Tratament naturist pentru infecție și durere de măsea


image_pdfimage_print

 

 

     Ca o primă încercare de corectare  a problemei trebuie întâi să identificăm cauza.

 

     Infecția și durerea sunt efecte indiferent în ce parte a corpului apar.

 

     Întrebarea principală este : ce cauzează problemele dentare ? De exemplu există oameni care au tot timpul probleme cu dinții, indiferent de alimentație și de igena cavității bucale și există persoane care nu dau o așa mare importanță acestei zone a corpului și totuși sunt oarecum feriți de mari probleme.

 

     Sub lozinca ”toate suferințele corpului au cauze sufletești ” trebuie precizat că afecțiunile dentare sunt rezultatul unui caracter autodistructiv.

 

    Ce înseamnă asta ? 

 

     Mai exact aceleași persoane care își exteriorizează sentimentele mai puțin, sunt mai puțin agresive la exterior, dezvoltă boli autoimune , pun la suflet etc tot ele vor avea și probleme generale cu dinții.

 

     Măcinarea dinților este tot o boală autoimună de autodistrugere.

 

     Eu care atunci când îmi vine să strâng pe cineva de gât sau efectiv să mușc din el , mă abțin, o să sufăr toată viața de probleme cu dinții. 

 

     Trebuie ori să devin blând și bun ori să-i tratez cu ”toate spurcăciunile nebăgate-n alte piese”.

 

     Despre modul în care apar cariile dentare și de ce am scris și acum câțiva ani AICI 

 

     Să revenim concret la problema noastră.

     Deci duminica trecută pe 12 august a început, foarte ușor vizibil, să mi se umfle gingia pe partea stângă.

     Partea stângă conform NMG este partea mamă/copil dar eu sunt stângaci și atunci la mine este invers față de normal și atunci este partea tată/partener.

 

     Ok. Dar de ce să-mi apară o situație neplăcută când eu și Laura în dimineața zilei de 12 august tocmai plecam la mare singuri, fără copii și obligații, după ani de zile.

 

     Păi ideea NMG-ului este că efectul în corp apare în perioada de vindecare când corpul s-a liniștit deci cu alte cuvinte eu până atunci, la nivel subconștient, am vrut să mușc din Laura de supărare pentru anumite neplăceri pe care le-am resimțit iar în momentul în care am revenit la sentimente mai bune au început toate necazurile.  Iar cu cât starea de conflict este mai lungă cu atât reparația este mai dură.

 

     Deci duminică s-a umflat ușor, luni mai mult, marți deja devenise vizibil și ușor deranjant.

    E aici am greșit eu.

    De ce are nevoie organismul ca să se repare? Liniște și pace.

    Ce i-am dat eu la mare și după ? Odihnă puțină, mâncare nesănătoasă, zahăr în exces etc.

 

     Marți deși măseaua era vizibil umflată, pentru că nu exista o durere sănătoasă care să mă oprească din mâncat, am continuat cu excesele când corect era să opresc total alimentația.

 

     În orice situație inflamatorie a corpului alimentația trebuie oprită dacă nu total măcar cea care favorizează așa ceva adică proteină animală, lactate, zahăr, gluten.

 

     Miercuri s-a atins punctul maxim de inflamație dar totuși cu o durere încă suportabilă .

 

     Marele meu merit a fost că deși era Sf. Maria și maica-mea pregătise prăjituri, pizza de 7 feluri cu blaturi din făină integrală și toate bunătățile, tort de tiramisu etc am reușit să mă abțin și să nu mănânc nimic toată ziua.

 

     Postul negru de miercuri a ajutat mult organismul. 

 

    Am încercat și câteva remedii homeopate pe parcursul zilei dar fără mari sorți de izbândă.

 

     Taică-miu deja prezenta situația tuturor ca extremă  cum a avut și el așa ceva și fără să meargă la dentist care să-i taie gingia să curgă puroiul și fără să ia un antibiotic n-a scăpat. Și nicio eu n-o să scap că n-are cum să iasă puroiul și poate să intre în sânge și se duce la creier și tot așa.

 

     Noaptea de miercuri spre joi se poate numi noaptea patimilor. Deci a fost ceva crunt și oribil și n-aș vrea să treacă nimeni prin așa ceva.

    Câteodată îi înțeleg pe cei care își trăgeau câte un glonț în gură de durere.

 



    Mi-am adus aminte acum c-am scris și o poezie legată de dureara de măsea undeva prin 2005, în episodul când mă credeam poet, și chiar am găsit-o pe net încă există – AICI 

 

     A început acea durere sâcâietoare pe sistem nervos care nu te lasă o secundă în pace. Am început ușor cu toate remediile homeopate posibile. Degeaba.

    M-am plimbat efectiv prin 4 paturi de la Laura și Felix, la David, la Erik sau singur pe canapea.

    Acolo mi-am petrecut în mare parte timpul. Adică între canapea și bucătărie.

    La 3 noaptea citeam într-o carte ce nebunii să mai încerc.

    Cuișoarele pisate amorțesc puțin zona dar degeaba trece imediat efectul, ceaiul de salvie ajută dar puțin e mai util ca dezinfectant în faza următoare.

     Usturoiul la fel efect de moment  de 10 secunde așa. Propolis natural ținut , mestecat, supt orice degeaba.

     Gargară cu tinctură de propolis la fel degeaba pe moment acolo parcă o senzație de bine.

     Cataplasmă cu argilă pe toată zona : haios să mă vezi la 4 dimineața cum îmi întind argilă pe obraz. A fost o senzație de răcoare dar durerea pe sistem nervos a fost mult mai dură.

    Până la 7 dimineața a fost un chin între încercarea de remedii, rugăciuni către toți sfinții și zvârcolirea pe canapea.

 

     Cred că orice durere are scopul ei pe care trebuie să-l înțelegi. Cu cât lecția pe care trebuie s-o înveți este mai dificilă cu atât trebuie să te doară mai rău ca să întelegi și să nu mai repeți greșeala / prostia.

 

     Da poate că era mult mai ușor să iei un medicament și chiar recomand celor mai slabi de înger să ia pastile de gheara diavolului pentru orice fel de durere pe care simt că n-o pot duce.

 

     Durerile apar să ne învețe că facem ceva greșit și trebuie să le înțelegem rostul altfel data viitoare vor veni și mai puternice.

 

     A doua zi am continuat să nu mănânc nimic iar undeva pe la ora prânzului gingia din jurul măselii s-a crăpat și a început să curgă puroi.

     Am făcut gargară cu ceai de salvie pe tot parcursul zilei și n-am consumat nimic altceva iar până seara durerea pe sistem nervos dispăruse complet doar cea fizică încă exista.

     Vineri și sâmbătă a început să se desumfle, să se tot dreneze locul iar astăzi am revenit la normal ca înfățișare.

 

     Ajunsesem chiar monstruos de prindeam un rol de creatură grotească . Copiii se uitau la mine ciudat pe stradă iar proprii mei copii mă priveau cu oarecare milă și îngrijorare.

     Un sentiment total neplăcut să se uite toată lumea la tine ciudat. Nu vreau să-mi imaginez cum e să trăiești o viață cu o problemă fizică vizibilă.

 

    A fost un exercițiu excelent de micșorare a mândriei și de înțelegera a puterii limitate a omului.

     Durerile noastre fizice vin de cele mai multe ori din cauza noastră că ne neglijăm nevoile și dorințele sufletului .

     Ca să nu ne pierdem simțul umorului indiferent de situație chiar le spuneam la oamenii că Laura mi-a sugerat (chiar a făcut-o) că era bine dacă mai puneam și eu niște carne pe oase , să mă mai fibrez și eu dar n-a precizat exact locul în care vrea să mă umflu.

 

                                                                                        După 3 zile

 

     Deci un mic rezumat pentru voi sau manual de urgență : în momentul când simțiți că începe o asemnea problemă opriți alimentația (maxim doar fructe și legume) sau poate niște antiinflamatoare puternice gen turmeric, cuișoare; apoi cumpărați niște pastile de gheara diavolului dacă nu vă simțiți puternici; beți cât mai multe lichide și încercați să aveți un program lejer de odihnă, ceai de salvie și înainte și după curgerea puroiului, identificați cauza și învățați lecția ca data viitoare să nu vină o durere și mai mare.

 

     Nu folosiți antibiotice și alte substanțe nesănătoase.

     Nu vă înfuriați sau alte sentimente negative pentru că acidifică corpul și vindecarea va dura și mai mult.

    Înconjurați-vă de iubire și o să treceți cu bine și peste această situație total neplăcută.

    Vindecarea este întotdeauna în noi și nu în exterior.

     Gânduri bune.

 

Comentarii

comentarii

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *