Lunea trecută m-am întors dintr-o vacanţă reuşită în Grecia.
N-o să intru acum în toate detaliile călătoriei ci o să mă axez doar pe cele mai importante lucruri din punctul meu de vedere.
1. Alimentaţia – în primul rând majoritatea vilelor sunt echipate în camera cu bucătării complet mobilate aşa că dacă vreţi să gătiţi aveţi tot ce vă trebuie mai puţin robot de bucătărie.(dacă ştiam chestia asta de la început poate că-mi luăm mai multe chestii de preparat)
Fiind staţiune preţurile sunt în general mari, chiar şi la supermarketuri gen Carrefour, iar mâncarea cât de cât sănătoasă este scumpă cele mai ieftine alimente fiind mezelurile şi ouăle(nu ştiu de ce că n-am văzut nicio găină pe acolo).
Produsele “tradiţionale” greceşti gen – măsline, lămâi, portocale, uleiuri sunt destul de scumpe, în general asemănătoare cu preţurile de la noi.( un grec înţelept ne-a zis că uleiurile de pe insula ar fi contrafăcute şi dacă vrem ceva de calitate să căutăm pe continent).
Mâncarea, în toate terasele pe care le-am încercat, a fost foarte bună, iar ospitalitatea grecească chiar există, oamenii fiind foarte prietenoşi cu noi – am primit prin toate localurile câte ceva din partea casei de la struguri şi prăjituri până la sticle de vin şi de ulei.
Personalul tavernelor în general cunoaşte limba română iar unele meniuri sunt traduse şi în limba noastră, aceasta fiind o adaptare a greciilor la valul de români de pe insulă, 70% din turişti fiind români.
Deşi în mod normal nu consum carne, am încercat tradiţionalul gyros care nu m-a impresionat, în schimb am mâncat foare multe salate, una cu avocado fiind excelentă, şi o supă de linte la fel foarte gustoasă.
Porţiile sunt foarte mari şi aproape orice mâncare vine cu garnitură de cartofi sau orez.
La capitolul băuturi nu stau grozav, băutură lor tradiţională, Ouzo, fiind o mare porcărie din punctul meu de vedere iar vinul la fel modest, nu te impresionează cu nimic.
În general la terase se consumă bere (berea locală Mythos) sau apă.
Nu există fast-fooduri decât shaormerii cu gyros şi souvlaki şi n-am văzut localnici supraponderali 🙂
2. Activitate fizică – Înafara de activităţiile legate de apă nu sunt prea multe opţiuni.
Am văzut câţiva biciclişti şi alergători dar nimic serios.
În zona plajelor nu sunt hoteluri, decât vilişoare care nu dispun de nicio facilitate pentru amatorii de fitness şi mişcare.
Plajele nu sunt foarte bune pentru alergat fiind destul de pietroase şi cu o oarecare pantă, în schimb drumul până la unele dintre ele este ca un mini-traseu montan.
Cele mai bune plaje sunt cele mai greu accesibile deoarece grecii sunt foarte leneşi, înainte de ora 11-12 nu se mişcă nicăieri iar la 16-17 pleacă acasă, iar turiştii, la fel de lenoşi, vin doar cu vaporaşe care-i duc înapoi după 2-3 ore.
Dacă vezi unu la 9 pe plajă ăla sigur e român. 🙂
Pentru iubitorii de windsurfing există plaje speciale, cursuri şi tabere.
3. Masajul – În comparaţie cu Bulgaria unde din metru în metru exista o masă pe plajă, aici am vizitat toată insula şi nu există aşa ceva. Nimeni nu face masaj şi n-am aflat încă de ce.
Probabil singurul loc unde poţi găsi asemenea servicii ar fi în Lefkada Town, acolo unde se găsesc şi hotelurile cu mai multe stele.
Anul viitor dacă mai ajung în Lefkada trebuie să-mi iau şi masa de masaj după mine şi poate stau câteva luni.
4. Alte lucruri bine de ştiut – Pentru a putea vizita toate plajele trebuie să veniţi cu maşină, transportul în comun fiind inexistent, majoritatea localnicilor având biciclete,motorete şi alte vehicule distanţă între plaje fiind destul de mare pentru mersul la picior.
Dacă totuşi veniţi fără maşină există în porturi curse către toate plajele dar depindeţi foarte mult de ei şi poate fi deranjant, plus că preţul variază în funcţie de situaţie ( ne-a prins furtuna pe o plajă şi a trebuit să plecăm cu un vaporaş care în mod normal era 3E călătoria dar pentru că era furtună s-a făcut 5E) 😀
Un alt lucru neplăcut şi de care nu-ţi spune nimeni sunt viespiile care apar pe plajele mai sălbatice, cu vegetaţie bogată, dar şi alte insecte asemanatorare cu tăunii care apar cu precădere seara şi care sunt foarte supărătoare.
Eu am umblat în picioarele goale dar din cauza pietrisului de pe uscat şi din apă, foarte mulţi preferă să între încălţaţi cu papuci speciali, pe care poţi să-i iei de la noi cu 30-40 ron sau chiar de la faţă locului, la un preţ asemănător.
La toate tavernele pâinea se taxează foarte mult 0.8-1 euro/felia , ceea ce înlocuieşte bacşişul dar nimeni nu-ţi spune acest lucru.
Majoritatea caselor folosesc energie solară şi fac economie la curent. De exemplu vila la care am fost noi găzduiţi oprea wireless-ul în jurul orei 1 noaptea şi îl repornea pe la 8 dimineaţă. Acelaşi lucru era valabil şi pentru apă caldă.
Asigurarea medicală costă în jur de 20 ron dacă ţi-o faci în ţară dar nu ne-a folosit la nimic, dacă te duci la un consult îţi ia 5E cu sau fără asigurare.
În concluzie pot spune că este mult mai frumos decât pe litoralul nostru sau la bulgari pentru persoanle care caută să-şi încarce bateriile într-o atmosfera liniştită şi un peisaj superb.
Trebuie să fie ceva special acolo având în vedere că Grecia este ţara cu cei mai puţini sinucigaşi . 🙂
No comment