Despre oameni şi masaj


 

 

 

     La început am crezut că doar oamenii cu anumite probleme, ciudăţenii, vin la masaj.

 

salon de masaj cel mai bun loc de agatat femei

 

     După un timp am realizat că de fapt toţi oamenii au problemele lor, nebuniile lor frumoase care nu le scot la iveală decât în anumite momente, dorinţa de a le fi ascultate gândurile şi trăirile, pasiuni şi activităţi ascunse.
     

     Dacă mă întrebi direct ţi-aş spune că nu-mi plac oamenii şi că mi-ar plăcea să fug pe o insula pustie dar asta e probabil modul indirect de a spune că şi eu sunt la fel că toţi, o persoană cu tot felul de nebunii şi pasiuni dar care nu pot fi exprimate decât în anuminte condiţii iar până atunci prefer liniştea şi pacea.


     Masajul este o terapie care ajută trupul dar şi sufletul în aceeaşi măsură. Este un mod de a te deconecta de viaţa obişnuită şi a intrat într-o zona de confort, în care grijile şi problemele dispar, pentru câteva ore pe săptămâna.
     

     Oamenii care vin la masaj sunt persoane care au învăţat să se iubească pe ei şi să investească timp şi bani în sănătatea lor fizică şi psihică.


      M-a surprins plăcut faptul că doamnele şi domnişoarele insistă în a-şi trimite prietenii şi soţii la masaj, ba chiar îi aduc de mâna, săptămâna trecută având un număr record de 5 bărbaţi :).
Tind să cred şi să le iau ca dovezi de iubire, descoperind un lucru care-ţi face plăcere şi care te ajută personal să vrei să-l împărţi şi cu persoana iubită.


     Marele meu regret este că nu reuşesc încă să-mi fac mai mult timp pentru a oferi aceeaşi experienţă plăcută familiei şi persoanelor din jurul meu la care ţin dar promit c-o să-mi fac. 


              E un sentiment deosebit să-i faci pe oameni să se simtă bine. E şi cel mai dificil lucru. 

 

masaj de relaxare


     Se spune că nu contează cel mai mult ce şti să faci ci ce reuşeşti să transmiţi, oamenii având nevoie de sentimente şi emoţii. 


     În concluzie toţi oamenii au ciudăţenii, fiecare având nebunia lor unică, poate chiar mai multe, dar nu toţi oamenii vin la masaj, încă. 🙂

 

Comentarii

comentarii

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *