Mergând pe jos, pe o cărare.
Văzu în zbor o arătare.
Nici prea mică, nici prea mare.
Așa că-și puse-o întrebare :
– Ce pasăre e asta, oare ?
N-are nicio cioc și nici picioare.
Să fie una călătoare?
O vrea semințe de mâncare?
O știi că azi e sărbătoare
Sau zboară așa, la întâmplare?
Să fie din acelea rare,
Cele mai scumpe exemplare ?
Mintea plecase la plimbare.
Și a ajuns dintr-o întrebare
Să aibă șase anterioare
Și încă patru viitoare.
Dacă începe o cântare?
Dacă e una răpitoare ?
Dacă mă mușcă de spinare
Oare cât de rău mă doare?
Deja simt crampe musculare
Și o senzație de urinare.
– Mama ta de migratoare.
Mă faci să zic de-astea vulgare.
Și nu e zi de dezlegare.
La pește sau la înjurare.
Deodată pasărea dispare.
Dar asta nu-l scoase din stare.
Pentru că orice supărarea
E-o energie, o vibrare.
Și ai nevoie de-o schimbare,
Pentru frumoasa echilibrare.
Pământ, apă sau spălare.
Ele ți-aduc o curățare.
De probleme interioare.
Și simți atunci o alinare
De toată această măcinare.
Până la următoarea arătare.