Cel mai sănătos și gustos tort pentru copii

 

     

     Din 2017 am decis c-a toate zilele de naștere din familie să fie sărbătorite cu dulciuri sănătoase pe care să le poată consuma și Felix care are doar 10 luni.

     Așa că de ziua iubitei mele soții am decis să experimentez un tort aproape perfect ( o să vă explic mai încolo de ce aproape și nu perfect).

    Pentru rețetă am decis, din start, ca tortul să fie raw-vegan adică și crud și fără proteină animală : lapte, ouă, unt etc. După aceea am considerat că atât zahărul care este un drog toxic cât și făina din cerelale trebuiesc eliminate iar în loc de cacao am folosit pudră de roșcove pentru propietățile ei antioxidante și nu numai.

    În concluzie tortul este ideal pentru persoanele cu intoleranță la lactate, gluten ( boala celiacă) , pentru diabetici în cantitate mică, pentru vegetarieni și vegani, pentru persoanele care țin post și pentru orice om de altfel deoarece chiar a fost gustos.

    A avut foarte mare succes, nesperat putem spune, având în vedere scepticismul familiei mele pentru produse sănătoase. Chiar taică-miu a mâncat două porții ceea ce este incredibil.

    Mă bucur că copiii l-au mâncat cu foarte mare plăcere și am primit comenzi și pentru următoarele aniversări.

    Felix a mâncat și el dar până la urmă ce nu mănâncă el. 🙂

    Să trecem și la rețeta de tort folosită.

    Ca sursă principală de inspirație am folosit cartea Ligiei Pop – Diversificarea raw și vegană o carte foarte bună pentru Felix din care i-am făcut majoritatea rețetelor și le-a mâncat cu plăcere.

 

 

    Pentru blat am ales cele mai sănătoase nucifere posibile din grădina proprie cum se poate spune :  alune de pădure românești și migdale românești sparte cu mânuța mea.

     Din punctul meu de vedere migdalele sunt unul dintre cele mai sănătoase alimente de pe pământ și ar trebui consumate cât mai mult posibil.

     Toți specialiștii indiferent de natura lor le recomandă ca gustarea ideală în orice dietă sau problemă de sănătate.

      Despre migdale puteți citi mai multe în articolul dedicat lor ca să nu lungesc foarte mult povestea.

      Pe lângă nucifere am folosit ca îndulcitor curmale deshidratate din Iran pe care le folosesc de regulă în laptele vegetal. Mult mai gustoase sunt cele proaspete din Tunisia dar acelea sunt de preferat să fie consumate singure pentru a savura gustul lor delicios.

                        Pasul 1 : blatul 

    – alune de pădure românești170 gr. (lăsate o oră la înmuiat)

    – migdale românești150 gr. (lăsate peste noapte la înmuiat și apoi curățate de pielițe, au ajuns la 200 gr dupâ înmuiere)

   –  curmale deshidrate fără sâmburi170 gr. ( lăsate la înmuiat o oră)

     Toate ingredientele le-am băgat pe rând în robot iar apoi după ce s-au amestecat bine și aluatul a devenit ușor lipicios l-am întins în forma de tort.

 

 

                  Pasul 2 : crema de ciocolată

  – unt de cocos bio presat la rece125 gr. ( lăsat pe calorifer la topit)

  –  pudră de roșcove100 gr.

   – stafide aurii100 gr. ( stafidele le-am lăsat la înmuiat 2 ore în 50ml de apă după care le-am blenduit până s-a format o cremă dulce)

     Untul de cocos topit l-am amestecat împreună cu pudra de roșcove timp de 15 minute până s-a făcut o cremă de ciocolată foarte fină iar apoi au fost adăugate și stafidele blenduite.

      Toată crema am întins-o peste blat și le-am adăugat la congelator pentru 20-30 minute.

 

 

                        Pasul 3 : frișca de caju

  – caju crud250 gr. ( lăsat la înmuiat 2 ore)

  – unt de cocos bio presat la rece50 gr. ( lăsat pe calorifer la topit)

  –  zeama de la o jumătate de lămâie

  –  miere50 gr. ( știu c-ați auzit toți mitul cu mierea sub 1 an interzisă dar asta este o poveste pe care o s-o dezvolt mai mult intr-un articol separat)

–  apă de la filtru100 ml

     Toate ingredientele au fost introduse în robot până când am obținut o cremă foarte fină iar apoi crema am întins-o peste stratul de ciocolată.

      În această cremă moale și pufoasă am pus 100 gr. de vișine decongelate și scurse de zeamă și l-am băgat din nou la congelator pentru 30 de minute.

                        Pasul 4 – decorul

  –  fructe de pădure ( zmeură, mure, coacăze roșii, afine ) – 2oo gr.

  –  fulgi de migdale – fără număr

     L-am decorat cu fructele de pădure și fulgii de migdale și l-am lăsat în congelator până la servire.

 

 

 

     Cu 20-30 de minute înainte de cântat ”La mulți ani ” l-am lăsat în frigider.

 

 

      Cel mai mare regret acum este că fiind prins într-un program de post negru n-am mâncat și eu o felie.

     Acum să-i facem și o mică analiză nutrițională că gustos a fost, de mâncat s-a mâncat dar oare este mult mai sănătos decât un tort obișnuit ?

     În primul rând să știți că deși vine cu un aport destul de mare de calorii contează și de unde provin aceste calorii.

     Nu poți să compari 100 de calorii din fructe cu 100 de calorii din crenvurști deși la întocmirea meniurilor prin școli și grădinițe se caută doar obținerea unor valori indiferent de proveniența lor.

 

                            Valori nutriționale

 

     Tortul a avut aproximativ 1750 gr. și 6220 de kcalorii deci undeva la 370 kcalorii pe 100 gr. ceea ce nu este foarte mult dar nici puțin.

     Fiind totuși un tort sățios,dens, nu se poate mâncă decât o felie destul de mică.

 

   Valori totale și pentru 102 gr. :

  Proteine (117 gr.) – 7 gr. ( aport bun mai ales că provin din surse sănătoase)

  Lipide (463 gr.) – 28 gr. ( cam multe așa că data viitoare micșorez cantitatea de unt de cocos )

  Carbohidrați (521 gr.) – 31 gr. ( destul de mulți mai ales că tortul a fost dulce deci se poate scade din curmale, stafide cât și din miere )

  Fibre (106 gr.) – 6 gr. ( un aport bun de fibre având în vedere că torturile din comerț nu depășesc 2 gr. iar majoritatea au între 0 și 1 gr. )

  Zaharuri (322 gr.) – 19 gr. ( mult deci trebuie neapărat scăzut aportul de zaharuri)

 

                            Minerale 

 

     Calciu (1342 mg.) – 81 mg. (9%DZR)

     Fier (38 mg.) – 2.28 mg. (13%DZR)

     Magneziu (1604 mg.) – 96 mg. (27%DZR) – excelent

     Fosfor (3015 mg.) – 181 mg. ( 18%DZR)

     Potasiu (6882 mg.) – 413 mg. (12% DZR)

     Sodiu (116 mg.) – 7 mg. (0.5% DZR) – excelent

     Zinc (26 mg.) – 1.56 mg. (10% DZR)

     Cupru (12 mg.) – 0.72 mg. (28% DZR)

     Mangan (19 mg.) – 1.14 mg. ( 27% DZR)

     Seleniu (66 µg. ) –  3.96 µg. (8% DZR)

 

                             Vitamine 

 

      Vitamina C (70 mg.) – 4,2 mg. ( 7%DZR)

      Vitamina B1 (2.638 mg.) – 0,15828 mg. (13% DZR)

     Vitamina B2 (2.86 mg.) – 0.1716 mg. (10% DZR)

     Vitamina B3 (17.4 mg. ) – 1.044 mg. ( 7% DZR)

     Vitamina B5 (6.2 mg. ) – 0.372 mg. ( 6% DZR)

     Vitamina B6 (3.38 mg.) – 0.202 mg. ( 15% DZR)

     Vitamina B7 (204 mg.) – 12.24 mg. ( 41% DZR)

     Vitamina B9 ( 391 µg.) –  23.5 µg. ( 6% DZR)

     Vitamina E (67.2 mg.) –  4 mg. ( 27 % DZR)

     Vitamina A (1588 UI) – 95,3 UI ( 4% DZR)

     Vitamina K (121 µg. ) – 7.26 µg. ( 7% DZR)

 

                   Aminoacizi esențiali și seminesențiali

 

     Triptofan (1430 mg.) – 84 mg. (27% DZR )

     Treonina (3800 mg.) – 228 mg. (25% DZR)

     Izoleucina (4311 mg.) – 259 mg. (22% DZR)

     Leucina (8215 mg.) – 493 mg. (19% DZR)

     Lizina (4174 mg.) – 250 mg. (11 % DZR)

     Metinonina (1626 mg.) – 98 mg. (8% DZR)

     Fenilalanina (5435 mg) – 326 mg. (16% DZR)

     Valina (5767 mg.) – 346 mg. ( 23 % DZR)

     Cisteina (1884 mg.) – 113 mg. (10% DZR)

     Tirozina (2707 mg.) – 162 mg. ( 8% DZR)

     Arginina (12996 mg.) – 780 mg. ( 25% DZR)

     Histidina (2853 mg.) – 171 mg. ( 19% DZR)

     Alanina (5548 mg.) – 333 mg.  (50% DZR)

 

 

 

     În concluzie tortul se poate îmbogăți cu câteva superalimente gen spirulina, chlorella, cânepă etc.

     Ne auzim pe 21 aprilie de ziua lui Felix cu următorul tort raw vegan care sper să fie mult mai sănătos și mai gustos decât acesta.

     Spor la preparat de dulciuri sănătoase.

     Doamne ajută.

 

 



Tratament natural împotriva puricilor și căpușelor

 

 

 

Cum și de ce să-ți tratezi câinele natural 

 

 

     Trăim într-o perioadă în care foarte mulți oameni n-au grijă de ei, de sănătatea lor fizică și psihică, deci implicit e puțin probabil ca aceste persoane să facă ceva pentru sănătatea animalelor lor.

     În primul rând, cum încerc mereu să reamintesc, oamenii nu sunt răi ci prea puțin sau prost informați din toate punctele de vedere.

    Majoritatea chiar cred că fac tot ceea ce trebuie pentru creșterea și dezvoltarea prietenului lor necuvântător și fix pe acest lucru se bazează și industria produselor pentru animale, că acestea nu se pot plânge sau transmite ceea ce simt legate de alimentație, tratamente antiparaziți și alte lucruri.

 

  Înainte de a explica pe larg tratamentul pentru purici și păduchi trebuie să fac câteva precizări legate și de alimentație, aceasta fiind direct responsabilă în multe cazuri de bolile care îi apar pe parcurs cățelului.

 

     Am cunoscut persoane care credeau cu mâna pe inimă că măncarea pentru căini, adică acele bobițe făcute din tot felul de amestecuri și resturi, sunt mâncarea adevărată pe care un animal trebuie s-o mănânce. Nu mai zic că trebuia să mănănce un anumit tip de bobițe( premium) și asta le garanta o sănătate de fier.

     Diferența între bobițe este exact ca la mezeluri , unele sunt mai ”de calitate ” dar toate sunt nesănătoase.

 

mancare pentru caini

 

     Deci să lămurim pentru toată lumea ce sunt bobițele (kibble) pe care toți le cred mâncare pentru câini : sunt o combinație de ingrediente ( resturi de organe de animale nedestinate consumului uman, cereale, legume) care se amestecă , după care acest amestec se usucă la temperaturi foarte înalte și se trece printr-o mașină de tăiat în anumite forme iar la sfârșit se stropesc cu un amestec de grăsimi, vitamine și diferite arome tocmai pentru a face produsul mai apetisant și cu o valoare nutritivă mai mare.

     Nu au fost create pentru binele animalelor ci pentru binele lor, prin acestă invenție reușind să scape de foarte multe resturi animale pe care nu puteau să le dea oamenilor, inclusiv câini morți și alte animale ( probabil astea sunt mărcile nepremium) și să căștige și foarte mulți bani.

     Dacă credeți că îi faceți un bine animalului vostru hrănindu-l cu așa ceva vă mințiți singuri.

 

producatori mancare de caine

 

     Acceptați că este din comoditate sau din cu totul alte motive decăt sănătatea lui.

     Dacă ar putea vorbi mulți câini v-ar trage câte o înjurătură pentru că în loc să le gătiți sau să le dați o măncare adevărată le aruncați niște boabe uscate după care trebuie să bea câteva castroane cu apă ca porcăriile alea să li se umfle în burtă și să se sature.

     Puteți să citiți Aici mult mai multe lucruri legate de alimentația animalelor. Chiar vă rog s-o faceți.

 

     Există foarte multe motive pentru care ar trebui să ne tratăm animalele de companie cât mai natural posibil iar unul dintre principalele motive este că alternativa este 100% nesănătoasă.

     Veterinarii recomandă pentru deparazitarea externă Frontline, Advantix sau alte tratamente chimice care folosite cu regularitate provoacă de cele mai multe ori probleme legate de piele, leziuni ale sistemului nervos, cancer și multe altele deoarece ele sunt neurotoxine (practic așa omoră puricii și căpușele) și adunate în organismul animalului e imposibil ca pe viitor să nu provoace o boală. Aici găsiți toate informațiile legate de aceste chimicale.

 

     De aceea la veterinar sunteți informat că nu trebuie să atingeți sub nicio formă aceste produse pentru că reacțiile secundare pot fi foarte periculoase iar dumneavoastră aveți mult mai multe drepturi legale și șanse să-l dați în judecată.

    Data viitoare când mergeți la veterinar să-i ziceți să atingă și el puțin Frontline să vedeți cum reacționează. Adică eu sunt dispus să gust din uleiul cu care masez și ei nici măcar să atingă o picătură ? Nu e corect.

tratamente chimice pentru caini

 

     ingrediente si efecte adverse asupra organismului

                         Bun acum rămăne, ca și la alimente , să ne și uităm pe lista de ingrediente.

    

 

                                   Ce se poate face pentru prevenția puricilor și căpușelor

 

     1. În primul rând un câine hrănit cu o alimentație cât mai naturală și care primește afecțiune din partea familiei lui are o probabilitate mică să se îmbolnăvescă. E ca la oameni.

     Puricii și căpușele sunt atrași de organismele nesănătoase, acide, iar un corp sănătos nu este la fel de atractiv pentru acești paraziți.

     De asemenea, un câine sănătos nu se va îmbolnăvi nici de alte afecțiuni transmise de purici și căpușe, cea mai periculoasă dintre ele fiind babesioza care este foarte gravă și tocmai din cauza proastei alimentații, echivalentă cu o stare acidă și bolnăvicioasă a câinelui, a luat foarte mult amploare.

 

Samu si osul cel mare

 

     2.  Câinele se poate pieptăna regulat cu un pieptene special pentru purici iar puricii trebuiesc apoi omorâți într-o ceașcă cu detergent. Când zic că se poate pieptăna nu înseamnă c-o să se pieptene câinele singur ci voi trebuie să faceți asta. Există foarte multe modele pe piață și la prețuri mici.

     3.  Când îi faceți baie folosiți un șampon special pentru câini cu ulei esențial de neem (nu cunosc efectiv acest produs și ce conține ci îl prezentam pe post de model) sau unul cât mai simplu în care turnați câteva picături de ulei esențial de neem. Această spălare se face preventiv și n-are aceleași rezultate după apariția puricilor.

     Probabil, în general, o să fiți tentați să folosiți șampoanele din comerț standard pentru purici ceea ce ne duce la punctul anterior adică iar introducem foarte multe pesticide toxice în organismul câinelui.

     4. Preventiv se poate folosi un spray cu apă și oțet de mere în amestec de 50/50 care se pulverizează regulat pe câine. Acest amestec nu omoară puricii ci doar îi gonește. E purici-friendly. Să se ducă pe alt câine.

     5. Pentru plimbări în zone cu iarbă mare, parcuri, păduri unde probabilitatea de a da peste o căpușă crește se pot pune 2 picături de ulei esențial de Geranium (se găsește la orice plafar) pe zgarda câinelui sau se poate utiliza un spray anti purici și căpușe.(rețeta acestuia o s-o prezint mai jos).

      Este recomandat ca după fiecare plimbare mai periculoasă câinele să fie pieptănat. Căpușelor le ia ceva timp până să pătrundă prin blana și de multe ori pot fi prinse în timp ce se târăsc pe câine.

     6. O altă variantă de spray împotriva puricilor și căpușelor este pe bază de lămâie (nu din Turcia sau de preferat lime) și care are rol de a respinge acești paraziți deci de prevenție.

     Se taie o lămâie în patru după care se pune într-un borcan, se acoperă cu apă clocotită și se lasă peste noapte. A doua zi se pune într-un flacon de tip spray și se dă pe câine bine peste tot. Întâi se aleargă câinele ca să fie obosit și să stea iar apoi se insistă cu soluția în zonele mai periculoase : în spatele urechilor, pe gât, la baza cozii și la subsoară.

    7. Să presupunem prin absurd că luați un câine de la adăpost sau un maidanez probabilitatea ca acesta să fie infestat este destul de mare și atunci trebuie utilizată o metodă de deparazitare. Cei de la organizația K9-Rescue folosesc metoda de sufocare în baie de săpun. Adică câinele se bagă în cadă sau se udă foarte bine după care este dat pe tot corpul cu un detergent lichid de vase, cât se poate de natural și de calitate ( unu care-și face reclamă că e blând cu pielea ) în care se pot adăuga câteva picături de ulei esențial de neem după care câinele așa săpunit bine se lasă 15 minute pentru sufocare. Sufocarea puricilor nu a lui. Apoi se clătește bine și se pieptănă cu pieptenele special pentru căini.

    8. Pentru deparazitare internă se poate folosi pudră de neem o linguriță pentru adulți și jumătate pentru pui.

    9. Aici puteți găsi tratamente homeopate pentru câini iar din punct de vedere al NMG-ul (noua medicină germană) apariția păduchilor la oameni se face în urma unui conflict de despărțire iar la câine poate apărea atunci când este luat prea devreme de lângă mama lui. 

 

akita love

 

     Sună nebunește pentru unii, poate, dar există pui de câteva luni care fac purici fără să intre în contact direct cu alți câini și care nu se vindecă nici cu cele mai bune chimicale din lume atât timp cât conflictul este încă activ.

 

 

     Acum o să prezint rețeta de spray anti purici și căpușe pe care am experimentat-o de curând și este preluată de la specialiști (de talie mondială putem spune) în tratarea naturală a animalelor din toate punctele de vedere. Nu poți să garantezi niciun tratament până când nu-l încerci pe pielea ta.

     Că e om sau că e câine fiecare organism e unic și atunci trebuie văzut cum reacționează.

     Cum zicea un mare înțelept : ,, Întâi cunoaște omul și apoi îi vei cunoaște și boala,,

 

     Este important de reținut că acest tratament este doar pentru câini și nu este recomandat pisicilor sau altor animale datorită uleiurilor esențiale pe care le conține.

 

                                                  Ingrediente

 

     a) un recipient cu pulverizator care poate trece uleiul fără să se înfunde ( cel din poză folosit de mine n-a fost chiar așa grozav și s-a înfundat de câteva ori)

     b) 100ml apă de izvor ( în rețeta originală este sugerată apa Devin în sticlă roz dar nu cred că e chiar atât de importantă apa)

     c) 5 lingurițe de vodkă pentru a dispersa uleiul (eu am folosit palincă naturală că părea mai sănătoasă)

     d) 10 – 20 ml de ulei esențial de neem în funcție de cât de concentrat vreți să fie ( practic o sticluță are 10ml deci puteți s-o folosiți pe toată) 

     e) 5 picături de ulei esențial de levănțică

     f) 5 picături de ulei esențial de rozmarin

    g) 5 picături de ulei esențial de geranium (acest ulei este eficient împotriva căpușelor)

 

tratament purici si capuse

 

                  Toate uleiurile le găsiți la Farmacia Tei la 9-10 ron sticluța de 10ml. Sunt mai multe firme care comercializează uleiuri esențiale acolo dar cele foarte ieftine sunt și de proastă calitate.

     Înainte de fiecare utilizare să nu uitați să agitați amestecul.

 

     Eu l-am folosit pe Samu momentan de 2 ori pe lună. O să revin cu observații în funcție de rezultate.

 

                           Multă sănătate vouă și animalelor voastre.

 

 



Detoxifierea organismului în doar 3 zile

 

                                           Program intensiv de detoxifiere sănătoasă prin sucuri în doar 3 zile 

 

 

     Anul trecut prin septembrie când mă pregăteam pentru challenge-ul meu ”30 de km la 30 de ani” l-am descopoerit pe Jason Vale aka The Juice Master şi m-au impresionat reţetele lui de sucuri (şi ca gust sunt foarte bune) dar şi modul său de gândire.

     Are la activ nu mai puţin de 10 cărţi despre modul în care sucurile îţi pot schimba viaţa din toate punctele de vedere.

     Eu am folosit până acum doar sucurile sale pentru efort fizic şi pot să spun c-au fost foarte utile şi gustoase.

     Mai jos este un program de detoxifiere, în special, dar care ajută şi persoanele care vor să slăbească sănătos.

 

     Programul garantează o scădere în greutate dar în primul rând se va simţi o schimbare la nivel mental.

     După 72 de ore în care cofeina, zahărul rafinat, grăsimile rafinate şi alte mâncăruri toxice vor fi înlocuite cu extracte proaspete din fructe şi legume sistemul nervos se va linişti, începi să gândeşti mult mai limpede şi vei observa cum toate simţurile se vor ascuţi.


                                      Ziua 1

                          La trezire :    un pahar de apă călduţă cu lămâie
                          Micul dejun : Detox Special
                          Prânz :          Detox Special
                          Cină :            H20 Detox
                          Seara :          Beyond Detox

 

                                     Ziua 2

                          La trezire :      Un pahar de apă caldă cu lămâie
                         Micul dejun :   Super Detox Smoothie
                         Prânz :            Dreamy Detox
                          Cină :             H20 Detox
                         Seara :            Beyond Detox

 

                                        Ziua 3

                         La trezire :               Un pahar de apă caldă cu lămâie
                         Micul dejun :           Detox Special
                        Gustare între mese : H20 Detox
                        Prânz :                     Beyond Detox
                        Cină :                       H20 Detox
                        Seara :                     Dreamy Detox

 

 

     Reţete (toate cantităţile sunt cu aproximaţie şi nu este nimic bătut în cuie, se pot face mici modificări în funcţie de preferinţele fiecăruia) :

 

suc detoxifiere micul dejun                                                                              Detox Special


                                              Detox Special

                           3 mere ( de preferat royal gala sau golden delicious)
                           1 morcov
                           1 felie de lămâie
                           1/4 ardei gras galben
                           1/2 castravete mic (aprox. 3cm)
                           1/4 ţelină apio (peţiol)
                           1 tulpină mică de broccoli (aprox. 3cm)
                           1 felie de sfeclă roşie ( aprox. 3cm)
                           1 avocado mediu copt
                           gheaţă

     Toate ingredientele începând cu mărul se bagă în storcător, excepţie făcând avocado

     Gheaţa împreună cu avocado se amestecă în blender cu sucul obţinut la storcător.


                                            Dreamy Detox

                           2 mere (de preferat royal gala sau golden delicious)
                           1 felie de lămâie
                           1/2 castravete mic (aprox. 3cm)
                           1 ţelină apio (peţiol)
                           1 rădăcina ghimbir ( aprox. 3cm)
                           gheaţă

     Toate ingredientele se bagă la storcător iar apoi sucul obţinut se amestecă la blender cu gheaţă.

 

                                              H20 Detox

                           1 sfeclă roşie mică
                           1/2 măr (de preferat royal gala sau golden)
                           1 felie mare de ananas
                           1 felie mare de lămâie
                           3/4 litri apă minerală
                     1 recipient pentru suc (gen termos pentru a nu pătrunde lumina şi oxigenul)

     Se introduc sfecla, mărul, ananasul şi lămâia la storcător după care sucul obţinut se amestecă cu apa minerală.

                     

suc detoxifiere                                                                                  H2O Detox

 

                                             Super Detox Smoothie

                             1/2 ananas mic
                             5-10 afine
                             5-10 mure
                            200g iaurt de capră
                             4 cuburi de gheaţă

     Se introduce ananasul la stocator iar sucul obţinut se amestecă la blender cu afinele, murele, iaurtul şi gheaţă.

 

                                            Beyond Detox

                            3 mere ( de preferat royal gala sau golden delicious)
                            1 mâna mare de spanac (aprox. 50-60gr)
                            1 felie de sfeclă roşie ( aprox. 3cm)
                            1/2 castravete mic (aprox. 3cm)
                            câteva frunze de pătrunjel
                            1/2 avocado copt
                            Gheaţă

     Se introduce mărul, spanacul, pătrunjelul, castravetele şi sfecla roşie în storcător după care sucul obţinut se amestecă la blender cu avocado şi gheaţă.

   

     10 sfaturi de la Jason Vale pentru că aceste 3 zile să treacă mai uşor şi să beneficiezi la maximum de ele.

 

     1.  Asigură-te că ai toate fructele şi legumele necesare înainte de a începe detoxifierea.

     2. Goleşte-ţi frigiderul. Nu-ţi face cumpărăturile tale normale şi cele pentru detoxifiere în acelaşi timp. Ideal ar fi să-ţi termini toate proviziile iar apoi să te duci la cumpărături după cele necesare programului de 3 zile pentru a evita orice fel de tentaţie.

     3. Pregăteşte-te mental citind sau urmărind documentare despre stilul de viaţă sănătos pe care ţi-l doreşti şi tu.

    4. Asigura-te că ai un storcător şi un blender de calitate pentru o calitate cât mai bună a sucurilor şi pentru a economisi timp.

     5. Cumpără-ţi un recipient special pentru sucuri care o să te ajute în aceste trei zile dar şi în general pentru o viaţă sănătoasă. Această sticlă trebuie să blocheze pătrunderea oxigenului şi luminii solare pentru a evita alterarea vitaminelor şi mineralelor din sucuri. 

     6. Încearcă să ai un program cât mai lejer pentru a-i oferi trupului şi minţii cât mai mult timp de odihnă.

     7. Încearcă să nu stai prea mult la televizor deoarece este unul dintre cei mai mari poluanţi pentru minte. În această călătorie de 3 zile trebuie să ai grijă să-ţi cureţi atât corpul dar şi mintea.

     8. Dormi cât mai mult. Odihna este la fel de importantă ca şi aerul curat, exerciţiile, alimentaţia sănătoasă şi o atitudine de recunoştiinţă faţă de tot ce ai.

     9. În aceste trei zile pentru rezultate excepţionale încearcă să combini beneficiile sucurilor cu cele ale masajului. Te vei simţi răsfăţat, timpul va trece repede, funcţiile sistemului limfatic  şi circulator vor fi accentuate iar efectul programului va fi şi mai vizibil.

    10. Adopta pe tot parcusul acestor zile o atitudine pozitivă gândindu-te că nu te obligă nimeni să parcurgi acest program ci îl faci pentru  tu îţi doreşti să fi mai sănătos nu obosit tot timpul, tu vrei să arăţi mai bine atât fizic cât şi psihic , tu îţi doreşti să te simţi efectiv mai bine în pielea ta.

Mult succes.

 

program detoxifiere alimente                                                                     o variantă de alimente cu câteva greșeli

 

 

P.S. – Observați în urma aplicări acestui program la mai multe persoane :

      În primul rând lista de cumpărături este destul de greu de urmărit și au apărut și confuzii (spanac congelat, țelină de căpățână) și atunci am realizat un total cu alimentele necesare celor trei zile de detoxifiere.

     –  24 de mere, de preferat romănești royal sau golden

     – 3 morcovi , noi romănești, se găsesc la legătură cu frunze cu tot

     –  9 feli lămâie ( cam 2 lămâi mici) de preferat să nu fie din Turcia

     –  1 ardei gras galben, la fel de preferat să nu fie din Turcia

     –  4 castraveți mici, romănești

     –  3 țeline apio ( țelină de frunze, se găsește la supermarketuri)

     –  3 tulpini de broccoli ( poate să fie și conopidă sau altă cruciferă dacă nu găsiți)

    –  5 sfecle roșii, romănești, se găsesc în orice piață 

     – 5 avocado ( trebuie cumpărat cu câteva zile înainte pentru a se coace până la folosire, se pune neapărat copt în sucuri)

     – un anans mare ( să fie copt)

     –  150 gr. de spanac frunze crud, românesc

     –  o legătură de pătrunjel

     –  2 rădăcini de ghimbir

     –  5-10 afine, 5-10 mure ( se pot folosi și alte fructe de pădure)

     – 200 gr. iaurt de capră ( dacă nu-l suportați se poate înlocui și cu alt tip de iaurt)

     – 3 litri de apă minerală

     – gheață

     – recipient tip termos

 

     Un alt aspect este pregătirea psihică și fizică care ar trebui începută cu câteva zile înainte.

     O alimentație ușoară timp de o săptămână ajută foarte mult pentru o trecere mai ușoară a programului de detoxifiere.

     Din punct de vedere psihic trebuie trebuie eliminate tentațiile cât și influențele negative.

 

     Starea psihică este mai importantă decât alimentația (cea mai sănătoasă mâncare din lume consumată în stres sau supărare devine acidă în organism) și atunci dacă simțiți pe parcusul procesul de detoxifiere stări de frustrare, pofte sau alte lucruri negative față de programul pe care-l urmați, înseamnă că nu sunteți încă pregătiți mental și mai bine vă opriți.

     Greșala apare în momentul când nu vedeți progresele pe care le faceți, adică partea plină a paharului, și observați doar sucul pe care n-ați putut să-l mai beți.

     Nimic nu e pierdut dacă nu reușiți să urmați exact programul și orice suc pe care-l beți, orice zi fără țigări sau cafea e un pas înainte.

 

     De fiecare dată când încerci să faci o schimbare în bine pentru tine se vor găsi multe persoane în jurul tău care vor încerca să te tragă în spate.

     Pentru a evita asemenea situații și persoane este de preferat ca programul să fie ținut in weekend , vineri – sâmbătă – duminică, astfel și în cazul unor probleme de stomac care pot apărea în urma detoxifierii să fiți liniștiți acasă.

     Unele persoane au simțit o senzație de foame ceea ce este normal și atunci aveți voie să completați cu suc de portocale, suc de mere sau o cantitate mai mare din rețetele de mai sus.

    Pentru cei care fumează sau beau cafea e ideal să renunțe la ele cu câteva zile înainte de a începe programul de detoxifiere deoarece pot apărea senzații de rău care combinate cu procesul de detoxifiere pot îngreuna desfășurarea programului.

     După aceste 3 zile este de preferat să continuați cu o alimentație cât mai simplă iar revenirea la mâncarea solidă să se facă treptat.

     Sunt persoane care au continuat până la 10 – 20 de zile doar cu sucuri așa că vă doresc și vouă mult succes.

 

masajul scalpului                                                                Masajul scalpului – pentru că toate pornesc de la cap

 

     Dacă doriți rezultat mai bune și implicit o scădere mai mare în greutate puteți combina cele 3 zile de detoxifiere cu masaj și împachetări, aceste procedee ajutând corpul să elimine și mai multe toxine.

     Deoarece fiecare om este unic și fiecare organism are modul său de funcționare rezultatele sunt diferite de la caz la caz și nu se poate garanta un număr de kilograme pierdute sau de toxine eliminate, dar se poate face o evaluare și un program personalizat pentru obținerea unor rezultate maxime.

     Vă așteptăm pentru a discuta și a pregăti împreună cel mai bun program posibil pentru dumneavoastră. ( Cinnamon Salon – 0730.992.638 sau direct cu mine – 0722.394.420).

     În cazuri de excepție, adică doar pentru persoane pe care le cunosc, pot pregăti toate sucurile necesare programului de detoxifiere dar trebuie să mă anunțați cu cel puțin câteva săptămâni înainte, deoarece timpul este limitat și singurul lucru pe care nu-l mai primești înapoi, niciodată.

    O zi frumoasă.

 

 

 



Alimentaţia optimă înainte de un efort fizic intens

 

     

     Peste tot unde citeşti despre alimentaţia înainte de un maraton sau altă proba fizică dificilă sau chiar înainte de un antrenament la sală îţi explică cum trebuie să te îndopi cu carbohidraţi (paste, orez, cartofi) pentru că organismul să aibă ce consuma, carbohidraţii fiind principala sursă de energie a ţesutului muscular şi nervos.


     Dar organismului îi ia mai multă energie să digere o mâncare de acest fel de aceea mult mai benefic este un carbohidrat cu eliberare lentă care se poate lua din fructe, legume, rădăcinoase.
     

     De exemplu sucul de sfeclă roşie conţine cantităţi mari de nitraţi care ajută la scăderea presiunii sângelui şi permite unei cantităţi mai mari de sânge să circule. Totodată micşorează nivelul de oxigen de care au nevoie muşchii.
      Ţelina şi în special ţelina de frunze(apio) ajută organismul să elimine excesul de dioxid de carbon.


      Cu o zi înainte de un eveniment important, gen maraton, ar trebui consumate banane şi avocado deoarce sunt nişte super-energizante având o cantitate optimă de grăsimi, zaharuri, proteine, vitamine, minerale şi enzime.
      La fel trebuie consumată o cantitate mai mare de apă cu o zi înainte şi în dimineaţă evenimentului.
 

suc din mere banane avocado ananas pudra proteica telina lime sfecla rosie


         Mai jos am experimentat un Super Smoothie creat de specialişti pentru un astfel de efort.
 
     Ingrediente:
      – 3 mere ( de preferat golden delicious) – ale mele au fost doar delicioase
      – o felie mare de ananas 
      –  o lime (fără coajă)
      –  2 frunze de ţelină (apio) – foarte multă zeamă iese din ele
      –  1/2 castravete sau unu mai mic
      –  o sfeclă roşie
      –  un avocado 
      – o banană 
       – o lingură de pudră proteică de cânepă
       – gheaţă
      + am adăugat de la mine apă de la o nuca de cocos şi o linguriţă de polen
 
     Avocado, banană, pudra, apă de nuca şi polenul se bagă la blender şi se amestecă cu sucul obţinut de la celelalte ingrediente.
 
     Din tot amestecul asta au ieşit două pahare de aproximativ 330ml. N-am mai adăugat gheaţă că era deja destul de mult. 
 

super smoothie pentru efort intens


     Smoothie-ul se bea încet cu aproximativ o oră înainte de efort. Eu am băut doar un pahar şi ceva iar restul l-am diluat cu apă şi îl iau cu mine să-l beau pe drum. (probabil o persoană la 70-75kg ar trebui să-l bea pe tot din prima)
 
                                     Chiar are un gust bun.
 
     Pe la 10:30 pornesc până la Ikea( aproximativ 17-18km) aşa că dacă nu-mi pocneşte vreun vas de sânge, nu-mi scrântesc glezna sau nu mă calcă un taximetrist undeva în jurul 12 ar trebui să fiu acolo. 
                                                      Doamne ajută !

 



Unt de migdale făcut în casă

 

     Cum să faci unt de migdale şi la ce te ajută


     Eu am luat 200gr de migdale, lăsate la înmuiat câteva ore şi decojite, am adăugat puţin ulei de măsline (de preferat ulei de floarea soarelui presat la rece) şi le-am amestecat la robot până au ieşit ca în imaginea de mai jos. Simplu.
 

unt de migdale si miere facut in casa

     Acum să vedem la ce foloseşte.


     1. În primul rând e o sursă de grăsimi sănătoase – micşorează riscul apariţiei diabetului şi a bolilor de inimă, influenţează nivelul colesterolului din sânge.


     2. Pentru noi care nu mâncăm carne este o sursă bună de proteine deoarece conţine mulţi aminoacizi esenţiali.

 

    3. Conţine minerale esenţiale fiind o sursă importantă de magneziu, fosfor (ajută la creştera de oase şi dinţi puternici), cupru şi multe altele.
     Riboflavina şi L-carnitina din ele ajută la buna funcţionare a creierului şi reduce riscul apariţiei bolii Alzheimer.
     Acidul folic şi vitamina B ajută pe perioada sarcinii reduc
ând riscul apariţiei unor deformări ale fătului.


   4. Migdalele sunt singurele nuci şi printre singurele proteine care ajută la alcalinizarea organismului, reduc astfel apariţia bolilor care nu se pot dezvolta într-un mediu alcalin.
   

     5. O gustare bună şi săţioasă pentru copii.

    6. Migdalele sunt considerate împreună cu cânepa nişte superalimente care n-ar trebui să lipsească din dieta unei persoane sănătoase.


     Şi mai sunt şi alte beneficii dar mai citiţi şi voi .

 



Ulei anticelulitic cu ardei iute şi piper

 

     Cum să faci un ulei anticelulitic pentru masaj ( varianta 1)


     1. Foloseşti un amestec de piper : negru,roşu,verde,alb

     2. Un ardei iute ( de preferat uscat)

     3. O bază de ulei vegetal, am ales de măsline acum.

     4. Se lasă 2 săptămâni la macerat într-un loc călduţ şi întunecat.

     5. După 2 săptămâni se strecoară şi se adaugă uleiuri esenţiale, de dată această am ales o combinaţie între levănţică,eucalipt, sâmburi de struguri şi portocal.

ulei anticelulitic cu ardei iute si piper

 

     L-am testat astăzi pentru prima oară şi impresia a fost una bună, îţi transmite o senzaţie plăcută de căldură, neîncălzind exagerat de mult, are un miros plăcut şi intră destul de uşor în piele.

     Următorul ulei testat va fi unul în care baza va fi ulei de susan şi voi folosi uleiuri esenţiale de chili, piper negru şi scorţişoară pentru o senzaţie şi mai puternică de ardere a grăsimilor. 🙂

     În masajul anticeluitic e de preferat să foloseşti la început o crema specială care să fie foarte uşor abosrbită de piele iar apoi să se continue masajul cu un ulei anticelulitic.