Să stai în fotoliu la TV la emisiunile lor îndoctrinate numai cu ştiri de rău şi reclame să-ţi bage în cap că trebuie să consumi, să cumperi toate mizerile.
Să mănânci cât mai prost şi nesănătos, junk-food-ul lor chimizat, ca să fii bolnav şi să dai vină pe ghinion, ereditate şi alte găinării. După care să devii un client fidel al industriei farmaceutice, să-ţi faci tot felul de analize şi să bagi în tine pungi de medicamente făcute doar să-ţi prelungească starea de agonie fizică şi psihică.
Toate lucrurile sunt făcute să-ţi creeze dependenţă de ceva, să stai acolo dependent în prostia ta, să nu-ţi pui vreodată întrebi existenţiale sau să-ţi doreşti să faci ceva mai presus de rutina ta de robot.
Copiii, care nu sunt încă spălaţi pe creier ca noi, n-au nevoie de nimic ca să zâmbească şi să fie fericiţi. Găsesc un melc pe jos şi se bucură, îl analizează şi trăiesc o emoţie; văd un bloc colorat şi traisc un sentiment de admiraţie; pot sta să se joace ore în şir fără mâncare sau haine de firmă sau alte obiecte, doar compania celorlalţi fiind de ajuns.
Aşa eram şi noi înainte să ne izolăm fiecare cu mobilul lui în mâna şi să interacţionăm des dar fără sentimente, atingeri, trăiri reale.
Omul are nevoie de prieteni vii, câţiva, cu care să radă, să se joace, să-şi descarce sufletul.
Acum ai 500 de prieteni dar nu te cunoaşte nimeni, fiecare e izolat în lumea lui de robot şi-şi pierde tot timpul muncind ca să aibă multă mâncare şi multe obiecte de care crede că are nevoie.
Timpul se scurge şi nu-l mai primim înapoi.
Nimeni pe patul de moarte n-a regretat c-a muncit prea puţin, că n-a mâncat destul sau că n-a avut ultimul model de telefon, ci toţi regretă că nu şi-au petrecut mai mult timp alături de cei dragi şi n-au făcut lucruri care să-i trezească la viaţă, să le stoarcă o lacrimă, un sentiment.
Chiar dacă există sau nu o viaţă de apoi faptul că stăm ca proştii la TV şi pierdem timpul sigur o să-l regretăm într-o zi.
Zilele trecute îmi zice Erik că unui coleg de la grădiniţă îi plac ştirile, asta în contextul în care tatăl sau cum ajunge acasă deschide TV la o emisiune de can-can şi aşa rămâne până se culcă(văzut cu ochii mei).
Dacă noi suntem roboţi şi e prea târziu măcar să nu creăm o altă generaţie mai tâmpită, mai uşor de manipulat şi axată în totalitate pe consumerism.
Societatea nu vrea să trăieşti în prezent, să te bucuri de viaţă, ci să-ţi plângi trecutul plin de regrete şi să visezi la un viitor glorios, în care o să faci tot ce n-ai făcut până acum.
Unii zic că nu există decât clipa de faţă, trecutul şi viitorul n-au nicio valoare, sunt doar în mintea noastră.
Trăieşte în prezent gândit că toate decizile pe care le-ai luat au fost cele mai bune pentru tine.
Nu regreta alegerile făcute. Regretul şi îndoială omoară orice urmă de fericire.
Toată media te învaţă ce e bine şi ce e rău pentru ţine şi ajungi să nu mai gândeşti singur, să nu te mai întrebi ce-ţi doreşti tu cu adevărat ci ce ar zice societatea că trebuie să faci.
Nu trăim pentru alţii. nu trăim pentru a impresiona pe cineva.
Nu trebuie să ne comparam cu nimeni ci doar cu noi, să încercăm mereu să fim o versiune mai bună a noastră.
Să ne iubim mai mult, să ne apreciem realizările şi să credem în noi.
Viaţa e ca un maraton şi marea bătălie o dăm cu noi înşine nu cu ceilalţi.
Aleargă, iubeşte, zâmbeşte şi mănâncă iarbă 🙂