradus din limba rusă cu google translate pdf
Serghei Nikolaevici Lazarev Experiența supraviețuirii vol 1 pdf
Serghei Nikolaevici Lazarev Medicină pentru toate bolile (2020) – tradus din limba rusă cu google translate pdf
Serghei Nikolaevici Lazarev Rețeta fericirii (2020) – tradus din limba rusă cu google translate pdf
Serghei Nikolaevici Lazarev Secretele fericirii în familie (2018) clasic,pdf
Serghei Nikolaevici Lazarev Sănătatea omului (2018) clasic,pdf
Serghei Nikolaevici Lazarev Vindecarea sufletului (2017) pdf, clasic
Serghei Nikolaevici Lazarev Relaxarea partea I mp3, cd
Serghei Nikolaevici Lazarev Relaxarea partea a II a mp3, cd
Serghei Nikolaevici Lazarev Ritmurile eliberării conștiinței mp3, cd
Sf. Anselm de Canterbury De ce s-a făcut Dumezeu om (1090) pdf
Sf. Anselm de Canterbury Monologion – Despre esența divinității (1076) pdf
Sfântul apostol Iacov ruda Domnului Epistola sobornicească pdf
Sfântul Augustin  Despre natura binelui (2004) pdf
Sfântul Efrem cel Nou Marele mijlocitor pentru dobândirea de copii și pentru sănătatea lor clasic,pdf
Sfântul Ioann Scărarul Scara pdf
St. Ignatius Loyola  The Spiritual Exercises-Ignatius Press (2017) pdf
St. Ignatius Loyola  Thoughts of St. Ignatius Loyola for Every Day of the Year (2006) pdf
St. Teresa of Avila Collected Works of St. Teresa of Avila  (volume two) pdf
St. Teresa of Avila The Interior Castle or The Mansions-Christian Classics Ethereal Library pdf
St. Teresa of Avila The Life of Saint Teresa of Avila by Herself pdf
St. Teresa of Avila The Way of Perfection   pdf
Sfântul Ioan Al Crucii Poemele Majore pdf
Sfântul Ioan Gură de Aur Comentar la Evanghelia de la Ioan (2005) pdf
Sfântul Ioan Gură de Aur Problemele vieții pdf
Sfântul Nichita Stithatul Viața Sfântului Simeon noul teolog pdf
Sfântul Serafim de Sarov Rânduieli de viață creștină clasic
Sfântul Serafim de Sarov Un serafim printre oameni pdf
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat Cuvinte ascetice (2013) pdf
Soren Kierkegaard Farame filosofice-Amarcord (1999) pdf
Soren Kierkegaard Frică și cutremur-Humanitas (2002) pdf
Soren Kierkegaard Maladia mortala-Omniscop (1993) pdf
Soren Kierkegaard Opere I -Humanitas (2013) pdf
Soren Kierkegaard Opere II. Sau-sau, partea I-Humanitas (2013) pdf
Soren Kierkegaard Opere II. Sau-sau, partea II-Humanitas (2009) pdf
Soren Kierkegaard Opere III _ trei discursuri la ocazii imaginate (2011) pdf
Speranța Anton Incursiuni în medicina naturistă. În amintirea lui Valeriu Popa (2015) clasic
Sri Munagala Venkataramiah Talks with Sri Ramana Maharshi (2006) pdf
Sri Ramana Maharshi, David Godman Be as You Are (1989) pdf
Stanley Milgram Obedience to Authority : An Experimental View (engleză) pdf
Starețul Tadei Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața clasic,pdf
Stephen Co, Eric B. Robins Mâinile tale te pot vindeca (2013) pdf
Stelian Fulga A doua șansă doc
Susan Jeffers Acceptă-ți teama dar nu te lăsa inhibat de ea (2014) pdf
Stuart McRobert Beyond Brawn: The insider s encyclopedia on how to build muscle & might (1996) pdf
Ştefan Lucian Toma Învăţătura despre mântuire la Sf. Atanasie cel Mare şi Anselm de Canterbury (2011) pdf
T.Colin Campbell Studiul China (2007) pdf
Tanea Cuțov Adevăruri revelate (1997) pdf
Tanea Cuțov Unde sunteți oameni ? (2000) pdf
Teofan Zăvorâtul Psaltire sau Cugetări evlavioase și rugăciuni scoase din facerile Sf. Efrem Sirul pdf
Teofan Zăvorâtul Viața lăuntrică pdf
Teofan Zăvorâtul Tâlcuiri din Sfânta Scriptura pentru fiecare zi din an pdf
Teofil Părăian Veniți de luați bucurie (2007) pdf
Thomas a Kempis Imitațiunea lui Cristos pdf
Thomas Mann Doctor Faustus pdf
Thomas Mann Muntele vrăjit pdf
Tudor Sbenghe Kinetologică profilactică terapeutică și de recuperare (1987) pdf
Valentin Serac Manual de kinetoterapie pentru persoanele cu scleroză multiplă pdf
Valeriu Popa Dăruim lumină și iubire pdf
Vasant Lad Ayurveda. Știința autovindecării pdf
Vassilios Bacoiannis Înfruntând diavolul și vrăjitoria (2004) pdf
Vianna Stibal Theta Healing pdf
Virgina Faur Dezintoxicarea magia vindecării (2012) pdf
Virgina Satir Arta de a făuri oameni (2013) publicată în 1988 clasic
Visarion Moldoveanu Ecumenismul in întrebări și răspunsuri (2008)  
Vlad C. Popescu Cartea de sub saltea (în curând)  
Walter Lubeck Spiritul Reiki. Manualul complet al sistemului Reiki (2010) clasic
Wayne W. Dyer Ești ceea ce gândești (2012) clasic, pdf
Wendy Nan Rees The natural pet food cookbook (engleză-2008) pdf
Will Brink Bodybuilding revealed pdf
William W. Hewitt Dezvoltarea capacităților parapsihologice (1996) pdf
Yi King Cartea transformărilor (1994) pdf
Zaharia Zaharou Merinde pentru monahi pdf
Zaharia Zaharou Omul cel tainic al inimii pdf
Zhuangzi Călătorie liberă pdf
Zig Ziglar Secretul căsniciei fericite (2001) clasic
Zvezdomir Marinov Incognito pe Terra (1993) pdf
Zvezdomir Marinov Regina Sânzienelor (1994) pdf
Anonim 1000 de întrebări și răspunsuri despre viața duhovnicească pdf
Anonim Autodiversificarea pdf
Anonim Carte de leacuri și rețete naturiste pdf
Anonim Codul bunelor maniere pdf
Anonim Enciclopedia aditivilor pdf
Anonim Hidroterapia pdf
Anonim Pelerinul rus clasic, pdf
Anonim Secrete naturiste și nu numai word
Anonim Weight training guide – exercise descriptions pdf
Manual Kinetoterapia în pediatrie pdf
Online Homeopatia în sarcină, la naștere și în lăuzie pdf
Online Remediile florale pentru vindecarea sufletului și trupului pdf
Online Broșură Noua Medicină Germanică pdf
Documentar românesc Diversificarea (2016) video

Aici găsiți o altfel de bibliotecă despre enigme ale trecutului.

 

Comentarii

comentarii


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

358 thoughts on “Biblioteca mea virtuală și reală

  • Stanciu Ioana

    Buna ziua, va multumesc pentru efortul dumneavoastra si biblioteca virtuala pe care o detineti.

    Citesc foarte mult cartile lui Omraam su Deunov.

    As dori aceste PDF-uri, cu mii de multumiri.

    mraam Mikhael Aivanhov

    Zodiacul, cheie a omului și a universului

    pdf

    Omraam Mikhael Aivanhov

    colecția broșuri – Aura, pielea noastră spirituală

    pdf

    Omraam Mikhael Aivanhov

    colecția broșuri – Cufundarea în tăcere

    pdf

    Omraam Mikhael Aivanhov

    colecția broșuri – Hrana, o scrisoare de iubire de la creator

    pdf

    Omraam Mikhael Aivanhov

    colecția broșuri – Înaltul ideal

    pdf

    Omraam Mikhael Aivanhov

    colecția broșuri – Meditația

    pdf

    Omraam Mikhael Aivanhov

    colecția broșuri – Moartea și viața de dincolo

    pdf

    Omraam Mikhael Aivanhov

    colecția broșuri – Muzica și cântecul în viața spirituală

    pdf

    Omraam Mikhael Aivanhov

    colecția broșuri – PACEA, o stare de conștiință superioară

    pdf

    Omraam Mikhael Aivanhov

    colecția broșuri – Prețul libertății

    pdf

    Omraam Mikhael Aivanhov

    colecția broșuri – Respirația

    • magichands Post author

      Bună dimineața. V-am trimis cărțile solicitate. V-am răspuns mai greu deoarece sunt prins cu publicarea primei mele cărți. Mulțumesc pentru înțelegere. Gânduri bune.

  • Mioara Toma

    Buna seara,

    Va rog sa-mi trimiteti urmatoarele carti in format kindle daca se poate,daca nu ,in format pdf.

    Adreasa pentru kindle :mioara.toma09@kindle.com

    Alberto Villoldo  Cele patru introspecții (2009)

    Alberto Villoldo  Să reparăm trecutul

    Antonie de Suroj (Bloom)   Despre întâlnirea cu Dumnezeu 

    Friedrich Nietzsche  Dincolo de bine și rău (1886)

    Giorgio Mambretti  Noua medicină germană

    Ioan Mihai Năstase  Ghid de aromoterapie (1997)

    Joe Vitale  Manual pentru viață

    Jose Silva  Autocontrolul prin metoda Silva (publicat în1977)

    Lao Tse  Tao Te Ching. Calea și Puterea (2012)

    Michael Greger  How Not to Die (engleză – 2016)

     Michael Odoul  Ghidul complet al durerilor fizice

    Ramtha  Schimbarea liniei temporare a destinului nostru

    Ramtha  Trezirea la o viață extraordinară

    Rudolf Steiner  Manifestările Karmei (publicată în 1976)

    Ryke Geerd Hamer  Noua medicină germanică

    Serghei Nikolaevici Lazarev  Vindecarea sufletului (2017)

    Serghei Nikolaevici Lazarev  Ritmurile eliberării conștiinței

    Serghei Nikolaevici Lazarev  Sănătatea omului

  • Daniela

    Buna ziua, cum as putea avea cartile urmatoare : Cum sa nu mor ( romana), Frumusetea in dar.Vindecarea sufletului, Cartea rugaciunilor, Carte de leacuri si retete naturiste, Ayurveda. Știința autovindecării, Mâinile tale te pot vindeca (2013), De ce s-a făcut Dumezeu om (1090), Medicină pentru toate bolile (2020), Trepte către Divinitate, Răspunsuri la întrebări, Karma Pură, Cuvinte de folos, Noua medicină germanică, Să trăim sănătos fără toxine, Schimbarea liniei temporare a destinului nostru, In cautarea sinelui , Pergamentul Secret, Secretul celor trei lumi, Respiratia, Cuvinte de înțelepciune pentru fiecare zi, Iubirea neconditionata ;, Iubire,libertate si solititudine, Zodiacul,cheie a omului si a universului, Schimbarea liniei temporare a destinului nostru, Rugăciunea, arta de a crede, Puterea constiintei,  Vindecarea bolilor incurabile prin metode naturale , Cum sa traim 150 ani, Ghidul complet al durerilor fizice, Viața dintre Vieți – Hipnoterapie pentru regresie spirituală (2004), Cercetari in lumea de dincolo, Shangri-La. Frumusețea fără margini a divinului (2017), Fiinta si timp, Cum sa-ti intaresti increderea in tine, Lumina sufletului. Învață să te ierți (2007), Totul este bine, Vindeca-ti corpul, Puterea este în interiorul tău (1991), Arta de a vindeca fara doctori….,  Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat (2007)
    Ghidul iluminării pentru leneși (2004)
    Între nicăieri și altundeva (2009)
    Arta de a comunica (2005)
    Vindecarea PSI. Tehnica deschiderii celui de-al treilea ochi (2000)
    Energia Universală
    Începe cu ce nu-ți place (2002)
    Schimbând gândirea îți schimbi viața (2006)
    Despre vise și vedenii

    Multumesc foarte mult anticipat s sper ca nu am exagerat cu cererea mea de carti.

     

    • magichands Post author

      Bună ziua.

      Nu știu exact câte cărți citiți dumneavoastră pe an, dar aveți o listă foarte lungă. Vă rog să prioritizați și să menționați doar cărțile pe care doriți să le citiți în următoarele câteva luni. Mulțumesc.

  • Ion

    Buna ziua,

    AM primit cartile solicitate anterior, pentru care va multumesc!

    As dori inca cateva:

    – Zvezdomir Marinov, "Regina Sinzienelor"

    -S.N. Lazarev, "Medicina pentru toate bolile"

    -Janine Fontaine, " Medicina Chakrelor"

    – K.V. Zorin, " De ce sufera copii" si "  Genele si cele 7 pacate capitale"

    – Kenneth Wapnick, " Curs de miracole"

    – Ilie Cioara, " Spiritism si Spiritualitate Mistic Crestina"

    Va multumesc anticipat si desigur, va pot trimite si eu cateva…

     

  • Ion

    Buna ziua, va multumesc ca existati!

    As avea rugamintea sa-mi trimiteti din lista dvs. de carti, urmatoarele:

    Tanea Cutov

    – Adevaruri relevate

    – Unde sunteti oameni?

    Avwzdomir Marinov: – Icognito pe terra

    St. Ignatius de Loyola: – The spiritual exercices

    Va multumesc si desigur ca va pot oferi si eu carti pdf de interes pentru Dvs.

    Cele bune!

    • magichands Post author

      Bună seara. Sigur că da. Orice carte care v-a atins sufletul și v-a transformat, măcar un pic, poate fi utilă pentru toți ceilalți oameni. Mulțumesc!

  • Sorin

    Buna ziua ! As vrea sa va multumesc pentru ceea ce faceti ! Si daca se poate sa -mi trimiteti cateva carti ! Lazarev

    Experiența supraviețuirii vol 1    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev         Medicină pentru toate bolile (2020) – tradus din limba rusă cu google translate             pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev         Rețeta fericirii (2020) – tradus din limba rusă cu google translate               pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev         Secretele fericirii în familie (2018)               clasic,pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev         Sănătatea omului (2018)              clasic,pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev         Vindecarea sufletului (2017)       pdf, clasic

    Serghei Nikolaevici Lazarev         Relaxarea partea I           mp3, cd

    Serghei Nikolaevici Lazarev         Relaxarea partea a II a    mp3, cd

    Serghei Nikolaevici Lazarev         Ritmurile eliberării conștiinței

  • Iulius

    Buna ziua! 

    Va rog, dacă ma puteti ajuta, as dori urmatoarele carti in format pdf:

    – Opere Alese Vol. 1 – A. S. Pușkin

    – Opere Alese Vol. 2  – A. S. Pușkin

    – Tâlcuiri din Sfânta Scriptura pentru fiecare zi din an – sf. Teofan Zăvorâtul

    – Manual Edenic de Medicină Naturistă Profilactică și Terapeutică – dr Doru Laza.

    – Retete din bucataria edenica  – dr Doru Laza

    – Manual de kinetoterapie pentru persoanele cu scleroză multiplă  –  Valentin Serac

    – Medicina naturii –  Jerry Lee Hoover

    – Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor. Cauzele subtile ale îmbolnăvirii – Jacques Martel

    – Dezintoxicarea magia vindecării  – Virginia Faur

    –  Vindecarea bolilor incurabile prin metode naturale –  Mikhail Tombak

    – Kinetologia profilactica – Tudor Sbenghe

    – Remediile florale pentru vindecarea sufletului și trupului

    Va multumesc!

    Iulius

  • nicolae

    Niculae Marian

    Bună seara,
    foarte interesant ceea ce faceți dvs. Am rugamintea sa-mi trimiteti cartile acestea:
    Serghei Nikolaevici Lazarev Secretele fericirii în familie (2018) clasic,pdf
    Serghei Nikolaevici Lazarev Sănătatea omului (2018) clasic,pdf
    Serghei Nikolaevici Lazarev Vindecarea sufletului (2017) pdf, clasic
    Serghei Nikolaevici Lazarev Relaxarea partea I mp3,
    Serghei Nikolaevici Lazarev Relaxarea partea a II a mp3
    Serghei Nikolaevici Lazarev Ritmurile eliberării conștiinței

  • Petru

    Buna ziua!

    Ma bucur ca am gasit biblioteca dvs si va felicit pt frumoasa initiativa!

    Va rog frumos ,daca se poate,sa-mi trimiteti:

    Anonim-Carte de retete si leacuri naturiste

    Valeriu Popa-Daruim lumina si iubire

    Speranta Anton-Incursiuni in medicina naturista(In amintirea lui Valeriu Popa)

    Virginia Faur-Dezintoxicarea,Magia Vindecarii

    Mihail Tombak-Vindecarea bolilor incurabile prin metode naturale

    Adriana Caranfil-Valeriu Popa .Din tainele unui initiat roman.

    Multumesc frumos!

    Petru

     

     

  • Carmen

    Buna ziua, 

    Imi puteti trimite, va rog frumos,  de Serghei Nikolaevici Lazarev "Secretele fericirii in familie" si "Vindecarea sufletului". 

    Va multumesc 

  • Magdalena

    Buna seara, 

    Este extraordinar ca v-am gasit.

    Ma intereseaza "Cartea Rugaciunilor" a Maestrului Peter Deunov si sunt profund recunoscatoare sa mi-o  trimite-ti pe email, va rog frumos.

    Sunteti o adevarata comoara, atat dumneavoastra cat si biblioteca dvs.

    Va multumesc cu recunostinta.

  • Ionela

    Buna ziua,ce mă bucur ca am descoperit aceasta biblioteca"comoara".

    Imi trimiteti va rog frumos,tot ce aveti de D.Hauwkins,Calea renuntarii daca cumva o aveti,

    Peter Deunov si Omraam Mikhael Aivanhov.

    Stephen Co, Eric B. Robins Mâinile tale te pot vindeca (2013)

    Marius Ghidel Frumusețea în dar. Vindecarea sufletului (2018) –Debbie Ford Întrebări potrivite. Zece întrebări esențiale care te conduc către o viață extraordinară pdf

    Debbie Ford Partea întunecată a căutătorilor de lumină (2001) clasic,pdf

    Deepak Chopra, Debbie Ford Efectul umbrei : Revelarea puterii ascunse a sinelui tău real (2011)

    Va multumesc frumos!

    • magichands Post author

      Bună ziua.

      O să vă trimit pe email cărțile, dar să-mi spuneți pe care le doriți de la Peter Deunvo și Aivanhov deoarece am 22, respectiv 64 de cărți ale autorului.

      Cărțile lui Marius Ghidel se găsesc, momentan, doar în format clasic.

      O zi frumoasă.

  • Siluan

    Bună ziua, dacă nu deranjez aș dori foarte mult să citesc toate cărțile scrise de dl Zvezdomir Marinov pe care le aveți disponibile. Dacă mi le puteți trimite pe această adresă de email, vă rămân recunsocător.

    Mulțumesc anticipat, numai bine vă doresc!

    Siluan

  • Laura

    Va rog frumos, vreau sa comand Manualul Edenic de Medicina Naturista de dr. Laza (in format pdf sau fizic) si Boli specifice femeilor de Maria Treben (in format fizic). Cum procedez pentru a intra in posesia acestor carti si cum efectuez plata?

    • magichands Post author

      Bună dimineața. Dacă vreți, le pot trimite în format pdf, iar în cel clasic puteți încerca la anticariate, gen aici – https://www.targulcartii.ro/maria-treben/boli-specifice-femeilor, dar prețul este foarte mare, deoarece n-au mai fost scoase edituri noi. Weekend frumos.

  • Diana Ull

    Bună ziua,

    Tocmai citesc cărțile lui Radu Cinamar și nu am "Cristalul eteric". Aș comanda cartea dar nu sunt în țară și nu știu când pot ajunge.

    Îmi puteți trimite și mie cartea "Cristalul eteric" de Radu Cinamar? 

    Vă mulțumesc anticipat.

    • magichands Post author

      Bună dimineața. Sigur că da. Verificați și în spam. Cărțile lui Radu Cinamar sunt foarte interesante, mai ales că se spune c-ar fi scrise de un grup de oameni, bine intenționați, care vor să ne transmită subtil anumite informații, omul Radu Cinamar neexistând cu adevârat.

  • Daniel

    Buna ziua! 

    As dori si eu va rog mult "Manual Edenic de Medicină Naturistă Profilactică și Terapeutică -dr Doru Laza" dacă ma puteti ajuta. 

    Multumesc

  • Mihai

    Buna ziua,

    Va rog, sa imi trimiteti, in cazul in care o aveti, cartea Manual Edenic de Medicină Naturistă Profilactică și Terapeutică -dr Doru Laza.

    Va multumesc anticipat!

    Cu multa stima,

    Mihai!

  • Mihai

    Buna ziua,

    Va rog, daca aveti posibilitatea m-ar interesa cartea: Manual Edenic de Medicina Naturista Profilactica si Terapeutica _- DR Doru Laza.

    Multumesc!

    Cu multa stima,

    Mihai !

  • Daniela

    Va rog sa-mi trimiteti si mie aceste carti

    Masaj Presopunctură Reflexoterapie (2007)

    Carte de leacuri și rețete naturiste

    Ești ceea ce gândești (2012)

    Mâinile tale te pot vindeca (2013)

    Medicină pentru toate bolile (2020) – tradus din limba rusă cu google translate

    Arta sfântă a nutriției

    Cei șase stâlpi ai încrederii în sine (publicat în 19

    Masajul fără contact94)

    Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat (2007)

    Ghidul iluminării pentru leneși (2004)

    Psihoterapeutul de buzunar(2003)

    Secrete și jocuri psihologice

    Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău (2012)

    Vindecarea PSI. Tehnica deschiderii celui de-al treilea ochi (2000)

    Cum să înlăturăm stările de teamă ale copiilor prin povești terapeutice (2015)

    Initiere in autocontrol

    Mâinile tale te pot vindeca (2013)

    Iubeste-te pe tine insuti si lasa-i pe ceilalti sa faca ce vrei tu

    Mesajele ascunse din apă

    Multumesc !

  • Ruxandra

    Buna ziua!

    Va multumesc mult pentru cartile pe care mi le-ati mai trimis si va rog mult daca ati putea sa imi mai trimiteti cateva:

    Dumitru Constantin Dulcan

    – Inteligența materiei (1992)

    – In cautarea sensului pierdut (2008)

    – Mintea de dincolo

    Iulian Mincu

    – Alimentația dietetică a omului sănătos și a omului bolnav

    S.N. Lazarev

    – Experiența supraviețuirii vol 1

    – Sănătatea omului (2018)

    – Vindecarea sufletului (2017)

    +

    – Relaxarea partea I

    – Relaxarea partea a II a

    – Ritmurile eliberării conștiinței

    Va multumesc mult !!

  • Ruxandra

    Buna ziua!

    Va rog mult sa imi trimiteti si mie cartile acestea de Serghei Nikolaevici Lazarev, daca se poate.

    Secretele fericirii în familie (2018)

    Omul viitorului 2 – Educația părinților : partea întâi

    Omul viitorului 3 – Educația părinților : partea a doua

    Va multumesc enorm !!

  • Sandor

    Buna ziua

    Puteti sa-mi trimiteti cartea "Baird T. Spalding – Viata Si Invataturile Maestrilor Din Extremul Orient ".

    O sa fac o lista cu cartile mele si o sa le trimit,poate gasiti ceva interesant (toate sunt interesante :))

    Multumesc anticipat.

  • Dana Brooks

    Buns dimineata,

    Imi puteti trimite,va rog , Cartea  rugaciunilor de Peter Deunov. Am incercat sa o cumpar dar stocul e epuizat peste tot.

    Va multumesc.

     

    Dana

  • Iulian Darie

    Buna seara!

    Imi puteti trimite si mie "Cristalul Eteric" de Radu Cinamar si "Despre întâlnirea cu Dumnezeu" de Antonie de Suroj.

    Sa va dea Dumnezeu sanatate.
    Va multumesc foarte mult!

    Iulian

  • Raluca Popescu

    Buna ziua, As dori si eu cartea Vindecarea sufletului – Serghei Nikolaevici Lazarev, va rog frumos. Multumesc

  • Mihaela

    Buna seara!

    Imi puteti trimite si mie Cristalul Eteric de Radu Cinamar?

    Este extraordinar ceea ce faceti! 

    Va multumesc din suflet!

    • magichands Post author

      Bună dimineața. Mulțumesc și reveniți cu feedback, după ce citiți cartea. Am încercat să-i citesc și eu cărțile domnului Radu Cinamar (sau grupului de oameni care scriu sub acest pseudonim) , dar momentan nu pot, nu mă atrage deloc. Spor la citit. Gânduri bune.

  • Lipa-Costiniuc Anamaria

     Bună ziua! 

    Aș dori, dacă se poate :

    Irinei de Ekaterinburg- Călăuziri  pentru creșterea și educarea ortodoxă a copiilor

    George W. Burns- 101 povești vindecatoare pentru adulți 

    Savatie Baștovoi- Antiparenting, A iubi înseamnă a ierta și Iepurii nu mor

    Ganea Martin Lungand- Oamenii fericiți citesc si beau cafea

    Ana Savin- Totul se întâmplă înainte de 6 ani

    Vă mulțumesc tare mult! 

  • Iulia-Dana Panea

    Buna ziua! Va rog sa imi daruiti "Marele dictionar al bolilor si afectiunilor. Cauze subtile ale imbolnavirii. de Jacques Martel. 

    Va multumesc din suflet!  

    Iulia

  • Vasile

    Bună seara domnule Vlad Popescu,

    Mă bucur că existați și că ați avut ideea să împărtășiți cu toți cei interesați biblioteca dvs. M-aș bucura să fiu și eu unul dintre furnizorii dvs. de carte digitală și să îmbogățesc această bibliotecă. Am constatat că există domenii de interes comune și asta m-a făcut să mă gândesc la a vă pune la dispoziție ceea ce am eu ca și literatură digitală. În ceea ce privește lista cărților de care sunt interesat trebuie să recunosc că este cam lungă fiindcă aveți multe cărți care mi-au stârnit interesul. Prin urmare aștept cu interes răspunsul dvs. privind acest "schimb de carte digitală". 

    PS: Am ajuns la website-ul dvs. fiind interesat de cărțile lui Marius Ghidel dar … m-ați convins. O să le cumpăr :). Mulțumesc.

    • magichands Post author

      Bună ziua. Cele 4 cărți scoase de Marius Ghidel există doar în format clasic așa că trebuie să le achiziționați fizic 🙂 

      Sigur că da. Orice colaborare este binevenită, dacă este în folosul oamenilor.

      Aștept să-mi trimiteți lista cu cărțile electronice dorite.

      Gânduri bune.

  • Vasile

    Buna seara

    Va multumesc anticipat pentru :

    Testamentul Culorilor – Peter Deunov

    Frumusetea in dar – Marius Ghidel

    Antonie de Suroj – Despre intalnirea cu Dumnezeu

    Deschiderea celui de-al treilea ochi – Alexandra Mosneaga

  • Bianca

    Buna seara. Va rog mult sa îmi trimiteți și mie pe mail: Ghidul de alăptare al dr. Jack Newman (acesta in mod special, fiindcă urmează sa nasc în câteva saptamani), Parinti liniștiți, copii fericiți a Laurei Markham și Arta de a vindeca orice boala fara doctori si fara operații a lui Louis Kuhne.

    Multumesc din suflet! Ma bucur tare ca am dat peste biblioteca dvs!

     

    • Bogdan

      Bună seara. V-aș ruga să îmi dăruiți în format electronic cărțile lui Serghei Nikolaevici Lazarev.
      Și ce vă lasă inima din cărțile următoare:

      Secrete și jocuri psihologice, Despre întâlnirea cu Dumnezeu (o carte excelentă pentru suflet din care avem foarte multe de învățat), Școala rugăciunii (2006), Taina iertării, taina tămăduirii (2010), Taina iubirii (2002) Taina vindecării (2009) de Antonie de Suroj; Părinți străluciți, profesori fascinanți (2007); Comunicarea eficientă cu copiii (2007)Adele Faber, Elaine Mazlish   Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat (2007); Viaţa şi învăţăturile maeştrilor din extremul orient (2018), Biologia credinței.Eliberarea puterii conștiinței, a materiei și a miracolelor (2008), Masaj pentru sănătate (2011), Efectul umbrei : Revelarea puterii ascunse a sinelui tău real (2011); Poezii pentru copii și povești terapeutice (2018); 101 povești vindecătoare pentru adulți George W. Burns, Vindecarea prin povești (2016), Arta de a vindeca orice boală fără doctori și fără operații (1896)Louise Hay, Poți să-ți vindeci viața (2010); Inteligența emoțională în educația copiilor (2012), Neville Goddard          : Din afara acestei lumi, Libertate pentru toți, Puterea conștiinței (publicat în 1951), Rugăciunea, arta de a crede; Omraam Mikhael Aivanhov        Crăciunul și Paștele în tradiția inițiatică, Omraam Mikhael Aivanhov: Un nou înțeles al evangheliilor, Un viitor pentru tineret, colecția broșuri – Meditația, colecția broșuri – Sărbătoarea de Paște, „Eu sunt învierea și viața”, Peter Deunov  Cartea rugăciunilor, Cuvintele sfinte ale maestrului, Ghid spiritual al sănătăţii, Igiena sufletului și legile maestrului, obin S. Sharma  Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul (2010), Zaharia Zaharou Omul cel tainic al inimii, Zig Ziglar Secretul căsniciei fericite (2001).

        Cu multe mulțumiri, Domnul să vă răsplătească!!

  • Mihailescu Mihaela

    Buna ziua, am

    rugamintea sa îmi Trimiteți pe mail "Parinti linistiti, copii fericiti – Dr. Laura Markham" precum și ghidul pentru alăptare al prof. Jack Newman.

    Sunt interesată de orice fel de carte de parenting, având o fetița de 1 an și jumătate.

    Multumesc pentru sprijin. Faceți o treaba minunata.

     

    • magichands Post author

      Bună ziua. Sigur că da. Vedeți că fișierul are peste 200mb și o să vă ceară să-l descărcați. Dacă vă interesează subiectul o să vă pun și un protocol pentru sarcină și alăptare. Zi frumoasă.

  • Nicusor Penescu

    Buna ziua,
    Ati putea sa imi trimiteti cartea,, Christa Todea Gross- Vaccinurile: preventie sau boala”(2012) ?
    Multumesc mult !

  • Larisa

    Bună seara! M-ați mai putea ajuta cu Lazarev – Vindecarea sufletului și Marius Ghidel-Frumusețe în dar? Dacă doriți as putea trimite Michael Newton 3 cărți, poate fac trebuință cuiva…Multumesc tare mult! 

    • magichands Post author

      Sigur că da . Orice carte poate să-i fie cuiva de folos. Cărțile domnului Marius Ghidel le am doar în format clasic, dar vă asigur că sunt atât de utile încât așa este cel mai bun mod de a le avea, pentru că puteți mereu să le deschideți la întâmplare și să citiți ceva util pentru sufletul dumneavoastra.

  • Carmen strate

    Bua zi.

     

    Din adancul sufletului va rog sa ma ajutati. Am avut si eu o biblioteca electronica, salvata pe un HDD extern, cu fff multe carti. Absolut din senin, mi s-a stricat hardul si am pierdut absolut totul.

    Va rog tare mult sa-mi trimiteti si mie, daca puteti, tot ce aveti din Lazarev, ca un prim pas in incercarea de a reconstitui ce aveam.

    Va multumesc din suflet!

    O zi frumoasa!

    Carmen

    • magichands Post author

      Bună ziua. Sigur că da. Verificați și în spam. Pe siteul oficial, din România, al domnului Lazarev găsiți mai multe materiale, inclusiv dvd-uri .

      O zi frumoasă. 

  • Larisa

    Bună seara! Apreciez f mult ce faceți. Nu am găsit nicăieri în nici o varianta primele trei vol. din seria Omul viitorului de S. N. Lazarev. Dacă m-ați putea ajuta ar fi minunat.. Va mulțumesc!

  • Verdeș Marina

    Nu, în nici un caz, toate cărțile. Am copiat din lista dumneavoastră o parte din cățile lui Lazarev+CD-uri. Mi-au apărut grupate într-un tabel. Se pare că atunci cînd am trimis mesajul, tabelul a dispărut. Voi enumera din nou, în cele ce urmează, ce documente și CD-uri îmi doresc:

    1. Omul viitorului 1 – Primul pas către viitor

    2. Omul viitorului 2 – Educația părinților : partea întâi

    Am precizat că – dacă – 

    3. Omul viitorului 3 – Educația părinților : partea a doua

    4, Omul viitorului 4 – Educația părinților : Răspunsuri la întrebări

    5. Omul viitorului 5 – Educația părinților : partea a treia

    6. Omul viitorului 6 – Educația părinților : partea a patra

    7. Secretele fericirii în familie (2018)

    8. Relaxarea partea I

    9. Relaxarea partea a II a

    10. Ritmurile eliberării conștiinței

    Vă mulțumesc foarte mult!! Cu aceeași stimă, Marina Verdeș!!

     

     

  • Verdeș Marina

    Bună seara,

    Vă rog, în măsura în care se poate, să-mi trmiteți cărțile enumerate în tabelul de mai jos. Eventual, acele cărți care sunt doar în format clasic, le pot cumpăra de la dumnevoastră? Vă mulțumesc mult!! Cu stimă, Marina Verdeș

    • magichands Post author

      Bună seara. Nu înțeleg întrebările dumneavoastră. Vreți să vă trimit toate cărțile pe care le am în format online iar pe celelalte să le cumpărați? La ce vă trebuiesc toate cărțile pentru că mi ar lua foarte mult timp să vi le trimit și am nevoie de o explicație logică. Iar legat de cele în format clasic, cărțile le pot împrumuta dar nu vinde plus că le puteți găsi noi, pe elefant, la preturi excelente, de ce să le cumpărați de la mine? Vă rog, făceți- mă să înțeleg. Mulțumesc. 

  • Maria Stefan

    Hristos a Inviat! 

    Va rog sa imi trimite-ti urmatoarele carti a lui Lazarev:

    Primul pas catre viitor

    Karma pura

    Iubirea

    Privire in viitor

    Trepte catre Divinitate

    Indrumar de supravietuire

    Principii de vindecare

    Va multumesc si sa fiti binecuvantat! 

    Maria Stefan

  • Nicu

    Buna ziua,

    As dori si eu sa-mi trimiteti daca puteti cartile scrise de Savatie Bastovoi, in special,,Diavolul este politic corect''.

    Va multumesc !

  • Adriana Diaconu

    Buna ziua,

    Imi puteti trimite pe email urmatoarea carte:

    Vindecarea sufletului – Serghei Nikolaevici Lazarev

     

    Va multumesc,

    Adriana

  • Adi Lontis

    Buna ziua

    Se poate (atât in limba romana, cât și in limba germana) următoarele cărți:

    ,,Charlie și fabrica de ciocolata”
    ,,Charlie und die Schokoladenfabrik” – autor Roald Dahl;

    ,,Vrăjitorul din Oz” 
    ,, Der Zauberer von Oz”- autor L. F. Baum;

    ,,Pippi Șosetica” 
    ,,Pippi Langstrumpf” – autor Astrid Lindgren.

     

    ultumesc

  • Virgiliu

    Bună ziua!

    Expediați-mi vă rog cartea ”Lămâi, cărți și prieteni (2018)”.

    Trebuie s-o citească și fiul meu.

    Vă mulțumesc anticipat!

  • Marcela

    Buna seara,

    Va rog frumos,sa-mi trimteti daca se poate 

    Seghei Nikolaevici Lazarev-Raspunsuri la intrabari

    Serghei Nikolaevici Lazarev–Trepte catre divinitate

    Serghei Nikolaevici Lazarev–Dialoguri

    Serghei Nikolaevici Lazarev-Principii de vindecare

    Serghei Nikolaevici Lazarev-Relaxarea,partea 1 si 2

    Serghei Nikolaevici Lazarev -Ritmurile eliberarii constiintei

    Felicitari pentru tot ce faceti si va multumesc!

     

    • magichands Post author

      Bună ziua.

      Cele două cărți, scoase până acum de domnul Marius Ghidel, le am doar în format clasic. Vă garantez că sunt de un real folosesc și este bine să le aveți în bibliotecă.

      Luna aceasta o să apară o nouă carte ” Secretul mulțumirii” , pe care, la fel, o recomand cu toată încrederea .

      Cărțile dânsului m-au ajutat foarte mult  în ultimii doi ani și cred că ar trebui să le citim toți, cel puțin o dată în viață.

      Gânduri bune.

  • Teodora Dan

    Bună, vă rog să-mi trimiteți următoarele cărți pentru care vă mulțumesc anticipat cu recunoștință:

    Starețul Tadei

    Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața

    Vasant Lad

    Ayurveda. Știința autovindecării

     

    Andre Moreau

    Ca să trăiești mai bine în prezent, împacă-te cu trecutul (2006)

     

    Antonie de Suroj (Bloom)

    Despre întâlnirea cu Dumnezeu (o carte excelentă pentru suflet din care avem foarte multe de învățat)

     

    Antonie de Suroj

    Taina iertării, taina tămăduirii (2010)

     

     

     

    Djuna Davitasvili

    Masajul fără contact

     

    Doru Laza

    Îndreptar profilactic și terapeutic de medicină naturistă

     

     

    Emile Coue

    Autocontrolul prin sugestie conștientă

     

    Hal Urban

    Puterea cuvintelor. Cum poți obține rezultate majore folosind cuvintele potrivite

     

    Ioan Mihai Năstase

    Ghid de aromoterapie (1997)

     

    Joe Vitale

    Manual pentru viață

     

    Joe Vitale

    Zero limite (2010)

     

    Jose Silva

    Autocontrolul prin metoda Silva (publicat în1977)

     

    Lawrence Crane

    Iubește-te pe tine însuți și lasă-i pe ceilalți să facă ce vrei tu

     

    Louise Hay

    Poți să-ți vindeci viața (2010)

     

    Louise Hay

    Puterea este în interiorul tău (1991)

     

    Louise Hay

    Totul este bine (2013)

     

    Louise Hay

    Vindecă-ți corpul (2011)

     

     

    Masaru Emoto

    Mesajele ascunse din apă

     

    Max Gerson

    O terapie naturală eficientă pentru tratarea cancerului și a altor boli grave (2005)

     

    Mikhail Tombak

    Cum să trăim 150 de ani (2012)

     

    Mikhail Tombak

    Vindecarea bolilor incurabile prin metode naturale (2011)

     

     

    Neale Donald Walsch

    Acasă cu Dumnezeu (publicat în 2006)

     

    Neale Donald Walsch

    Conversații cu Dumnezeu vol 1. vol 2. vol 3 (2009)

     

     

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    01 – Sistemul de autoreglare a câmpurilor 

     

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    02 – Karma Pură

     

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    03 – Iubirea

     

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    04 – Privire în viitor

     

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    05 – Răspunsuri la întrebări

     

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    06 – Trepte către Divinitate

     

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    07 – Transcederea fericirii

     

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    08 – Dialoguri

     

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    09 – Îndrumar de supraviețuire

     

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    10 – Principii de vindecare 

     

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    11 – Sfârșitul dialogului

     

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    12 – Viața ca bătaia din aripi a fluturelui

     

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Omul viitorului 1 – Primul pas către viitor

     

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Omul viitorului 4 – Educația părinților : Răspunsuri la întrebări

     

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Omul viitorului 5 – Educația părinților : partea a treia

     

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Omul viitorului 6 – Educația părinților : partea a patra

     

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Experiența supraviețuirii vol 1

     

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Secretele fericirii în familie (2018)

     

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Sănătatea omului (2018)

     

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Vindecarea sufletului (2017)

     

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Relaxarea partea I

     

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Relaxarea partea a II a

     

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Ritmurile eliberării conștiinței

     

     

     

     

    Dumitru Constantin Dulcan

    În căutarea sensului pierdut (2008)

    Dumitru Constantin Dulcan

    Mintea de dincolo

     

    Dumitru Constantin Dulcan

    Inteligența materiei (1992)

     

    Antonie de Suroj

    Taina vindecării (2009)

    • magichands Post author

      Bună. Cărțile domnului Marius Ghidel le am doar în format clasic dar vă recomand, cu toată încrederea, să le cumpărați, mai ales pe ”Frumusețea în dar ” deoarece este foarte utilă în momente dificile. Doar o deschideți, la întâmplare , și citiți pagina respectivă. Și o să vă simțiți mult mai bine.

  • Munteanu Florian

    Buna ziua,

    Va rog sa-mi trimiteti cartile lui SN Lazarev, in special ma intereseaza cartea Karma Pura (este cumva editia completa?). 
    Va multumesc.

     

  • Nicoleta

    Buna ziua, imi puteti trimite va rog frumos urmatoarea carte: Manual Edenic de Medicina Naturista Profilactica si Terapeutica. Va multumesc mult!                                                                                                     Weekend frumos si numai bine!

  • DOREL POP

    Buna seara, Imi puteti trimite,va rog, urmatoarele carti:

    Adriana Caranfil Valeriu Popa . Din tainele unui inițiat român

    Speranța Anton Incursiuni în medicina naturistă. În amintirea lui Valeriu Popa (2015)

    Emil Rădulescu Alimentație inteligentă (2013)

    Omraam Mikhael Aivanhov Reguli de aur pentru fiecare zi

    Adriana Ferr, Valentin Fuster Bucătăria sănătății (2010)

    Virgina Faur Dezintoxicarea magia vindecării (2012)

    Anonim Carte de leacuri și rețete naturiste

    Va multumesc!      Cu stima si respect

  • ionut

    Buna ziua.

    Imi puteti trmite va rog urmaoarele carti:

    Ana Savin    Totul se întâmpă înainte de 6 ani (2005)
    Astrid Lindgren    Pippi Șoșețica (foarte haioasă pentru copii)
    Betty Squibb &Sally J. Deitz    Activitați de învățare pentru copii foarte mici, de la naștere la 3 ani. Ghid pentru activități zilnice (2011)
    D.C. Jarvis    Mierea și alte produse naturale
    Doru Laza    Îndreptar profilactic și terapeutic de medicină naturistă
    Hiromi Shinya    Enzima miracol (2013)
    Gillian McKeith    Slim for life – The ultimate health and detox plan (engleză – 2006)
    Henrik Fexeus    Arta de a citi gândurile
    Henry G. Bieler    Alimentele miracolul vindecării
    Jerry Lee Hoover    Medicina naturii
    Laura Allen    One year to a Successful Massage Therapy Practice (engleză – 2009)
    Laura Markham    Părinți liniștiți, copii fericiți
    Lawrence J. Cohen    Arta hârjonelii. Exerciții amuzante de practicat cu copiii (2015)
    Maria Montessori    Descoperirea copilului (1977)    pdf
    Maria Montessori    Mintea aborbantă (2006)
    Marius Ghidel    Frumusețea în dar. Vindecarea sufletului (2018) – recomand maxim
    Mikhail Tombak    Cum să trăim 150 de ani (2012)    clasic, pdf
    Mikhail Tombak    Vindecarea bolilor incurabile prin metode naturale (2011)
    Omraam Mikhael Aivanhov    Reguli de aur pentru fiecare zi
    R.J. Palacio    Minunea (2013)
    Vasant Lad    Ayurveda. Știința autovindecării

    Va multumesc foarte mult.

  • Iulia Manolache

    Buna ziua, Imi puteti trimite,va rog, urmatoarele carti:

    1. Părinți liniștiți, copii fericiți – Laura Markham
    2. Conceptul continuum  – Jean Liedloff
    3. Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat – Adele Faber, Elaine Mazlish
    4. Psihologia copilului – Mihaela Găișteanu
    5. Activitați de învățare pentru copii foarte mici, de la naștere la 3 ani. Ghid pentru activități zilnice
    6. Enzima miracol – Hiromi Shinya
    7. Noua medicină germană – Giorgio Mambretti
    8. Arta de a citi gândurile – Henrik Fexeus
    9. Medicina chakrelor – Janine Fontaine dr.
    10. Cartile lui Serghei Nikolaevici Lazarev
    11. Theta Healing – Vianna Stibal
    12. Autodiversificarea – Anonim
    13. Homeopatia în sarcină, la naștere și în lăuzie

    Multumesc mult de tot!

  • Elisabeta Tioc

    Buna ziua Vlad,

    Am văzut că ai cărtțile lui Lazarev. Dacă se poate mi le trimiți și mie pe toate? Îți rămân recunoscătoare.

    Îți multumesc anticipat.

     

     

     

  • Simona

    Buna ziua ! Imi puteti trimite va rog cartile:

    Christea Todea-Gros "Vaccinurile preventie sau boala"

    Louise de Bourwer "Vaccinarea eroarea medicala a secolului"

    Doru Laza "Retete din bucataria edenica"

    Jaques Martel "Marele dictionar al bolilor si afectiunilor. Cauzele subtile ale imbolnavirii"

    K.V.Zorin "Genele si cele 7 pacate capitale"

    Michael Odoul "Ghidul complet al durerilor fizice"

    S.N.Lazarev "Secretele fericirii in familie"

    Homeopatia in sarcina, la nastere si in lauzie"

    Documentar "Diversificarea 2016"

    Ligia Pop "Deserturi raw pentru copii si parinti sanatosi"

    Ligia Pop "Diversificarea raw si vegana"

    Va multumesc!

     

     

  • Eduard

    Salut Vlad,

    Ai putea sa imi trimiti: Serghei Nikolaevici Lazarev – Secretele fericirii în familie (2018) – classic.pdf.

    Multumes.

    • magichands Post author

      Bună ziua. Înțeleg că vă place foarte mult să citiți dar practic dorința dumneavoastră este peste puterile mele. Cărțile sunt atât în gdrive cât și la mine în calculator deci ca să le trimit pe toate ar trebui să am un timp destul de mare la dispoziție plus că nu văd pe cine ar ajuta. Puteți s-o luați ușor cu câte un autor sau mai mulți dar pe toți este imposibil și inutil. O zi frumoasă. 

  • Viorela

    Buna ziua,

    Cu mare rugaminte, imi puteti trimite urmatoarele carti scrise de S.N. Lazarev:

    01-Sistemul de câmpurilor, 04 – Privire autoreglare a în viitor, 11 – Sfârșitul dialogului, Secretele fericirii 12 – Viața ca bătaia din aripi a fluturelui, Omul viitorului1,4,5,6, Experienta supravietuirii, in familie, Sanatatea omului, Vindecarea sufletului, Relaxarea partea I si a II a, Ritmurile eliberarii constiintei.

    Va multumesc din suflet!

  • Sen

    Buna dimineata .

    Revin cu rugamintea de a-mi retrimite 

    Sn lazarev

    . 01 -10  pdf

    Secretul familiei fericite   pdf

    Vindecarea sufletului  Pdf

    Cele 3 mp3

    Vasant  Lad   Ayurveda.      Pdf

    Virginia Faur. Dexintoxicarea    Pdf

    Nu am primit pana acum. Probabil am scris gresit adresa de mail.

    Multumesc.

  • vali ionescu

    Buna seara.

    Va rog sa imi trimiteti in format pdf:

    Lazarev – Karma pura 

    Noua medecina germana

    Nu stiti unde gasesc ESENTA ORTODOXIEI de Theodorou?

    Multumesc din suflet!!!! 

    • magichands Post author

      Bună dimineața

      Dacă puteți să-mi trimiteți un link cu autorul sau cartea pot încerca s-o găsesc dar pe google nu există nicio asemenea cartea Esenta Ortodoxiei de Theodorou.

      Gânduri bune.

  • Sen

    Buna ziua !

    Va rog imi puteti trimite cartile  pdf si mp3 :

    SN Lazarev

    De la 01-10                                      pdf

    Secretul familiei fericite 2018.     Pdf

    Vindecarea sufletului.                   Pdf

    Cele 3.  mp3

    Vasant Lad    Ayurveda               pdf

    Virginia Faur   Dezintoxicarea   pdf

    Multumesc !

     

     

     

  • Valentina

    Buna ziua

    As dori sa-mi trimite-ti, daca se poate, urmatoarele carti scrise de S.N.Lazarev: Experienta supravietuirii vol 1, Omul viitorului 1, Omul viitorului 4, Omul viitorului 5,Omul viitorului 6. Va multumesc.

  • MIHAELA

    Buna seara, 

    Imi puteti trimite si mie urmatoarele carti:

    Adriana Caranfil – Valeriu Popa . Din tainele unui inițiat român

    Alexandra Moșneaga – Vindecarea PSI. Tehnica deschiderii celui de-al treilea ochi (2000)

    Anita Moorjani – Am murit și m-am descoperit pe mine însămi (2012)

    Antonie de Suroj – toate

    Alexandru Petre Popescu– toate

    Bruce Lipton – Biologia credinței.Eliberarea puterii conștiinței, a materiei și a miracolelor (2008)

    David R. Hawkins – Vindecare și recuperare

    Deepak Chopra – Calea magului

    Dragoș Dorin – Plante de leac pentru tămăduirea sufletului (2002)

    Dumitru Ctin Dulcan– toate

    Elena Niță Ibrian – Tinerețe fără bătrănețe cu hrană vie

    Elena Pridie – Alimentația și sănătatea copilului

    Eric Berne – Ce spui după Bună ziua ? Psihologia destinului uman

    Eric Pearl – Reconectarea

    George W. Burns – 101 povești vindecătoare pentru adulți

    Henry G. Bieler – Alimentele miracolul vindecării

    Ioan Mihai Năstase – Ghid de aromoterapie (1997)

    Jacques Martel – Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor. Cauzele subtile ale îmbolnăvirii.(2012)

    Joe Vitale – Zero limite (2010)

    Kenneth McAll – Vindecarea arborelui genealogic (1993)

    Măicuța Veronica și Părintele George Vasii – Cercetări în lumea de dincolo

    Mihaela Găișteanu – Psihologia copilului

    Serghei Nikolaevici Lazarev – toate

    Valeriu Popa – Dăruim lumină și iubire

    Remediile florale pentru vindecarea sufletului și trupului

    Virgina Faur – Dezintoxicarea magia vindecării (2012)

    William W. Hewitt – Dezvoltarea capacităților parapsihologice (1996)

    Anonim – Secrete naturiste și nu numai, Carte de leacuri și rețete naturiste

    Multumesc anticipat!

      • Mirela

        Buna seara,

         Te rog frumos, îmi poți trimite urmatoarele carti:

        -Valeriu Popa . Din tainele unui inițiat român

        -Între nicăieri și altundeva (2009)

        -Să reparăm trecutul

        -Vindecarea PSI. Tehnica deschiderii celui de-al treilea ochi (2000)

        Cronicile unchiului Victor (2013)

        În fiecare zi moare un celebru (2015)

        Totul se întâmpă înainte de 6 ani (2005)

        -Am murit și m-am descoperit pe mine însămi (2012)

        -Despre întâlnirea cu Dumnezeu

        Serghei Nikolaevici Lazarev –

        01 – Sistemul de autoreglare a câmpurilor 

        02 – Karma Pură

        03 – Iubirea

        04 – Privire în viitor

        05 – Răspunsuri la întrebări

        06 – Trepte către Divinitate

        07 – Transcederea fericirii

        08 – Dialoguri

        09 – Îndrumar de supraviețuire

        10 – Principii de vindecare 

        11 – Sfârșitul dialogului

        12 – Viața ca bătaia din aripi a fluturelui

        Omul viitorului 1 – Primul pas către viitor

        Omul viitorului 4 – Educația părinților : Răspunsuri la întrebări

        Omul viitorului 5 – Educația părinților : partea a treia

        Omul viitorului 6 – Educația părinților : partea a patra

        Experiența supraviețuirii vol 1

        Sănătatea omului (2018)

        Vindecarea sufletului (2017)

        Relaxarea partea I mp3, cd

        Relaxarea partea a II a mp3, cd

        Ritmurile eliberării conștiinței mp3, cd

        -Kinetologică profilactică terapeutică și de recuperare (1987)

        Părinți străluciți, profesori fascinanți (2007) 

         

        Activitați de învățare pentru copii foarte mici, de la naștere la 3 ani

        -Călătoria (2009)

        -Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr

        -Masaj Presopunctură Reflexoterapie (2007)

        -Masaj pentru sănătate (2011)

        -Vaccinurile : Prevenție sau boală (2012)

        Partea întunecată a căutătorilor de lumină (2001)

        Rețete pentru sănătatea noastră (2007)

        -Alimentația și sănătatea copilului

        -Ce spui după Bună ziua ? Psihologia destinului uman

        -Cel mai fericit bebeluș din lume (2012)

        -Mănânci mult, slăbești mult. Dieta metabolismuui rapid. (2016)

        -Arta hârjonelii. Exerciții amuzante de practicat cu copiii (2015)

        Rețete de jocuri (2012)

        Știi cine ești ? (publicat în 1988)-Bioenergia darul divinității (2008)

        -Schimbarea liniei temporare a destinului nostru

        Multumesc frumos!

  • Mariana

    Buna ziua,

    Va rog frumos, daca si cand se poate, sa-mi trimiteti si mie pe e-mail cartile:

    – Agnes Martin Lungand – Oamenii fericiți citesc și beau cafea (2016)
    – Jacques Salome – Vorbește-mi am atâtea să-ți spun (2007)
    – Laura Markham – Părinți liniștiți, frați fericiți
    – Lawrence J. Cohen – Arta hârjonelii. Exerciții amuzante de practicat cu copiii (2015)
    – Neale Donald Walsch – Conversații cu Dumnezeu (2009)
    – Osho – Iubire, libertate și solititudine
    – Robin S. Sharma – Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul (2010)
    – Serafim Alexiev – Curăția. Tâlcuire la rugăciunea sfântului Efrem Sirul
    – Serghei Nikolaevici Lazarev – Secretele fericirii în familie (2018)
    – Stephen Co, Eric B. Robins – Mâinile tale te pot vindeca (2013)
    – Anonim – Pelerinul rus

    Va multumesc mult!!!

  • Maria Ilie

    Buna ziua, 

    Va multumesc pentru oportunitatea de a gasi cateva carti care erau pe lista  mea pentru urmatoarea perioada.

    Imi doresc, daca se poate, cartile de mai jos

    Anita Moorjani – Am murit și m-am descoperit pe mine însămi (2012)

    Antonie de Suroj – Despre întâlnirea cu Dumnezeu

    C.S. Lewis – Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr

    Osho – Iubire, libertate și solititudine

    T.Colin Campbell – Studiul China (2007)

    Omraam Mikhael Aivanhov (tot daca este posibil)

    Va multumes (adresa de mail este maria.ilieadm@yahoo.com)

  • Oana Orosan

    Buna ziua, 

    Imi puteti trimite si mie urmatoarele carti:

    Adriana Caranfil – Valeriu Popa . Din tainele unui inițiat român

    Alexandra Moșneaga – Vindecarea PSI. Tehnica deschiderii celui de-al treilea ochi (2000)

    Anita Moorjani – Am murit și m-am descoperit pe mine însămi (2012)

    Antonie de Suroj – toate

    Bruce Lipton – Biologia credinței.Eliberarea puterii conștiinței, a materiei și a miracolelor (2008)

    David R. Hawkins – Vindecare și recuperare

    Deepak Chopra – Calea magului

    Dragoș Dorin – Plante de leac pentru tămăduirea sufletului (2002)

    Elena Niță Ibrian – Tinerețe fără bătrănețe cu hrană vie

    Elena Pridie – Alimentația și sănătatea copilului

    Eric Berne – Ce spui după Bună ziua ? Psihologia destinului uman

    Eric Pearl – Reconectarea

    George W. Burns – 101 povești vindecătoare pentru adulți

    Henry G. Bieler – Alimentele miracolul vindecării

    Ioan Mihai Năstase – Ghid de aromoterapie (1997)

    Irineu de Ekaterinburg – Călăuziri pentru creșterea și educarea ortodoxă a copiilor

    Jacques Martel – Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor. Cauzele subtile ale îmbolnăvirii.(2012)

    Joe Vitale – Zero limite (2010)

    Kenneth McAll – Vindecarea arborelui genealogic (1993)

    Măicuța Veronica și Părintele George Vasii – Cercetări în lumea de dincolo

    Mihaela Găișteanu – Psihologia copilului

    Omraam Mikhael Aivanhov – toate

    Serghei Nikolaevici Lazarev – toate

    Valeriu Popa – Dăruim lumină și iubire

    Vianna Stibal – Theta Healing

    Zig Ziglar – Secretul căsniciei fericite (2001)

    Anonim – 1000 de întrebări și răspunsuri despre viața duhovnicească

    Remediile florale pentru vindecarea sufletului și trupului

    Virgina Faur – Dezintoxicarea magia vindecării (2012)

    William W. Hewitt – Dezvoltarea capacităților parapsihologice (1996)

    Anonim – Secrete naturiste și nu numai, Carte de leacuri și rețete naturiste

    Multumesc anticipat!

    @: O sa va trimit si eu cateva ( sper sa egalez numarul celor trimise de dvs.) pentru a le adauga in biblioteca. 

  • Luminița

    Bună ziua. 

    Imi puteti trimite si mie pe mail, va rog,

    Despre întâlnirea cu Dzeu – Antonie de Suroj

    Mintea de dincolo – Ctin Dulcan

    Marele dicționar al bolilor si afecțiunilor – Jacques Martel

    Cele 5 rani care ne impiedica sa ne vindecam – Lise Bourbeau

    Vindecarea sufletuluisi

    Parinti linistiti copii fericiti – Serghei Nikolaevici

    Transcenderea niverlurilor constiintei

    si

    Vindecare si recuperare- David R Hawkins

    Theta healing, inalta-te si cauta-l pe Dzeu 

    Multumesc mult! 

  • Milea Alexandru

    Buna seara,

    Imi doresc si eu cartea "Laura Markham – Peaceful parent, happy kids (engleză – 2012)" varianta in engleza sau cea in romana 🙂

    Multumesc anticipat.

    Sarbatori fericite

  • Cristina

    Buna ziua, Imi puteti trimite si mie urmatoarele carti:

    Totul se întâmpă înainte de 6 ani (2005)

    Părinți străluciți, profesori fascinanți

    Activitați de învățare pentru copii foarte mici, de la naștere la 3 ani. Ghid pentru activități zilnice

    Codul emoțiilor (2010)

    Schimbând gândirea îți schimbi viața

    Alimentație inteligentă

    Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor

    Călăuziri pentru creșterea și educarea ortodoxă a copiilor

    Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor. Cauzele subtile ale îmbolnăvirii.

    Conceptul continuum

    Zero limite

    Părinți liniștiți, copii fericiți

    Descoperirea copilului

    Mintea aborbantă

    Psihologia copilului

    Armonie și sănătate

    Basme terapeutice pentru copii și părinți

    Iubirea fără condiții

    Multumesc!

    • magichands Post author

      Bună ziua. Cartea Sănătate omului nu o am decât în format clasic și nici nu există sub alt format. Putem să ne întâlnim să vi o dau sau puteți s o comandați de pe site-ul domnului Lazarev la doar 35 RON. 

      Mulțumesc și o zi frumoasă 

  • Marius

    Buna seara !

    Mi-ati face o mare bucurie daca puteti sa imi trimiteti cartile lui Serghei Lazarev, inafara de prima serie Diagnosticarea Karmei. Deci de la seria Omul Viitorului si celelalte.

    Multumesc frumos !

  • Adelina

    Buna seara! Imi puteti trimite va rog urmatoarele carti ale domnului Serghei Nikolaevici Lazarev ? 

    -Omnul viitorului 1- primul pas catre viitor

    -Vindecarea sufletului(2017)

    -Karma pura

    -Iubirea

    -Privire in viitor

    -Raspunsul la intrebari

    -trepte catre Divinitate

    -Transcenderea fericirii

    -Principii de vindecare

    -Indrumar de supravietuire

    -Viata ca bataia din aripi a fluturelui

    Va multumesc din suflet pentru ocazia asta!  Va sunt sincer recunoscatoare! Numai bine !

     

      • Adelina

        Buna ziua! Am verificat si momentan nu am primit nimic pe email. Puteti sa mai incercati o data, va rog? Pentru inceput macar "Omul viitorului 1:Primul pas catre viitor" daca nu este posibil sa e trimiteti pe toate cele enumerate. Pe aceasta nu o mai gasesc de cumparat pe nicaieri si chiar mi-ati face o bucurie. Va multumesc anticipat! O zi frumoasa!

          • magichands Post author

            Nicio problemă. Se întâmplă și așa ajungi mai înțelegător cu ceilalți. Eu am văzut mesajul unei doamne după jumătate de an. Sărbători fericite și gânduri bune. 

  • magichands Post author

    Mă bucur să văd că foarte multă lume citește și nu numai cer ci vin cu recomadări și sugestii. Dăruirea este ,din punct de vedere energetic, cel mai hrănitor lucru.
    Să știți că ascult de toate și mă uit peste tot ceea ce-mi trimiteți.

    Mulțumesc pentru darurile voastre.

  • Octavian

    Buna ziua! Este extraordinar faptul ca am dat peste acest site! Ati putea va rog sa imi trimitei pe mail toate cartile pdf apartinand lui S.N.Lazarev? Multumesc anticipat!

    • magichands Post author

      Buna ziua. Din pacate nu cred ca exista inca in format online. Daca sunteti din Bucuresti pot sa vi-o dau in format clasic. Zi frumoasa.

    • magichands Post author

      Bună ziua. Cred că vă referiți la Lazarev. Dacă doriți toate cărțile unui om măcar numele să-l știți corect 😀 Verificați pe email și cumpărați cărțile noi de pe siteul său. O zi frumoasă.

  • Ana Enescu

    Bună seara, 

    am și eu nevoie de manualul de kinetoterapie în pediatrie și de Elias, Steven E. Tobias – Inteligența emoțională în educația copiilor (2012), vă rog frumos. Mulțumesc mult!

    • magichands Post author

      Bună ziua. Sigur că da. Verificați pe email. Inteligența emoțională în educația copiilor o am doar în format clasci așa că dacă sunteți din București putem să ne întâlnim să vi-o dau. Zi frumoasă.

    • magichands Post author

      Idem ca mai jos.

      “Bună ziua.

      Prima oară când i-am scris domnului doctor Călin Mărginean și m-am adresat cu formularea ”bună seara domnule Călin” m-a corectat că după 26 de ani de școală și 50 de ani de viață ar merita mai mult , un domnule dr. sau domnule Mărginean. În prima fracțiune de secundă m-a deranjat cum a scris el o jumătate de pagină să-mi explice mie care este modul corect de adresare de parcă eu n-aș ști. Am zis că e cu nasul pe sus și face pe nebunul cu mine.  Apoi am înțeles că avea dreptate și că până când nu ajungi să te tragi de șireturi cu un om trebuie să-i acorzi respectul cuvenit. 

      Acum postarea dumneavoatră care este un șir de titluri de cărți fără nicio altă precizare nici nu știu în ce categorie s-o introduc.

      Poate că sunteți robot și atunci se poate explica lipsa oricărei comunicări.

      Fără supărare dar un mesaj fără încărcare emoțională, robotic, care nu exprimă niciun sentiment , este egal cu 0 din toate punctele de vedere.”

  • Vio

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    01 – Sistemul de autoreglare a câmpurilor 

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    02 – Karma Pură

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    03 – Iubirea

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    04 – Privire în viitor

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    05 – Răspunsuri la întrebări

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    06 – Trepte către Divinitate

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    07 – Transcederea fericirii

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    08 – Dialoguri

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    09 – Îndrumar de supraviețuire

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    10 – Principii de vindecare 

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    11 – Sfârșitul dialogului

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    12 – Viața ca bătaia din aripi a fluturelui

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Omul viitorului 1 – Primul pas către viitor

    clasic

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Omul viitorului 4 – Educația părinților : Răspunsuri la întrebări

    pdf, clasic

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Omul viitorului 5 – Educația părinților : partea a treia

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Omul viitorului 6 – Educația părinților : partea a patra

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Experiența supraviețuirii vol 1

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Sănătatea omului (2018)

    clasic

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Vindecarea sufletului (2017)

    pdf, clasic

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Relaxarea partea I

    mp3, cd

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Relaxarea partea a II a

    mp3, cd

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Ritmurile eliberării conștiinței

    mp3, cd

    • magichands Post author

      Bună ziua.

      Prima oară când i-am scris domnului doctor Călin Mărginean și m-am adresat cu formularea ”bună seara domnule Călin” m-a corectat că după 26 de ani de școală și 50 de ani de viață ar merita mai mult , un domnule dr. sau domnule Mărginean. În prima fracțiune de secundă m-a deranjat cum a scris el o jumătate de pagină să-mi explice mie care este modul corect de adresare de parcă eu n-aș ști. Am zis că e cu nasul pe sus și face pe nebunul cu mine.  Apoi am înțeles că avea dreptate și că până când nu ajungi să te tragi de șireturi cu un om trebuie să-i acorzi respectul cuvenit. 

      Acum postarea dumneavoatră care este un șir de titluri de cărți fără nicio altă precizare nici nu știu în ce categorie s-o introduc.

      Poate că sunteți robot și atunci se poate explica lipsa oricărei comunicări.

      Fără supărare dar un mesaj fără încărcare emoțională, robotic, care nu exprimă niciun sentiment , este egal cu 0 din toate punctele de vedere.

  • Ioana

    Daca este posibil, as aprecia din tot sufletul sa pot face rost de cartile urmatoare:

    Omraam Mikhael Aivanhov: Sufletul, instrument al spiritului pdf

    Omraam Mikhael Aivanhov: Viața psihică : elemente și structuri pdf

    Omraam Mikhael Aivanhov: Regul de aur

    Serghei Nikolaevici Lazarev: 10 – Principii de vindecare

    Serghei Nikolaevici Lazarev: Ritmurile eliberarii constiintei

    Serghei Nikolaevici Lazarev: Vindecarea sufletului (2017)

    Serghei Nikolaevici Lazarev :11 – Sfârșitul dialogului           

    Multumesc foarte mult!!!     

     

  • Alex

    Serghei Nikolaevici Lazarev.  Vindecarea sufletului (2017      pdf
    Serghei Nikolaevici Lazarev.  Relaxarea partea I                  mp3
    Serghei Nikolaevici Lazarev.  Relaxarea partea a II a.           mp3
    Serghei Nikolaevici Lazarev   Ritmurile eliberării conștiinței  mp3

    Multumesc!

  • Sen

    Buna ziua !

    Va rog imi puteti trimite cartile

    Dumitru Constantin Dulcan Inteligența materiei (1992).            pdf
    Dumitru Constantin Dulcan În căutarea sensului pierdut (2008).     pdf
    Dumitru Constantin Dulcan Mintea de dincolo.                    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev11 – Sfârșitul dialogului                  pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev12 – Viața ca bătaia din aripi afluturelui    pdf 
    Lazarev Omul viitorului 4 – Educațiapărinților : Răspunsuri la întrebări. pdf
    Lazarev Omul viitorului 5 – Educația părinților : partea a treia.         pdf
    Lazarev Omul viitorului 6 – Educația părinților : partea a patra.        pdf
    Serghei Nikolaevici Lazarev.  Experiența supraviețuirii vol 1.         pdf
    Serghei Nikolaevici Lazarev.  Vindecarea sufletului (2017            pdf
    Serghei Nikolaevici Lazarev.  Relaxarea partea I                mp3
    Serghei Nikolaevici Lazarev.  Relaxarea partea a II a.           mp3
    Serghei Nikolaevici Lazarev   Ritmurile eliberării conștiinței  mp3

    Multumesc !

     

  • Roro

    Bună ziua! 

    Va rog sa îmi trimiteți următoarele cărți în pdf :

    Părinți liniștiți, copii fericiți

    Corpul tău îți spune: iubeste-te

    Mintea absorbanta

    Va mulțumesc mult!  

     

  • ruxandra

    Imi puteti trimite va rog urmatoarele carti. Va multumim frumos mami si bebe 5luni 

    Părinți liniștiți, copii fericiți

    Totul se întâmpă înainte de 6 ani (2005)

    Activitați de învățare pentru copii foarte mici, de la naștere la 3 ani. Ghid pentru activități zilnice (2011)

    Descoperirea copilului 

    Mintea aborbantă

    Psihologia copilului

    Basme terapeutice pentru copii și părinț

    Kinetologică profilactică terapeutică și de recuperare

    Autodiversificarea

    Kinetoterapia în pediatrie

  • Jo

    Buna ziua! 

    V.as fi recunoscatoare daca m.ati putea ajuta cu tot ce aveti scris de Mikhail Tombak, precum si cu cartile Vindecarea arborelui genealogic si Enzima miracol. 

    Multumesc foarte! Gand bun!

  • Anca

    Buna ziua,

    imi puteti trimite va rog cartile autorului Serghei Nikolaevici Lazarev: Sistemul de autoreglare a campurilor, Trepte catre divinitate, Transcederea fericirii, Dialoguri, Indrumar de supravietuire, Principii de vindecare, Sfarsitul dialogului, Viata ca bataia din aripi a fluturelui, Omul viitorului 1 – Primul pas catre viitor, Omul viitorului 4 – Educatia parintilor: Raspunsuri la intrebari, Omul viitorului 5 – Educatia parintilor partea a treia, Omul viitorului 6 – Educatia parintilor partea a patra, Experineta supravietuirii vol 1, Relaxarea partea I, Relaxarea partea a II-a, Ritmurile eliberarii constiintei.

    Va multumesc anticipat!

    • magichands Post author

      Sigur că da cu o precizare. Eu îl admir foarte mult pe domnul Lazarev pentru ceea ce face iar ca și în cazul altor autori care mi-au plăcut i-am cumpărat majoritatea cărților. Chiar vă recomand să achiziționați ultimele două cărți apărute – Vindecarea sufletului și Sănătatea omului.

      Personal am ridicat cărțile de la doamna care se ocupă cu traducerea și comercializarea lor, doamna care este reprezentatul direct al lui Lazarev pe România.

      Am înțeles, de la dânsa, că toate cărțile apărute până acum la noi, la editura Stanpress, nu au acordul domnului Lazarev și nici nu sunt traduse cu exactitate.

      Urmează să fie retraduse toate cărțile dânsului dar fiind foarte mult material nou este prioritar acesta.

      O zi frumoasă

       

  • rudy

    Buna ziua,as dori sami trimiteti daca se poate si mie cartile lui Neale Donald Walsch, va multumesc mult ,o zi buna sa aveti.

  • Daniel Purece

    Buna ziua, 

    Imi puteti trimite va rog cartea in format digital "O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă, de Ioana Macoveiciuc".

    Multumesc anticipat!

    • magichands Post author

      Bună seara. În momentul de față nu există în format online. Eu am doar în format clasic. Se găsește pe elefant.ro permanent la reducere destul de mare între 30-50%. O seară frumoasă.

  • Petheu George

    Buna seara. Îmi puteți trimite va rog cărțile domnului Dulcan și : Despre întâlnirea cu Dumnezeu ; Alimentație inteligenta ; Reguli de aur pentru fiecare zi; Designul inteligent ; Secretul căsniciei fericite; Rețete din bucătăria elenică  ? Va Multumesc anticipat pt efort și va doresc o seara buna

  • Lupei Gabriela

    Buna dimineata!

    Pot ruga si eu la cateva carti pe mail?

    Cele 3 carti ale lui D.C. Dulcan as vrea sa le citesc.

    + Despre intalnirea cu Dumnezeu, Antoine de Suroj

    + Vindecarea bolilor incurabile prin metode naturale, M. Tombak.

    E impresionanta colectia. 

    Un gand bun.

  • Anca

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    01 – Sistemul de autoreglare a câmpurilor 

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    02 – Karma Pură

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    03 – Iubirea

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    04 – Privire în viitor

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    05 – Răspunsuri la întrebări

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    06 – Trepte către Divinitate

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    07 – Transcederea fericirii

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    08 – Dialoguri

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    09 – Îndrumar de supraviețuire

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    10 – Principii de vindecare 

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    11 – Sfârșitul dialogului

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    12 – Viața ca bătaia din aripi a fluturelui

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Omul viitorului 1 – Primul pas către viitor

    clasic

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Omul viitorului 4 – Educația părinților : Răspunsuri la întrebări

    pdf, clasic

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Omul viitorului 5 – Educația părinților : partea a treia

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Omul viitorului 6 – Educația părinților : partea a patra

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Experiența supraviețuirii vol 1

    pdf

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Vindecarea sufletului (2017)

    pdf, clasic

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Relaxarea partea I

    mp3, cd

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Relaxarea partea a II a

    mp3, cd

    Serghei Nikolaevici Lazarev

    Ritmurile eliberării conștiinței

    mp3, cd

    Speranța Anton

    Incursiuni în medicina naturistă. În amintirea lui Valeriu Popa (2015)

    clasic

    Stephen Co, Eric B. Robins

    Mâinile tale te pot vindeca (2013)

    pdf

    T.Colin Campbell

    Studiul China (2007)

    pdf

    Teofil Părăian

    Veniți de luați bucurie (2007)

    pdf

    Tudor Sbenghe

    Kinetologică profilactică terapeutică și de recuperare (1987)

    pdf

    Valeriu Popa

    Dăruim lumină și iubire

    pdf

    Virgina Faur

    Dezintoxicarea magia vindecării (2012)

    pdf

    Buna ziua,

    As dori si eu daca se poate lista de carti de mai sus.Multumesc.

     

    Dumitru Constantin Dulcan

    În căutarea sensului pierdut (2008)

    William W. Hewitt

    Dezvoltarea capacităților parapsihologice (1996)

    pdf

  • Tudosescu Gabriel

    Ma intereseaza cartile lui Dumitru Constantin Dulcan in formT PDF

    – Inteligența materiei

    – În căutarea sensului pierdut

    – Mintea de dincolo

    Va multumesc frumos

  • Irina

    Buna ziua.As dori sa -mi trimiteti  pe email  in format pdf,cartea "Copilul indaratnic " James Dubson 2012.Va multumesc frumos!

    • magichands Post author

      Bună seara. Cartea aceasta n-o am decât în format clasic deci doar prin predare personală poate ajunge la dumneavoastră. O seară bună.

  • Ioana Sovar

    Buna ziua,

     

    Va rog daca se poate in format pdf cartea autoarei Laura Markham "Peaceful parent, happy kids" 2012.

    Va multumesc anticipat

     

    Ioana

  • Madalina

    Buna seara, 

     

    Multumesc din suflet pentru frumosul gest! Mi-a fost f greu sa ma limitez la cateva carti, toate sunt pe sufletul meu. Lusta este lunga, dar nu am pretentia sa mi le trimiți pe toate, cate sepoate.

    Doru Laza-retete din bucataria edenica

    Alfie K. – parenting neconditionat

    Alexandra M. – vindecarea PSI

    Antonie S. – despre întâlnirea cu Dumnezeu

    Activități de invatare pentru copii f mici de la nastere la 3 ani

    George B. – vindecarea prin povesti

    Noua medicina germana

    Haylie P. – Mananci mult slabesti mult

    Louis K. – arta de a vindeca orice boala

    Michael Odoul – ghidul complet al durerilor fizice

    Mihaela Gaisteanu-psihologia copilului

    Omraam Mikhael- tot ce imi puteti trimite, imi place tot

    De vorba cu Valeriu Popa

    Peter Deunov – ambele carti

    Scarlet D. – din tainele vietii si ale universului

    Studiu China 

    Valeriu Popa-daruim lumina si iubire

    Walter L. – Spiritul Reiki

     

    • magichands Post author

      Bună dimineața. Verificați adresa de email. O să vă trimit unul separat și cu scrierile lui Omram Mikhael Aivanhov. Zi frumoasă.

  • Codrina

    Buna ziua, ati putea sa-mi trimiteti, va rog, urmatoarele volume scrise de Serghei N. Lazarev : vol. 8,9, 10, 11,12 ?

     Va multumesc, Codrina

  • Vasilica

    Buna seara,

    As dori sa citesc urmatoarele carti si va rog sa mi le trimiteti si mie. Multumesc mult!

    Antonie de Suroj – Despre intalnirea cu Dumnezeu; Scoala rugaciunii; Taina iubirii

    Brian Tracy – Schimband gandirea iti schimbi viata

    Bruce Lipton – Biologia credintei. Eliberarea puterii constiintei, a materiei si a miracolelor

    Teofil Paraian – Veniti de luati bucurie

    Debbie Ford – Partea intunecata a cautatorilor de lumina

    Dumitru Constantin Dulcan – In cautarea sensului pierdut

    Tudor Sbenghe – Kinetologica profilactica terapeutica si de recuperare

     

     

  • FARAGA AURELIA

    Buna ziua ,as dori sa citesc multe din ce ati expus 

    , , daca ma puteti ajuta:

    Antonie de Suroj (Bloom) Despre întâlnirea cu Dumnezeu,

    Brian Tracy   Schimbând gândirea îți schimbi viața (2006)          

    Doru Laza     Rețete din bucătăria edenică (2004)      

    Djuna Davitasvili      Masajul fără contact      

    Elena Pridie       Copilul vegetarian (2007)             

    Elena Pridie       Rețete pentru sănătatea noastră (2007)            

    Sempronia Filipoi            Basme terapeutice pentru copii și părinți (1998)       

    Antonie de Suroj Scoala rugaciunii 

    Multumesc foarte mult

    Reli Faraga   

  • Radu

    Buna ziua ! Ma intereseaza in special cartile de dezvoltare personala si financiara.

    Va multumesc anticipat pentru intelegere si ajutor!

    O zi frumoasa va doresc!

  • AURORA

    Buna seara , AS dori sa citesc si eu urmatoarele carti , daca ma puteti ajuta:

    Antonie de Suroj (Bloom) Despre întâlnirea cu Dumnezeu,

    Brian Tracy   Schimbând gândirea îți schimbi viața (2006)          

    Doru Laza     Rețete din bucătăria edenică (2004)      

    Djuna Davitasvili      Masajul fără contact      

    Elena Pridie       Copilul vegetarian (2007)             

    Elena Pridie       Rețete pentru sănătatea noastră (2007)            

    Sempronia Filipoi            Basme terapeutice pentru copii și părinți (1998)           

    Adresa de mail : aurogeanina@yahoo.com

    Multumesc !

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

    • magichands Post author

      Buna ziua. Acea carte nu exista inca in format online ci doar clasic. Niciuna dintre carti nu se poate descarca direct de pe site ci vi le voi trimite eu pe email. O zi frumoasa

    • magichands Post author

      Bună dimineața. Cartea Antiparenting nu o am decât în format clasic și atunci trebuie să ne întâlnim pentru a v-o da. O zi frumoasă.

    • magichands Post author

      Bună ziua. Acea carte n-o am decât în format clasic deci nu pot să vi-o dau decât dacă ne întâlnim. O zi frumoasă.

  • Blaga George

    Buna seara! 

    Imi puteti trimite urmatoarele carti?

    Cum să trăim 150 de ani (2012)- Mikhail Tombak

    Vindecarea bolilor incurabile prin metode naturale (2011) '- Mikhail Tombak.

    How Not to Die (engleză – 2016)-Michael Greger

    Multumesc frumos!

    • Blaga George

      Buna ziua! 

      Imi puteti trimite urmatoarele carti?

      Cum să trăim 150 de ani (2012)- Mikhail Tombak

      Vindecarea bolilor incurabile prin metode naturale (2011) '- Mikhail Tombak.

      How Not to Die (engleză – 2016)-Michael Greger

      Multumesc frumos!

    • magichands Post author

      Bună dimineața. Acea carte o am în format clasic și singurul mod în care o puteți primi este dacă ne întălnim să vi-o dau în mână.

  • Maria

    Buna seara! Sunt mama a doi copii cu autism cu preferinte alimentare limitate si as vrea sa citesc cam toate cartile dvs deoarece fiecare din ele cred ca contribuie la dezvoltarea mea si a copiilor mei . Va multumesc. Maria

  • alina

    Buna seara,

    Indraznesc sa va rog sa-mi trimiteti si mie cartea Elenei Pridie, Retete pentru sanatatea noastra. Am cautat s-o cumpar in format digital, dar se pare ca nu e disponibila (sau n-am gasit-o eu). Desigur, daca stiti unde o pot achizitiona (electronic), as fi recunoscatoare si pentru o trimitere la un website ?. Ca si dumneavoastra, apreciez si respect munca celorlalti. Pacat ca doamna Pridie nu vinde si pe Amazon…

    Multumesc,

    A.

    • magichands Post author

      Bună dimineața. 

      De cumpărat în format digital nu știu de unde puteți s-o achiziționați. Eu inițial am studiat-o de pe scribd – https://www.scribd.com/doc/2876854/Retete-pentru-sanatatea-noastra iar apoi am cumpărat-o și în format clasic.

      Doamna Elena Pridie chiar m-a atenționat acum câteva luni să nu-i shareuiesc cărțile pe site deși o carte de rețete, deoarece trebuie s-o ai cu tine în bucătarie, întotdeauna o s-o cumperi și în format clasic dacă ți-a plăcut  ce-ai găsit în ea. 

      O zi frumoasă plină de pace și liniște.

  • yunemid

    buna ziua!! imi puteti trimite, va rog, ambele carti de Laura Markham (romana si engeza)? va multumesc mult

    Laura Markham

    Peaceful parent, happy kids (engleză – 2012)

    pdf

    Laura Markham

    Părinți fericiți, frați liniștiți

  • Maria

    Bună ziua! M-ați putea ajuta și pe mine cu cartea „O terapie naturală eficientă pentru tratarea cancerului și a altor boli grave (2005)” în format pdf? Mulțumesc frumos!

  • Carmen

    Buna ziua , 

    Ma intereseaza 'Cum să trăim 150 de ani (2012)' si 'Vindecarea bolilor incurabile prin metode naturale (2011) '- Mikhail Tombak.

    Multumesc , 

    Carmen 

  • Florin

    Buna ziua , ma intereseaza aceasta carte " Doru Laza – Rețete din bucătăria edenică (2004) " Ma pute-ti ajuta . Multumesc
     

  • Popescu Florin

    Buna ziua . ma intereseaza urmatoarea carte "  Doru Laza  –  Rețete din bucătăria edenică " . Multumesc 
     

  • Diana Barbulescu

    Buna seara . Vreau si eu te rog Secretul casniciei fericite si Comunicarea eficienta cu copii . Multumesc frumos. 

    • magichands Post author

      Bună seara.

      Aceste două cărți le am doar în format clasic așa că dacă le doriți trebuie să ne întâlnim pentru a intra în posesia lor.

      O seară frumoasă.

  • Iulian

    Buna seara,
    Va rog sa-mi trimiteti si mie cartea:
    Laura Markham – Peaceful parent, happy kids (engleză – 2012).
    Va multumesc si multa sanatate,
    Iulian

  • Diana

    Buna seara,

    M-ar interesa "Kinetologia profilactica" de Tudor Sbenghe si alte carti de acelasi autor.

    Multumesc mult!

     

  • Sebastian

    Buna seara,

     

    Va rog sa-mi trimiteti urmatoarele carti:

    Elena Pridie Copilul vegetarian (2007) pdf

    Elena Pridie Rețete pentru sănătatea noastră (2007) pdf

    Christa Todea-Gross Vaccinurile : Prevenție sau boală (2012) pdf

    Mikhail Tombak Cum să trăim 150 de ani (2012) pdf

    Va multumesc,

    Sebastian

     

     

     

    • magichands Post author

      Buna ziua. 

      Sigur ca da cu cea mai mare placere.

      Una dintre carti este prea mare pentru a putea sa fie trimisa pe email si atunci o s-o downloadati dumneavoastra din link.

      Spor la citit.

      O zi frumoasa.

  • Ramona

    Buna ziua, 

    Este foarte frumos ceea ce faceti! Felicitari!

    Nici eu nu incurajez pirateria, insa pe mine cartile in format pdf ma ajuta foarte tare, avand in vedere faptul ca nu sunt in tara si nu imi sunt accesibile in format clasic.

    Din biblioteca dumneavoastra as dori sa citesc aproape toate cartile – in special cele referitoare la cresterea copilului, insa deocamdata va voi ruga sa imi trimiteti, va rog frumos, urmatoarele titluri din aceasta categorie:

    Laura Markham    – Peaceful parent, happy kids (engleză – 2012)
    Augusto Cury – Părinți străluciți, profesori fascinanți (2007)
    Gary Chapman – Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor (2001)
    Ioan Suciu – Mama (2002)
    Paul Ferrini    – Iubirea fără condiții (1994)
    Sempronia Filipoi    – Basme terapeutice pentru copii și părinți (1998)

    Mi-as fi dorit foarte tare cartea Laurei Markham in limba romana!!! 

    Va multumesc din suflet si va doresc o zi frumoasa!

    Cu drag,

    Ramona

     

    • magichands Post author

      Bună noaptea Ramona

      V-am trimis pe email toate cărțile și acum rămâne doar timp să aveți de citit.

      Mă bucur că există atâtea persoane interesate de citit și în special cărți care să-i ajute în creșterea și educarea copiiilor.

      Nu credeam că la 32 de ani cititul să fie una dintre cele mai mari pasiuni ale mele având în vedere că nu prea-mi placea să citesc când eram mic 🙂 

      O seară frumoasă 

  • Elena

    Buna! 

    Iti mulțumesc pentru cărțile pe care ni le oferi. 

    Esti un om minunat. ?

    Am făcut o lista cu ce cărți mi-aș dori sa citesc din biblioteca ta, te rog trimite-mi când ai timp. 

    Inteligența emoțională în educația copiilor (2012)

    Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine (2007)

    Ascultă, mănâncă și încetează să te controlezi (2009)

    Diversificarea raw și vegană (2015)

    Deserturi raw pentru copii și părinți sănătoși. Ediția a II a (2016)
    Comunicarea eficientă cu copiii (2007)
    Creierul copilului tău (2014
    Kinetoterapia în pediatrie
    Noua medicină germană

    Cel mai fericit bebeluș din lume (2012
    Alimentație inteligentă (2013)
    Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău (2012)
    Rețete din bucătăria edenică (2004
    Parenting necondiționat 

    Peaceful parent, happy kids (engleză – 2012)
    Părinți fericiti, frați liniștiti 

     

    Si eu doresc să-ți trimit din cărțile ce le am ( fiindcă văd ca avem aceleași gusturi ), dar am un bebelus  mic si nu prea apuc sa fac multe lucruri. 

    Cum am timp iti voi trimite. 

    O săptămana frumoasa! 

    • magichands Post author

      Bună seara

      V-am atașat cărțile pe care le am online iar pentru restul trebuie să ne vedem în realitate. Majoritatea legate de creșterea copilui le am în format clasic dar tot experiența este cea mai bună.

      Adică la primul copil chiar dacă citești toate cărțile din lume tot n-o să-l crești mai bine sau mai liniștită psihic decât pe al doilea.

      Te înțeleg cu timpul limitat și când ai timp poți să-mi trimiți ce cărți îmi recomanzi indiferent de subiectul abordat.

      O seară frumoasă și multă putere psihică în cea mai grea și frumoasă meserie din lume.

  • Violeta

    Buna ziua!

    Lăudabilă si frumoasa inițiativă.

    Caut de ceva vreme cele două cărți ale Laurei Markham. Am văzut că una e in format clasic si una pdf.

    Cum pot intra in posesia lor?

    Multumesc.  O zi frumoasa!

     

    • magichands Post author

      Bună seara.

      Este aceeași carte numai că una este în engleză iar cealaltă este versiunea în română.

      V-am trimis-o pe email pe cea în engleză în format pdf iar pe cea în română o am în format clasic și nu pot să v-o predau decât în mână.

      O seară bună.

  • Ioana

    Buna doresc urmatoarele carti ( Doamne, le-as vrea pe toateee!):

    Kinetoterapia în pediatrie

    Antiparenting (2017)

    Carte de leacuri și rețete naturiste

    Secretul căsniciei fericite (2001)

    Dezintoxicarea magia vindecării (2012)

    The natural pet food cookbook (engleză-2008)

    Dezvoltarea capacităților parapsihologice (1996)

    Online

    Remediile florale pentru vindecarea sufletului și trupului

  • Ana

    Buna ziua, mi-as dori si eu cartea in format pdf "Retete din bucataria edenica" a domnului doctor Doru Laza. 

    Multumesc anticipat!

     

    • magichands Post author

      Bună seara. V-am trimis link câtre ea. Are 80mb și nu încape în format pdf pe email. O seară bună.

    • magichands Post author

      Bună dimineața. Cel mai simplu mod este să-mi spuneți ce cărți vă doriți și eu le trimit pe email. Online am încărcate în gdrive doar cele foarte mari și care nu încap într-un email. O zi frumoasă.

      • Blaga George

        As dori urmatoarele carti:

        Diversificarea raw și vegană (2015)

        Deserturi raw pentru copii și părinți sănătoși. Ediția a II a (2016)

        Mikhail Tombak Cum să trăim 150 de ani (2012) pdf

        Vindecarea bolilor incurabile prin metode naturale (2011) '- Mikhail Tombak

        Multumesc frumos!

          • Radu

            Buna ziua,domnule Popescu !

            Va rog sa imi trimiteti si mie toate cartile in forma PDF ( daca se poate ) sau macar linkurile catre ele.Va multumesc anticipat si va doresc o zi frumoasa !

          • magichands Post author

            Bună ziua. Puteți să-mi spuneți ce cărți mai exact doriți în format pdf ? Scopul meu este să-i ajut pe oameni să citească nu să distribui cărți online. Vreți să le citiți pe toate ? O zi frumoasă