S. N. Lazarev susținea, în 6 volume ale sale, că nu există decât educația părinților.
Copilul, indiferent cum este, vine să ne învețe ceva iar noi trebuie să-l acceptăm și să-l iubim necondiționat.
El vine să ne salveze, să ne întoarcă pe cale, să prețuim din nou singura parte din noi care contează, singurul lucru care rămâne dintr-o lume atât de efemeră, adică sufletul.
Copiii sunt trimiși "să scoată dracii din tine". Să-ți dea jos toate straturile ego-ului până când rămâi doar iubire necondiționată.
La noi, încă, nu există o educație a părinților iar fără ea nu poți avea copii sănătoși.
Dacă nu reușești, tu ca părinte, să te schimbi în bine, din toate punctele de vedere, nici copilul tău n-o s-o facă.
Se spune că el, copilul este oglinda părintelui.
Că el este o proiecție a noastră.
Că exprimă în exterior ceea ce suntem noi în interior.
Deci mereu când suntem nemulțumiți de ei înseamă că suntem nemulțumiți de propriul nostru caracter.
Educația corectă trebuie făcută prin iubire, prin acceptare și prin înțelegere dar ca să le poți da mai departe ele trebuie să existe deja în tine.
Nu poți ajuta pe nimeni dacă tu ești stricat.
Noi înjurăm, bem, fumăm, mâncăm nesănătos deoarece avem problemele noastre. Avem dezechilibre și suferințe emoționale.
Dar copilului nu-i spunem asta, nu ne recunoaștem slăbiciunile, nu ne arătăm vulnerabilitatea ca să ne poată înțelege cu adevărat.
Noi le spunem că ei n-au voie, că ei sunt prea mici, că doar o gură, că doar de data asta, că doar după ce pleacă mami.
Noi nu le spunem adevărul.
Nu le spunem că problema e la noi și acel comportament e greșit, e toxic, e un viciu pornit din propriile noastre suferințe.
Iar când ajung mai mari și independenți vor face exact ce am făcut și noi. Pentru că acum au voie și nimeni nu-i poate opri.
Educația părinților înseamnă în primul rând să fii corect cu tine, să te accepți exact așa cum ești, în acea clipă, și să lucrezi mereu la schimbarea ta în bine.
Ei ne văd, ne observă, și ne imită comportamentul din toate punctele de vedere.
Toate teoriile noaste n-au nicio valoare dacă nu există aplicabilitate în fața lor și credință în suflet. Pentru că ei ne văd exact așa cum suntem, și la interior și la exterior, și nu-i putem păcăli niciodată.
Cel mai frumos cadou, pe care-l primesc în fiecare zi de la Dumnezeu, este sănătatea copiilor mei.
Câteodată, însă, devin obraznic și uit asta.
Mă enervez și mă supăr pe ei din tot felul de găinarii când, de fapt, problema pornește din interiorul meu.
Eu sunt cel care am nevoie de corecție, de echilibrare și ei doar îmi arată drumul greșit pe care am luat-o.
Mă trag, efectiv, înapoi pe calea cea bună.
De cele mai multe ori înțeleg și mă opresc din atitudinea greșită pe care am luat-o.
Dar când n-o fac e nevoie de mai mult.
Și atunci ori unul dintre ei pățește ceva și redevin imediat doar iubire necondiționată ori îmi apare în cale un copil care chiar are probleme.
Și atunci mă simt mic de tot și mă întorc imediat la ei, cu coada între picioare, pentru că înțeleg.
Dacă copilul tău nu are vreo problemă, o problemă adevărată, care să nu te lase noaptea să dormi, care să te facă să-i porți mereu de grijă și să nu știi exact cum va fi mâine, dacă va mai fi, mai bine taci.
Taci din gură cu orice nemulțumire, strânge-l în brațe și iubește-l, că e doar un copil normal.
Dacă copilul tău nu are o afecțiune adevărată înseamnă că tu ești cel cu probleme și el este medicamentul pe care nu-l accepți, încă.
La Centru educațional Honeybunny vor exista cursuri de educație pentru părinți pentru că doar așa putem schimba generațiile viitoare ca lumea să devină unloc mai bun.
Iar pentru cei care au lupte adevărate de dat, care au copii cu adevărate probleme, va exista mereu o ușă deschisă din toate punctele de vedere.
Fie ca toate ființele din Univers, vizibile și invizibile, să fie fericite, să scape de suferința lor.
No comment