Care este rolul copiilor, în viața noastră, pe lângă cel de a duce mai departe neamul omenesc ?
Pe ce criterii unele familii primesc câte 3-4 copii, iar alții niciunul ?
De ce unii oamenii se simt neîmpliniți, în lipsa copiilor, iar alții pot trăi liniștiți și fără ?
Ce vor copiii de la noi ?
Copiii sunt mici îngerași, călăuze spirituale, care, ca și Iisus, vin să ne învețe cea mai importantă lecție, detașarea de material și spiritual în favoarea iubirii.
Ce n-a reușit Iuda să înțeleagă, și, o dată cu el, niciun alt om ?
Că nimic, dar nimic, nu trebuie pus mai presus de iubire.
Ce facem noi zilnic ? Punem lucruri mai presus de iubire. Zi de zi, permanent, în toate situațiile.
Copilul își dorește niște încălțări noi și spune că-și dorește unele scumpe, de o anumită culoare, model, etc și plânge , face ca toate creaturile și pare că este dorința lui supremă.
După care îi primește și îi aruncă într-un colț nepăsator sau se tăvălește cu ei prin noroi, fără să-l intereseze valoarea lor.
Noi nu înțelegem mesajul, nu ne prindem de nimic, și atunci înnebunim de supărare, pentru că suntem încă atașați, de valoarea lor materială, de bani, sau ego-ul nostru se simte rănit, pentru că copilul nu-i tratează cum ne-am aștepta noi, nu le acordă aceeași importanță pe care le-am atribuit-o noi.
Copilul începe să urle că moare de foame, se agită, se aruncă pe jos și plânge de parcă acum ar crăpa de foame și nu vrea ce este deja gătit, ci să-i pregătești altceva.
Ego-ul nostru, care avea alte planuri, se supără, dar totuși din obligație sau doar că vrei să tacă, te duci să-i gătești.
După care copilul uită de foame, se apucă de altele, sau zice că nu-i place ce-ai pregătit.
Gemenii noștri, pe la 3 ani, au urlat că mor de foame, iar apoi au întins mâncarea, pe toată, pe pereți și pe masă, în joacă, râzând și glumind.
Iar, tu înnebunești pentru că ești atașat, c-ai investit timp și energie și te-ai atașat, fiind dispus să-l strângi pe copil de gât.
E greu să înțelegem că lucrurile stau tocmai invers, iar copilul este un maestru care vine să-ți arate tocmai contrariu, că poți renunța la orice în orice clipă, în favoarea iubirii, și că nu trebuie să existe valoare materială sau spirituală pentru care să devii rău.
Sacrificiul nostru pentru celălalt se face fără iubire, ci din obligație, iar, apoi când celălalt nu reacționează cum ne-am aștepta, devenim agresivi în interior și omorâm iubirea.
Nicio activitatea nu mai are nicio valoare dacă pentru a obține un rezultat pozitiv trebuie să-ți schimbi starea interioară.
Starea noastră sufletească este prioritară, în orice moment.
Pacea interioară se obține foarte greu și se pierde foarte ușor, de aceea este nevoie de foarte mult exercițiu și înțelegere.
La exterior noi putem avea diferite reacții, chiar și neplăcute pentru ceilalți, atâta timp cât la interior suntem aceeași oameni, care nu punem nimic mai presus de iubire.
Revenind la Iuda, el, ca mulți dintre noi, era un om spiritual, plin de compasiune, un om calculat, care acționa pe logică și rațiune.
Cum putem crede că banii aveau vreo valoare pentru el, când el se ocupa de toate finanțele grupului și de toate donațiile primite.
Iuda suntem noi, care ne trădăm în fiecare zi copiii, și nu pentru bani ci pentru același sentiment de dreptate, pe care l-a simțit și Iuda.
Când Iisus a acceptat fără nicio tresărire să fie spălat pe picioare, de Marta, cu cel mai scump ulei, în el nu exista niciun atașament față de valoarea materială a lucrului.
El a acceptat darul pentru că era vorba de sacrificiu, femeia aceea, săracă, oferind ce avea ea mai de preț, din iubire.
Și copilul acceptă, fără jenă, să-i facem toate poftele, din iubire, pentru că noi câștigăm atunci, nu el. Tot ceea ce facem este pentru sufletul nostru, întotdeauna.
Dar, copilul nu este niciun pic atașat de acel lucru, de acea situație, iar apoi poate reacționa total opus.
Iuda, logic și corect, i-a spus lui Iisus că mai bine decât să-și bată joc de ulei, adică să se spele cu el pe picioare, să-l vândă și cu banii să hrănească mai mulți săraci.
”Cum poți să-ți bați joc de niște lucruri așa valoroase ? Copiii din Africa mor de foame. ” Așa zicem și noi când îl vedem pe copil că nu ne răsplătește logica cu un comportament pe măsura ego-ului nostru.
Și atunci ne dezicem de copil, îl tratăm cu agresivitate internă, în unele cazuri chiar și externă, exact la fel cum a simțit și Iuda, când n-a putut accepta gestul lui Iisus.
Dar, la sfârșit, de ce se sinucide acesta ?
De ce noi ajungem până la urmă să-i iubim necondiționat (nici nu există altfel de iubire, pentru că dacă-i condiționată de ceva atunci nu este iubire) pe copii ?
Pentru că realizăm, ceea ce a realizat și Iuda, că ei ne iubesc oricum, indiferent de cum ne-am comportat noi, indiferent de bani, de frumusețe, de orice. Ei nu sunt atașați de nimic lumesc, decât dacă nu i-am educat noi într-un mod greșit.
Copilul te iubește indiferent de mizeria în care te afli, pshic sau fizic, și nu așteaptă de la tine decât să te prezinți, sincer, cu toate defectele tale, dar cu iubire în suflet.
Poți să ajungi să cauți în gunoie, poți să ajungi paralizat sau desfigurat, de orice boală, atâta timp cât în sufletul tău este iubire, mereu va exista iubire și în jurul tău.
Abia când a văzut că Iisus nu-și apără viața, că nu pune niciun preț pe corpul său, pe nimic material sau spiritual, abia atunci a înțeles și Iuda că Iisus era doar iubire și nu avea niciun atașament.
Era dispus să accepte orice în numele iubirii și să renunțe la orice pentru iubire.
În fiecare zi îi vedem pe copii cum se spală pe picioare cu toate valorile noastre, cum își bat joc de bani, de timp, de dreptate, de logică, tocmai pentru a ne învăța lecția iubirii.
Acolo unde este atașamentul mai puternic acolo vor încerca să ne lovească, pentru binele sufletului nostru.
Singurul lucru, singura lecție, pe care trebuie s-o înveți, este că iubirea față de ceilalți trebuie să fie mai presus de orice altceva.
Piatra bate foarfeca, foarfeca bate hârtia, hârtia bate piatra și iubirea le bate pe toate.
P.S. Mulțumesc băieți, pentru toate lecțiile primite de la voi. Vă iubesc.