[fb_button]

 

     Vindecarea și recuperarea mai rapidă a unui om, din orice afecțiune, se face printr-o stare de bine, de energie pozitivă, de optimism și bucurie.

     Corpul începe procesul de reparație când noi suntem liniștiți, ne simțim în siguranță și suntem tratați cu afecțiune și iubire

     Locul ideal de tratament este acasă deoarece acela este mediul în care omul se simte cel mai bine.
     Un copil atunci când este scos din acest mediu și dus la creșă, grădiniță, școală,
sistemul lui imunitar scade și automat devine mult mai vulnerabil la orice atac din exterior.

    De aceea, este recomandat pe cât este posibil, pentru a nu ajunge la tratamente, ca copilul să fie ținut cât mai mult timp în mediul în care el se simte în siguranță, iubit și ocrotit.

    Dacă nu există alte opțiuni și el trebuie introdus de foarte mic în sistem, atunci trebuie luate anumite măsuri de siguranță.

     În primul rând mediul ales trebuie să fie cel care oferă cel mai bun confort psihic, pentru suflet, și nu cel mai bun din punct de vedere educațional.

     În primii ani de viață copilul are nevoie mai mult de siguranță și afecțiune adică să fie schimbat, hrănit și îngrijit cu foarte multă iubire iar absorbția de informații se va face dacă aceste condiții sunt îndeplinite.

    Deci, când alegem creșa sau grădinița trebuie să ne asigurăm că copilul va primi toată afecțiunea de care are nevoie și nu cele mai bune opționale, cursuri și alte tâmpenii.

    E bine să acumulăm cât mai multe informații de mici dar cel mai important este să ne formăm un caracter frumos,  ceea ce nu se poate face decât într-un mediu sănătos încărcat cu iubire.
   
Empatia, recunoștința, răbdarea și comunicarea corectă cu ceilalți ar trebui să fie principalele lucruri pe care un copil să le învețe.

    Până la 4-5 ani, dacă nu chiar 7, locul și oamenii trebuie să fie prioritari față de programa educațională.

    Avem toată viața la dispoziție să învățăm cât fac 1+1, să citim și să scriem dar șocurile emoționale, traumele sau valorile greșite primite în copilărie, sunt lucruri pe care cu greu le vom mai învăța vreodată cum să le depășim.

     Există grădinițe de stat, poate și particulare, unde meniul copiilor între 3-6 ani este făcut doar pentru a asigura număr de calorii recomandate, indiferent de proveniența lor.

     Unde copiii sunt catalogați în răi sau obraznici doar pentru că nu fac exact ce vrea educatoarea.

     Unde ajung să facă pipi pe ei de frică, pentru că n-au voie să se ducă la baie ca să nu-i trezească pe ceilalți. 

     Unde ”nu ai voie” este cuvântul auzit cel mai des.

     Unde disciplinarea se face prin pedepse și amenințări, nu cu iubire și înțelegere.

     Unde copilul este mustrat, umilit în fața celorlalți colegi, poate chiar și a părintelui, pentru micile găinarii pe care le-a făcut.

     Cum credeți că iese un copil dintr-un asemenea sistem ?

     Bolnav. Atât din punct de vedere fizic cât și emoțional. Mai ales emoțional.

     Orice părinte vrea tot ce este mai bun pentru copilul lui.

     Orice părinte își iubește copilu și vrea ca acesta să ajungă fericit.

     Orice părinte trebuie să aleagă mai întâi cu sufletul și apoi cu ego-ul.

     Unde o să fie mai bine pentru copiii noștri, nu, aparent, pentru noi ?

 

     Întotdeauna trebuie să punem binele celuilalt, al copilului, mai presus de interesul nostru. Iar binele său înseamnă , în primul rând, să fie tratat cu afecțiune și iubire.

    Cel mai important lucru pe care ar trebui să-l știm cu toții, și care a fost demonstrat științific, este că procesul de vindecare se declanșează și se accelerează, datorită mediului în care stă bolnavul și a iubirii cu care acesta este tratat.

    Toate experimentele făcute au demonstrat că un copil, un pacient, căruia i se administrează cel mai bun tratament medicamentos dar este lăsat singur , nu i se acordă atenție, se recuperează mult mai greu sau chiar deloc.

    Toate tratamentele, că sunt naturiste sau alopate, sunt în special pentru corp dar nu pentru suflet iar majoritatea afecțiunilor pornesc în urma unor șocuri emoționale, traume, suferințe și din lipsă de afecțiune.

    Vindecare începe când cineva stă la capătul patului tău toată noaptea. Îți dă un ceai, o felie de pâine prăjită, o compresă cu apă rece sau caldă, o rugăciune, o pastilă,  o ceva. 

    Ceaiul acela este încărcat cu toată afecțiunea noastră și atunci devine vindecător.

    De fapt, majoritatea remediilor se dau pentru părinte ca să se liniștească ,să știe că face ceva, pentru că nu poate sta cu mâinile în sân așteptând autovindecarea copilului. 

    Unul dintre cele mai bune remedii pentru copii mici este doar să stea goi , lipiți de pielea mamei . Iubirea de mamă este una dintre cele mai puternice arme de luptat împotriva oricărei afecțiuni.

   Dar pentru asta e nevoie, în primul rând, de o mamă blândă și bună, calmă și liniștită, care să nu se piardă cu firea indiferent de situație.

   Deoarece mama funcționează pe iubire și frică , câteodată, este nevoie ca ea să ajungă cu copilul la spital pentru a fi liniștită, că copilul n-o să moară, iar apoi se poate întoarce cu el acasă și să-l trateze singură.

 

   Problema principală, în acest caz , este că spitale nu oferă un mediu optim vindecării.

    Cum ne simțim când trebuie să mergem la spital pentru noi, pentru copil sau pentru vreo rudă? 

   Care este primul gând care ne trece prin cap? 

    Este teamă sau încredere? 

     Este repulsie sau entuziasm și siguranță că totul o să fie bine? 

     Dacă noi ne simțit oribil doar la gândul că trebuie să trecem pe acolo, oare ce îi transmitem subconștient unui copil? 

    Oare ce simte un copil care urmează să meargă la spital? 

    Ce știe un copil că-l așteaptă acolo? 

    Ce gândește el și noi practic ajută sau îngreunează vindecarea. 

    Dacă o să existe vreo vindecare. 

     Un cunoscut psiholog german, care și-a dedicat întreaga viață copiilor, a spus : " Orice problemă de sănătate a unui copil se poate vindeca mult mai ușor dacă acesta este într-o stare emoțională pozitivă iar copiii trec de la o stare la alta foarte repede. Ei n-au nevoie de mare lucru pentru a ajunge cu zâmbetul pe buze ci doar de puțină atenție și afecțiune. Spitalele, ca de altfel toate instituțiile care lucrează cu copiii, trebuie să fie spații în care copilul să se simtă în siguranță, apreciat și iubit. 
     Să știe că urmează să meargă într-un mediu plăcut, vesel și prietenos. 

     Dacă spitalele ar avea locuri de joacă, clovni și baloane perioada de spitalizare s-ar înjumătăți. 

     Eu, ca copil, când intru pe poarta unui spital vreau sa fiu întâmpinat cu baloane.”

 

Comments

comments

No comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *